Politica externă a lui Alexandru Ioan Cuza în perioada 1859-1862

Eminent om de stat, militant neobosit al luptei pentru fǎurirea statului naţional roman modern, iniţiator al numeroaselor reforme sociale cu un profound caracter progresist, Alexandru Ioan Cuza se înscrie printre personalitǎţile de primǎ mǎrime din ţara noastrǎ. Ţelurile fundamentale ale politicii sale externe din aceastǎ perioadǎ erau: desǎvârşirea unirii, apǎrarea autonomiei ţǎrii şi pregǎtirea cuceririi independenţei şi unitǎţii statale a poporului român.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova a surprins şi a derutat complet Poarta şi pe diplomaţii acreditaţi la Constantinopol. Surprinderea a fost cu atât mai mare cu cât nimeni nu se aştepta la un asemenea rezultat. Diplomaţia otomanǎ şi-a exprimat convingerea conform cǎreia alegând un unionist, românii au dat expresie sentimentului naţional şi astefel şi-au exprimat protestul faţǎ de reprezentanţii vechiului regim. Dacǎ alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei a surprins în mod deosebit cercurile politice din capitala Imperiului Otoman, dubla alegere sǎvârşitǎ la 24 ianuarie 1859 a aruncat Poarta în stupoare, nefiind de acord în nici un fel cu evenimentele petrecute în Ţǎrile Române.

Actul de la 24 ianuarie 1859 nu încheiase Unirea Principatelor, ci abia o începuse. Aceasta pentru cǎ pe plan intern unirea era vǎzutǎ ca o uniune personalǎ, cele douǎ ţǎri româneşti având acelaşi domnitor, iar în plan extern alegerea aceluiaşi domnitor crease o situaţie juridicǎ nouǎ care venea în contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei de la Paris din 1858. Astfel marele eveniment politic a dus la o sporire a activitǎţii diplomatice, având drept prim obiectiv recunoaşterea faptului împlinit. Patrioţii din ambele Principate au acordat o deosebitǎ importanţǎ acestui eveniment, pe care îl considerau ca un pas decisiv în procesul de constituire a statului naţional.

Puterile care s-au arǎtat de la început pentru recunoaşterea alegerii şi care au sprijinit pe Cuza ca domn al Principatelor Unite a fost Franţa, Rusia şi Sardinia. Franţa rǎmânea credincioasǎ punctului sǎu de vedere cu privire la principate şi va acorda şi în viitor cu aceeaşi consecvenţǎ ajutorul sǎu lui Cuza. Rusia nu putea adopta altǎ atitudine, întrucat constituira statului român însemna implicit slǎbirea Turciei. Şi Sardinia avea interese asemǎnǎtoare, întrucât un stat naţional român constituia un preţios ajutor pentru politica sa de a forma, la rândul ei, un stat italian unitar. În capitala Imperiului Habsburgic dubla alegere a provocat o mare uimire, evenimentul fiind apreciat drept un mare eşec al politicii austriece în Principate. Anglia, voind a sprijini Turcia, adoptase la început o atitudine de rezervǎ, ea se va modifica ulterior în sens favorabil.

În condiţiile nerecunoaterii dublei alegeri, a inexistenţei agenţiilor diplomatice române şi a necesitǎţilor urgente pe care le avea tânarul stat roman, chiar din primele luni ale anului 1859 s-a iniţiat o intensǎ activitate diplomaticǎ externǎ în vederea recunoaşterii acestui act politic. Totuşi în aceste condiţii a început o susţinutǎ activitate diplomaticǎ romaneascǎ pentru obţinerea recunoaşterii internaţionale a stǎrii de fapt. În capitalele Puterilor eurpene domnitorul A. I. Cuza a trimis emisari pentru a purta tratative cu cercurile conducǎtoare.

Dacǎ în urma Conferinţei de la Paris din 26 august 1859, puterea suzeranǎ a recunoscut, în sfârşit, dubla alegere a lui Cuza, turcii nu concepeau un nou eşec pe plan politic şi anume obţinerea de cǎtre Principatele Române a unirii depline. Aşadar, însuşi domnitorul român se hotǎrǎşte sǎ facǎ o vizitǎ la Constantinopol pentru a arata necesitatea centralizǎrii noului stat.

În cele ce urmeazǎ mi-am propus sǎ prezint vizita protocolarǎ domnitorului Alexandru Ioan Cuza în capitala Imperiului Otoman în anul 1860, aşa cum este descrisǎ de cǎtre marele poet al vremii, Dimitrie Bolintineanu care a fost martor ocular pe întreg parcursul cǎlǎtoriei sale. Cele ami importante momente petrecute în decursul cǎlǎtoriei au fost consemnate de cǎtre Bolintineanu în memoriile sale cuprinse în opera “Însemnǎri de cǎlǎtorie”.