Legislația Agrară și Desfințarea Iobăgiei

Schimbările economice structurale care s-au petrecut în Monarhia Austro-ungară în cea de+a doua jumătate a secolului al XIX-lea pot fi atribuite celor două categorii de fenomene economice şi sociale majore: pe de o parte, disoluţia vechilor structuri şi legături sociale din lumea rurală ca urmare a reformelor agrare promovate de către stat şi, pe de altă parte, declanşarea unui nproces de industrializare care avea menitea să susţină continuarea transformărilor sociale spre a-i conferii atributele specifice societăţii capitaliste moderne. Emanciparea ţărănimii şi restructurarea regimului proprietăţii a fost un proces complex şi gradual care nu poate fi legat de un singur reper cronologic, dar care s-a petrecut în strânsă conexiune cu fenomenele politice şi economice de la mijlocul secolului al XIX-lea. Eliberarea ţăranilor reprezintă şi opţiunea pentru o mouă politică agrară. Rezultate ale liberalismului economic aceste măsuri au creat şi premisele necesare trecerii la un nou sistem de producţie fără de care creşterea productivităţii ar fi fost de neimaginat ăn condiţiile vechiului sistem de muncăă şi proprietate. Ascensiunea mişcărilor reformatoare de la mijlocul secolului la XIX-lea şi apoi tot mai mult a celor care considerau revoluţia drept unică sursă a modernizării, a făcut ca rezolvarea problemei agrare să devină principalul obiectiv de realizat şi, mai ales, să devină unul din cele mai importante sloganuri revoluţionare. În fapt, ambele viziuni, atât cea reformistă, cât şi cea revoluţionară, au realizat că nu este vorba de simple măsuri de politică agrară, ci datorită complexităţii problemei agrare, s-a înţeles că prin aceasta avea să producă şi o modelare profundă a statului, din punct de vedere politic, economic şi social. Deosebirile asupra modului în care s-au realizat reformele agrare au decurs realităţile economice diferite de la o regiune la alta. Acolo unde exista deja un anumit nivel al producţiei de mărfuri şi al circulaţiei monetare în agricultură, emanciparea a avut loc mai devreme şi, într-o anumită măsură, diferit. Decisive asupra succesului reformelor agrare au fost condiţiile de pornire din fiecare ţară sau regiune; acolo unde regimul proprietăţii era încă dinainte de reformă asfel conceput încât clarificarea realităţilor juridice a fost posibilă fără mairi dificultăţi, opera de reformare a avut rezultate favorabile. Acolo unde regimul proprietăţii a stat sub semnul ambiguităţii şi umde clarificarea juridică nu s-a putut realiza decât foarte lent şi de cele mai multe ori pe calea justiţiei, reformele au evoluat anevoios şi au fost însoţite de numeroase sincope. Pentru Transilvania, dintre toate măsurile legislative luate de statul austriac în deceniul VI al secolului al XIX-lea, cea mai importantă şi cea care a avut efect decisiv asupra modernizării de ansamblu a societăţii rurale, a fost patenta urbarială de la 1854, completată ulterior cu alte legi similare. Considerând revoluţia paşoptistă drept sursă primordială a modernizării economice, foarte mulţi istorici au susţinut că în Transilvania reformele agrare s-au realizat la 1848 o dată cu legea Dietei de la Cluj care decreta desfinţarea iobăgiei, şi că, în consecinţă, Viena nu a venit decât să confirme la 1854 valabilitatea legilor adoptate la 1848. Pe de altă parte, o astfel de lege, care avea menirea să realizeze o ruptură fundamentală cu esenţa sistemului feudal şi care proclama principiul juridic modern al proprietăţii, nu putea fi aplicată în lipsa unor reglementări moderne privitoare la proprietate statuate prin Codul Civil şi Codul de Procedură Civilă. Mai mult, în urma reformelor agrare, conceptul de proprietate urma să dobândească un conţinut la cărui esenţă purta amprenta dreptului roman, renunţându-se la vechea diferenţă dintre conceptul de proprietate inferioară şi cel de proprietate superioară. În forma ei de la 1848 şi în ambianţa juridică de atunci legea nu putea avea efecte practice, ci numai simbolice. Fundamentarea întregii legislaţii pe principiile moderne ale Codului Civil avea să creeze una din precondiţiile de bază ale posibilităţii de aplicare a legilor agrare. De aceea, adoptarea Codului Civil şi a celui de Procedură Civilă, au precedat adoptarea legilor agrare în Transilvania, unde domina până atunci un sistem de drept de esenţă feudală. La acestea se poate adăuga faptul că o lege nu are efect practic dacă nu este însoţită de o metodologie concretă de aplicare, element ce i-a lipsit legii de la 1848. În procesul de elaborare a legii agrare de la 1854, autorităţile austriece au plecat de la o studiere atentă a premizelor, a fondului şi a realităţiilor pe care se putea elabora şi aplica o ligislaţie agrară în cazul transilvaniei. Încă de la 1850 Viena a trecut la studierea premiselor necesare elaborării viitoarei legi agrare. La întocnirea proiectului au participat cei mai importanţi juriţti ai vremi (români, saşi şi maghiari): Paul Dunca, Ion Brad, Dionisie Cozma, Kemeny Ferencz, Gaal Ianoş, Schreiber Simion, supervizaţi de referendul pentru probleme urbariale Joseph Ritter von Grimn, trimis de la Viena pentru a studia atent şi competent problema. Elaborarea proiectelort s-a desfăşurat timp de patru ani, după studierea sistemelor jurisdicţionale precum şi a petiţilor sosite din partea ţăranilor şi a marilor proprietari. Nu a fost vorba, aşadar, de o tergiversare, ci mai degrabă, de o matură reflecţie asupra condiţiilor în care se putea elabora condiţiile în care în Transilvania lipsea o evidenţă clară a categoriilor de proprietăţi şi lipsea în acelaşi timp cadastrul. Programul din 1851 cunoscut sub numele de „Principii de Guvernare” avea intenţia de a pune bazele unei noi Austrii care, printr-o politică de modernizare economică şi concesii pe plan social, să fie capabilă de a gestiona noile provicări ce i se arătau. Wohlemuth a fost primul guvernator în Transilvania a cărui misiune, alături de a aceea de a pacifica provincia a fost şi cea de a o reorganiza din punct de vedere economic. În aceste coordonate trebuie înţeleasă Ordonanţa nr. 35 din 27 noiembrie 1849 prin care populaţia era asigurată că „robotele şi iobăgia nu se vor reâniinţa niciodată”.