Actul final de la Helsinki ( 1975 ) și transformarea Europei

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2247
Mărime: 28.39KB (arhivat)
Publicat de: David A.
Puncte necesare: 6

Extras din referat

În cadrul Conferinței pentru SEcuritate și cooperare in Europa, s-a semnat la Helsinki, la 1 August 1975 actul final, statele semnatare au avut în vedere reglementarea problemelor privind securitatea în Europa . obiectivul lor a fost acela de a ameliora relațiile mutuale și de a oferii condiții pentru menținerea păcii, și de a evita o eventuală amenințare a securității .Scopul comun al acestora a fost acela de a realiza obiective pentru Securitate și cooperare ca mai târziu se ducă la dezvoltarea unor relații mai bune și mai strânse între ele, în toate domeniile .

Pentru acestea a fost necesar ca fiecare dintre ele să-și aducă contribuția la întărirea păcii și securității mondiale, la promovarea drepturilor fundamentale, la îmbunătățirea procesului economic și social .

Acestea au adoptat cele ce urmează:

A. DECLARAȚIA PRIVIND PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ RELAȚIILE RECIPROCE DINTRE STATELE PARTICIPANTE

Toate statele semnatare își iau angajamentul de a menține pacea, securitatea și dreptatea.De asemenea, acestea se angajează să susțină dezvoltarea continuă a relațiilor de prietenie și colaborare, ce se bazează pe interesele și aspirațiile comune . toate acestea constituie pentru fiecare stat, o răspundere prezentă și viitoare, întărite de experiențele trecutului.

Aceste măsuri trebuie luate din perspectiva apartenentei lor la Națiunile unite și în conformitate cu scopurile și principiile națiunilor unite privind eficiența consolidării păcii, securității și justiție internaționale și promovarea reglementării problemelor internaționale .

Statele exprimă adeziunea comună la principiile promovate în Carta Națiunilor Unite, precum și voința comună de a acționa în aplicarea acestora .Totodată, aceștia își declară acordul privind implicarea în relațiile cu celelalte state participante, indiferent de sistemul lor politic, economic sau social, precum și de mărimea lor, situația lor geografică sau nivelul lor de dezvoltare economică.

I. Egalitatea suverana, respectarea drepturilor interne a suveranității

Statele participante sunt de acord să respecte egalitatea suverană și individualitatea celuilalt precum și drepturile inerente ale suveranității, dreptul fiecărui stat la egalitate juridică, la integritatea teritorială,

la libertate și independență politică. În cadrul acestor relații drepturile și obligațiile statelor trebuie să fie egale . ele vor respecta fiecare dreptul celuilalt de a definii și conduce în mod liber relațiile sale cu alte state în conformitate cu dreptul internațional și în spiritul prezentei Declarații. De asemenea, frontierele acestora pot fi modificate doar în conformitate cu dreptul internațional, utilizând-use mijloace pașnice.

II. Nerecurgerea la forta sau la amenințarea cu forta

În cadrul relațiilor internaționale, statele participante nu vor recurge la folosirea forței sau la amenințarea cu forța, fie împotriva integrității teritoriale sau independența politice a oricărui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite și cu prezenta Declarație. În consecință, statele participante se vor abține de la orice act care constituie o amenințare cu forța sau folosire directă sau indirectă a forței împotriva altui stat participant .

III. Inviolabilitatea frontierelor

Frontierele fiecărui stat participant precum și cele ale tuturor statelor din Europa sunt considerate inviolabile, Și în consecință ele se vor Abține de la orice atentat asupra acestora . de asemenea ele se vor abține de la orice cerere sau de la orice act de acaparare și uzurpare a întregului sau a unei părți a teritoriului oricărui stat participant.

IV. Integritatea teritorială a statelor

Dat fiind prezentul act, statele semnatare se vor abține de la orice acțiune incompatibilă cu scopurile și principiile cartei națiunilor unite, ce amenință integritatea teritorială, independența politică sau unități ale statului participant și în special de la orice acțiune ce constituie folosirea forței sau amenințarea cu forța . de asemenea, acestea sunt obligate sa nu Facă din teritoriul celuilalt stat obiectul unei ocupații militare sau al altor măsuri de folosire directă sau indirectă a forței în contradicție cu dreptul internațional sau obiectul unei dobândirii prin asemenea măsuri sau amenințarea cu ele .

V. Reglementarea pașnică a diferendelor

Toate statele sunt obligate să-și alimenteze diferendele trimis la ce pașnice. Acestea se vor strădui cu bună credință și într-un spirit de cooperare să ajungă la o soluție rapidă pentru rezolvarea problemelor apărute . în acest scop ele vor recurge la mijloace precum negocierea, ancheta, medierea, concilierea, arbitrajul, reglementarea juridică sau alte mijloace pașnice la alegerea lor, inclusiv orice procedură de reglementare convenită prealabil diferendelor la care sunt părți . În cazul în care acestea nu ajung la o soluție prin folosirea unuia dintre mijloacele pașnici enunțate mai sus, ele sunt obligate să continue procesul de căutare până când vor ajunge la un mijloc reciproc acceptabil.

Acestea, se vor abține de la orice acțiune care ar putea agrava situația astfel încât să pună în pericol menținerea păcii și securității internaționale și prin aceasta să facă mai dificilă reglementarea pașnică a diferendului.

Bibliografie

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/35947, ”ACT INTERNAȚIONAL” din 1 august 1975, al ”Conferintei pentru securitate și cooperare în Europa”, elaborat la Helsinki la 1 august 1975, Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 13 august 1975

Preview document

Actul final de la Helsinki ( 1975 ) și transformarea Europei - Pagina 1
Actul final de la Helsinki ( 1975 ) și transformarea Europei - Pagina 2
Actul final de la Helsinki ( 1975 ) și transformarea Europei - Pagina 3
Actul final de la Helsinki ( 1975 ) și transformarea Europei - Pagina 4
Actul final de la Helsinki ( 1975 ) și transformarea Europei - Pagina 5
Actul final de la Helsinki ( 1975 ) și transformarea Europei - Pagina 6
Actul final de la Helsinki ( 1975 ) și transformarea Europei - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Actul final de la Helsinki ( 1975 ) si transformarea Europei.docx

Alții au mai descărcat și

Organizația Națiunilor Unite (constituire, structură și evoluție)

I N T R O D U C E R E Menținerea păcii și securității internaționale constituie una dintre provocările majore ale umanității în epoca...

Relații internaționale în sistemul european de după al doilea război mondial - reorganizarea structurii politice europene

In aceasta lucrare, voi trata aspecte generale si impactul celui de-al Doilea Război Mondial asupra procesului fara sfarsit de reimpartire a...

Dinastia Tudorilor

In secolul XVI un rege sarac ar fi însemnat un rege slab, un rege fara putere asupra parlamentului si nobilimii. Henric al -VII-lea este primul...

Despre Democrațiile Particulare

Are o însemnatate simbolica faptul ca Journal of Democracy – forul numarul unu al teoriei tranzitiei democratice – publica în primul sau numar pe...

Caracterizare generală a epocii elenistice

Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica...

Te-ar putea interesa și

Autonomia Locală și Integrarea Europeană

INTRODUCERE România îşi caută la început de mileniu, o nouă poziţie în cadrul sistemului internaţional. Ieşirea dintr-un regim de dictatură şi...

Comunitățile europene

Comunitatile Europene sunt organizatii economice care, pornind de la necesitatile integrarii economice, au pregatit terenul pentru integrarea...

Conceptul strategic al NATO și rolul său în asigurarea securității globale

INTRODUCERE Securitatea este, în ultimă instanţă, cea mai importantă dintre nevoile fundamentale ale omului. Studiul securităţii reprezintă unul...

Aspecte Privind Individul în Dreptul Internatinal Public

Capitolul I SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL Subiectele de drept internaţional se disting de cele ale dreptului intern prin conţinutul juridic...

Protecția și Garantarea Drepturilor Fundamentale la Nivel European și Dreptul Individului în Islam

I. NOTIUNEA , CLASIFICAREA SI CONSECINTELE TRASATURILOR DREPTURILOR OMULUI 1. Notiunea de drepturi ale omului Drepturile omului pot fi definite...

Evoluția istorică a procesului de integrare europeană

Incepând cu sec.XIV, de la Pierre Dubois la Kant şi Bluntschli şi până astăzi, ideea de integrare europeană a fascinat şi preocupat literatura,...

Drept Instuțional Comunitar

I.ORGANIZATIILE EUROPENE Organizatiile europene sunt : Consiliul Europei, Organizatia pentru Cooperaresi Dezvoltare Economica, Organizatia...

Construcție Europeană

Configuraţia instituţiilor reflectă originile funcţionale ale Comunităţii şi modul în care au evoluat puterile în condiţiile în care nu s-a ajuns...

Ai nevoie de altceva?