Prezentare de carte Alin Ciupală

Am ales să prezint la această disciplină cartea, Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea. Între public și privat, scrisă de către profesorul universitar Alin Ciupală. Dorința de a înțelege cum a evoluat statutul femeii din spațiul românesc al secolului al XIX-lea a fost principala rațiune, care m-a determinat să citesc și apoi să prezint această carte. Pe cât de variate și bogate în conținut sunt lucrările și articolele de specialitate din istoriografia occidentală, în special cea americană și cea franceză, lucrarea profesorului Alin Ciupală ne apare ca o încercare de creionare a locului ocupat de femeie în spațiul românesc.

Volumul „Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea”, a apărut la Editura Meridiane, în 2003. Autorul este Alin (Ionuț) Ciupală, născut în 1968 la Câmpina. Absolvent al Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, urmează Facultatea de Istorie a Universității din București (1994), unde obține și masteratul. După o bursă la Sorbona, pentru documentare, obține, în 2001, doctoratul în istorie cu lucrarea „Între public și privat, rolul femeii în societatea română modernă”, în prezent fiind profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatea din București.

Alin Ciupală propune o analiza istorică a locului ocupat de femeie în societatea românească a secolului al XIX-lea, alegând ca axă principală opoziția public-privat. Subiectul nu a fost obiectul unei analize foarte ample, fiind abordat într-o manieră tangențială în lucrări mai generale , fie în articole care sunt departe de a putea să-l epuizeze. Cartea s-a dovedit a fi interesantă, tema oferind numeroase piste de cercetare. Exceptând primul capitol, care tratează istoriografia subiectului, lucrarea conține încă cinci capitole, fiecare propunând analiza unui domeniu distinct: statutul juridic al femeii, instrucțiunea și educația, începuturile emancipării și imaginea femeii.

Primul capitol al lucrării se concretizează într-o călătorie pe tărâmul preocupărilor și investigațiilor, care urmăresc o istorie a femeii. Cele două mari puncte de reper de care se lasă ghidat autorul sunt reprezentate de realizările școlii istoriografice americane și ale celei franceze, devenite în timp emblematice pentru cercetarea de acest gen. Capitolul al doilea aduce în centrul atenției relația masculin-public, feminin-privat, o divizare cu limite mobile, mereu încercate de femeile din societatea românească a secolului al XIX-lea. Parcurgerea legislației celor două Principate devine absolut necesară pentru înțelegerea statutului și punctului de la care pleacă femeia secolului al XIX-lea în încercarea ei de eliberare de sub tutela exclusiv masculină. Autorul insistă pe caracterul evident restrictiv al legislației care definește locul femeii față de bărbat și care limitează libertatea femeii doar la spațiul privat. Nu sunt lăsate în afara investigației nici aspectele marginale care se leagă de condiția feminină a epocii: iubirea nelegală, concubinajul, ilegitimitatea, adulterul, prostituția, analizate cu atenție și probate prin mărturii arhivistice. Decalajul Vest-Est sau urban-rural, asupra căruia autorul ne avertiza încă de la începutul lucrării se resimte în abordarea unor probleme precum adulterul, divorțul, prostituția, tratate cu predilecție ca fenomene ale spațiului urban. În aceste condiții problema emancipării femeii în secolul XIX apare ca un fenomen pregătit în timp, prin progrese lente, prin invadarea neoficială de către femei a spațiilor exclusiv masculine, dintre care cel al politicii apare ca cel mai relevant. Un capitol important este destinat educației și educării femeii în societatea românească. Legând în mod direct problema educației de cea a emancipării, autorul o tratează ca un mijloc necesar femeii pentru a se face remarcată, ca un principal atuu în încercare de spargere a tiparelor masculine. Dintre formele de emancipare ale femeilor secolului al XIX-lea din spațiul românesc, autorul amintește: călătoriile, adoptarea unor noi formule vestimentare de factură occidentală, introducerea unor instrumente muzicale neacceptate până atunci cum ar fi pianul sau chiar a scrierilor literatura. Capitolul al cincilea este dedicat în întregime problemei emancipării femeii din societatea românească a secolului al XIX-lea. Autorul leagă chestiunea modernizării/emancipării de inventarea de către femei a unor sociabilități, a unor forme proprii de solidaritate, în condițiile excluderii de pe scena oficială care aparține bărbaților. Secolul al XIX-lea ne apare prin lucrarea de față ca timp al evoluției de la salonul începutului de veac, la comitetele de caritate din timpul războaielor și mai apoi la societățile și asociațiile feminine.