Rebeliunea legionară din județul Târnava Mare

Dezmembrarea graniţelor ţării, în urma evenimentelor din iunie şi august 1940, a determinat o gravă criză politică internă. Regimul de autoritate personală impus de regele Carol al II-lea în februarie 1938 s-a prăbuşit, iar monarhul, considerat direct răspunzator de amputările teritoriale, a abdicat în favoarea fiului său, Mihai I. Puterea în stat a fost preluată de generalul Ion Antonescu, investit cu largi prerogative şi proclamat "Conducător al statului". El şi i-a asociat la putere pe legionari, principala forţă politică a ţării. Ca urmare, la 14 septembrie 1940,Romania este proclamată ”stat naţional-legionar”.

În Sighişoara, în ciuda tuturor acestor probleme viaţa se desfaşura normal. Un mic orăşel de provincie, reşedinţă de judeţ, Sighişoara oferea o viaţă liniştită, chiar monotonă. Petrecerea timpului liber se putea realiza în două moduri, fie retragerea în spaţiul familial, în intimitatea oferită de casă sau din contră ieşirea în oraş, dacă nu la plimbare atunci la cumpărături. în cazul în care prefera să stea acasă , el se putea îndeletnici cu citirea unei cărţi, oferta sighişoreană fiind foarte generoasă în acest sens. Astfel în librăriile oraşului –precum cea a lui Miron Neagu sau Ilarion Branişte– se puteau găsi o gamă variată de cărţi “unele cărţi bune pentru popor”.

In schimb dacă doreşte să iasă în oraş acesta oferă două zone de promenadă: str. Regele Ferdinand şi Villa Franca. în timp ce prima deţinea şi principalele magazine din Sighişoara , ultima era destinată exclusiv călătoriilor uşoare în afară din oraş şi un loc de întâlnire la restaurantul din zonă

După ce şi-a făcut cumpărăturile necesare, sighişoreanul putea să se ocupe puţin de aspectul sau apelând la cele mai bune frizerii din oraş, grupate pe str. Regele Ferdinand: “Corso” sau frizeria “Isztl” a cărei reclamă ne lasă fără cuvinte :

AVIZ !

De astăzi înainte fiecare damă poate avea ondulaţii permanente pentru că

frizeria “Isztl”

prin instalaţia sa absolut modernă a redus simţitor preţurile

Dacă doreai mai mult decât o ieşire romantică la Villa Franca sau la Dumbravă pentru o partidă de tenis, puteai asista la ciclurile de conferinţe ale Despărţământului Astra Sighişoara sau ale filialei locale a Frăţiei Ortodoxe. Graţie energiei inepuizabile a profesorului Horia Teculescu , se putea asigura coerenţa şi fluenţa unui program ce ţinea cont de marile sărbători creştine de peste an.

Pe lângă aceste conferinţe , sălile de cultura vor adăposti şi baluri şi serate artistice, realizate în general de interpreţi locali, ilustrativ în acest sens este opera în patru acte “Carmen” jucată în mai 1932. Autorul recenziei din ziarul Roata critică dilentantismul interpreţilor saşi, însă aduce elogii orchestrei. Concluzia acestuia pe marginea interpretării era “mai multă energie, multă şi trudnică muncă pentru a se obţine rezultatul obţinut, rezultat cu adevărat demn de sforţările făcute”

Dacă interpretarea actorilor locali ar fi putut să nemulţumească pe unii sighişoreni, aceştia au putut savura opere interpretate de marii artişti ai României precum soprana Ioana Barbu, tenorul Jean Atanasiu sau compozitorul George Enescu. Despre interpretarea acestuia din urmă avem mai multe informaţii. Concertul acestuia s-a desfăşurat la 5 ianuarie 1932 cu concursul orchestrei simfonice de muzică ( Muzikverein) din localitate, condusă de prof. Victor Lekisch. Repertoriul a fost alcătuit din cântece naţionale româneşti, publicul care a participat a fost apreciat ca fiind select şi iubitor de muzică – atât români cât şi saşi Debutul acestui concert a fost realizat de prof. V. Lekisch prin interpretarea introducerii în stil italian a lui Mozart. Apogeul spectacolului a fost atins prin duetul Enescu- V. Lekisch , pe concertul lui Beethoven. Spectacolul a avut un imens succes de vreme ce prefectul judeţului Dan Hiottu şi Horia Teculescu, îl salută pe Enescu în numele publicului.

Treptat însă, problemele care cuprind România încep sa afecteze şi viata linistită a oraşului. La sfarşitul anului 1940, Antonescu şi-a asociat la guvernare Garda de Fier, singura formaţiune ce avea dreptul să activeze legal. La 21 septembrie 1940 este elaborat decretul-lege prin care ţinuturile sunt desfiinţate şi se restabileşte personalitatea juridică a judeţelor. În virtutea acestei legi este numit un nou prefect al judeţului Târnava Mare, în persoana lui Ioan Creangă, un reprezentant al legionarilor. La nivel de judet, conducerea mişcării legionare este asigurată de avocatul Eugen Bârsan. Acesta coordona activitatea tuturor filialelor legionare din judeţ.

Prezenţa legionarilor în judeţ este insă mult mai timpurie după cum işi aminteşte Leopold Schobel, un evreu din comuna Daneş care între 1929-1937 frecventează cursurile liceului ”Principele Nicolae”. El povesteşte cu plăcere despre primii ani de liceu, despre profesori şi colegi:

”Liceul de băieti "Principele Nicolae" s-a bucurat de o reputatie foarte bună. De fiecare 6 decembrie, de Sf. Nicolae, noi aveam sărbătoare la liceu. Am avut ca profesori - somităţi. Am avut profesori deosebiţi. Directorul liceului era o somitate, Horia Teculescu. Dumnezeu sa-l odihnească! Am avut ca profesor de limba franceză, un francez, Alexandre Petit, care era profesor misionar, trimis din Franţa. Au fost în toată ţara vreo zece. Un profesor ungur, la ştiinţele naturale, care mai tarziu a devenit profesor universitar, Zoltan Torok. Avea o vorbă: " Atuncea, acuma, dragul meu ". Am avut profesor de istorie pe doctorul Aurel IorDaneşcu.

Era un liceu sever. Un exemplu : După-masa, după ora cinci nu aveam voie sa fim găsiţi pe stradă. Se purta uniformă, din clasa I şi până în ultimul an. În ultimul trimestru din ultimul an puteai merge în haine civile la liceu. Altfel, era obligatoriu să porţi uniforma. Aceleasi rigori erau şi la liceul de fete.

Era un respect reciproc intre profesori şi elevi. Profesorii ni se adresau cu "domnule". Nu a existat bătaie din partea profesorilor. Eu am primit odată două palme, dar le-am meritat, că în loc să mă duc la nişte ore, m-am dus la fotbal”.