Făurirea statului național modern în ordine cronologică

PREMIZELE CONSTITUIRII ROMANIEI MODERENE

RELATIILE STATELOR ROMANESTI CU MARILE PUTERI

In secolul XVIII, centrul si sud-estul Europei au fost confruntate cu doua mari probleme: criza politica din Polonia si consecintele sale externe, si criza Imperiului Otoman sau „Problema Orientala”.

Austria, Rusia, Prusia, îşi disputau dominatia asupra Spatiului Balcanic,Tarilor Romane si Poloniei. Astfel Moldova si Valahia s-au transformat in teatrul de confruntari militare intre imperiile vecine, cu grave consecinte pe plan economic, social, politic, diplomatic si teritorial.

In secolul XVIII s-a accentuat „Problema Orientala” :

Imperiul Otoman nu se putea adapta pe plan politic si militar cu aceasta criza care a cuprins treptat intreaga viata social-economica si politica din sud-estul Europei pana la Marea Mediterana.

Profitand de decaderea Turciei, Rusia isi impunea tot mai mult prezenta in Balcani, tarii mascandu-si politica de expansiune sub masca ajutorului acordat crestinilor din Balcani. Initiatorul acestei politici poate fi considerat tarul Petru cel Mare(m.1725)

Dupa pacea de la Karlowitz din 1699 incheiata intre Imperiul Otoman si Imperiul Habsburgic centrul politicii europene s-a deplasat spre vestul continentului iar intentia clara a Angliei si Frantei de a mentine integritatea Imperiului Otoman au transformat criza orientala intr-o chestiune politica si strategica fundamentala a echilibrului european in cadrul careia Tarile Romane au ocupat un rol important.

Tratatul de la Karlowitz a fost semnat la 26 ianuarie 1699 în localitatea Karlowitz (Voivodina), la sfârşitul războiului austriaco-otoman (1683-1697), în care otomanii au fost învinşi. Tratatul de la Karlowitz a marcat începutul declinului Imperiului Otoman în Europa de Est şi a stabilit monarhia habsburgă ca fiind puterea dominantă în Europa de sud-est.

Slabirea suzeranitatii otomane a impus domnilor Tarilor Romane o politica abila, Serban Cantacuzino(1640-1688), Constantin Brancoveanu(1688-1714) si Dimitrie Cantemir(1710-1711) s-au angajat intr-o politica externa de mare complexitate pe langa Poarta. Habsburgi si Polonia si mai ales Rusia pentru apararea intereselor romanesti.

Orientarea acestora catre Rusia mai ales in timpul lui Brancoveanau (1688-1714) si D. Cantemir (1710-1711) le aduce intr-o noua si dificila situatie care le va determina modificarea statutului international.

1710- Lutk- Dimitrie Cantemir a incheiat o intelegere cu Petru I prin care Rusia recunoaste independenta si integritatea Moldovei si pe aceasta baza a participat la razboiul ruso-turc din 1711 incheiat cu victoria otomanilor.

Pozitia geo-politica ocupata de Principate, importanta lor exceptionala pentru Turcia, tendinta de emancipare a statelor romanesti si mai ales modificarea raportului de forte pe arena internationala au determinat Turcia sa recurga la solutia domiilor fanariote.

Fanariotismul a reprezentat un sistem economic, social, politic si cultural impus de catre Poarta a secolului XVIII-lea.

Termenul provine de la cartierul Fanar din Constantinopol de unde erau originari cei mai multi dintre domnitorii Tarilor Romane din secolul XVIII. Pana in anul 1774 erau descendentii unor familii de origine romana, albaneza si greaca: Racovita, Ghica, Mavrocordat, Callimachi.

Spre sfarsitul epocii fanariote se constata preponderenta grecilor in tronul Principatelor: Ipsilanti, Mavrogheni, Caragea.

Odata cu instaurarea regimului turco-fanariot Principatele au fost complet integrate structurilor politice si militare otomane, incetand sa mai desfasoare o politica externa proprie.

Principala trasatura a epocii este noul caracter al regimului dominatiei otomane, mult mai apasator din punct de vedere economic si politic.

Domnitorii au devenit functionari in cadrul administratiei sultanului avand rangul de pasa cu doua tuiuri.

Erau numiti si revocati in functie de interesele Portii si de sumele de bani puse in joc.

A crescut foarte mult valoarea tributului, a mucarerului si peschesurilor si Poarta a introdus monopolul otoman asupra comertului exterior romanesc, Tarile Romane avand obigatia de a aproviziona Poarta cu grane, vite, cherestea, s.a.

Accentuarea dominatiei otomane a avut o influienta negativa asupra institutiilor tarii, a evolutiei functiilor interne de la domnie pana la administratie.