Autonomia Locală și Integrarea Europeană

INTRODUCERE

România îşi caută la început de mileniu, o nouă poziţie în cadrul sistemului internaţional. Ieşirea dintr-un regim de dictatură şi odată cu ea, schimbarea de sistem, au necesitat în continuare mari eforturi de adaptare.

În această perioadă s-au asigurat bazele statului de drept, ale democraţiei pluraliste, ale respectului datorat drepturilor omului, iar instrumentul fundamental a fost Constituţia României din 8 decembrie 1991.

Printre problemele aflate în atenţia cercetărilor contemporane de drept public se află şi cele relative la noile forme de cooperare internaţională, la dezvoltarea cooperării şi integrării internaţionale regionale, la locul statului şi al suveranităţii, la dezvoltarea autonomiei locale şi respectarea drepturilor omului.

Subliniem deschiderea democratică pe care o propune autonomia locală şi totodată rolul pe care îl îndeplinesc structurile europene în definirea acestui principiu, considerat ca făcând parte din patrimoniul comun al tuturor democraţiilor din Europa.

Legiuitorul român s-a inspirat în definirea acestui principiu de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale din legislaţiile avansate ale statelor europene, valorificând totodată şi experienţa naţională din perioada interbelică.

Autonomia locală încetează a mai fi un monopol al statului suveran şi în acelaşi timp, colectivităţile teritoriale locale pretind să joace un rol din ce în ce mai însemnat pe scena internaţională prin aspectul extern al autonomiei locale.

Integrarea europeană a oferit statelor membre ale Uniunii Europene şi cetăţenilor pace, stabilitate şi prosperitate. Aceste rezultate au constituit o atracţie permanentă pentru aderarea de noi state.

Noile reglementări privind autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice în contextul dialogului permanent al statului nostru cu instituţiile Uniunii Europene conduc la o reconsiderare a unor raporturi de către comunităţile locale şi societatea românească, pe de o parte, şi între administraţia publică locală şi celelalte instituţii publice, pe de altă parte.

Extinderea Uniunii Europene reprezintă o provocare majoră atât pentru Uniune luată ca întreg, cât şi pentru fiecare ţară candidată, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local.

O mare parte din legislaţia Uniunii urmează să fie implementată în administraţia locală.

Autorităţile locale trebuie nu numai să implementeze o parte semnificativă a aquis-ului comunitar, dar totodată trebuie să facă faţă unor provocări în domeniile social, economic şi de mediu înconjurător. Toate acestea reprezintă provocări cu care se confruntă toate nivelele de autoritate european, naţional, regional şi local.

Locul României este în Europa. Acest loc se află într-un raport de deplină continuitate cu rolul pe care ţara noastră l-a jucat vreme de mai multe secole în istoria ei europeană. Ţările Române au fost prin excelenţă bastionul estic al creştinătăţii, au fost zidurile care, nu o data, au apărat Europa de năvălitorii veniţi dinspre răsărit. Românii au fost protectorii de nădejde ai unei civilizaţii cu tot ce reprezintă ea, cu toate valorile ei. Au fost făcute multe sacrificii în numele acestor valori, pe care le împărtăşim ca români, ca popor creştin şi ca popor european.

Obiectul lucrării îl constituie cercetarea instituţiilor autonomiei locale precum şi a relaţiilor lor reciproce, în procesul integrării regionale europene.

Structura lucrării este reprezentată de treisprezece capitole la care se adaugă consideraţii introductive precum şi aspecte de lege ferenda şi concluzii.

Capitolele sunt împărţite in secţiuni iar secţiunile în paragrafe……………

Sub aspect metodologic, după ce am precizat termenii folosiţi in lucrare, am pornit prin a evidenţia poziţiile general acceptate asupra problemelor cercetate, pe care le-am considerat ca fiind deja câştigate pentru ştiinţa dreptului public actual, fără a mai insista asupra lor. Ne-am oprit numai asupra chestiunilor controversata în materie, fie achiesând, motivat, la una dintre opiniile exprimate, şi criticându-le, tot motivat, pe celelalte, fie valorificând critic literatura existentă şi propunând propria noastră interpretare. Instituţiile juridice nu au fost analizate în sine, ci numai prin raportare la teme propusă.

Analiza instituţiilor juridice s-a făcut debutând cu o scurtă abordare istorică, deoarece numai cunoaşterea evoluţiei acestora permite înţelegerea configuraţiei lor actuale şi a perspectivelor de evoluţie. Nu trebuie înţeles însă că, sub acest aspect, am ţinut să descoperim lucruri noi, întrucât nu ne-am propus o lucrare de istorie a dreptului.

Un accent deosebit am pus pe cercetările şi analizele de drept comparat, precum şi pe studierea izvoarelor în materie ale dreptului internaţional public.

Sub aspectul dreptului intern român contemporan, nu ne-am oprit la analiza legislaţiei în vigoare, ci am extins cercetările şi asupra proiectelor de acte normative, aflate în diverse stadii ale procesului normativ, în vederea identificării sensului reglementărilor viitoare.

Finalizarea cercetărilor s-a făcut prin sublinierea elementelor pozitive, care trebuie păstrate, dar şi prin criticarea celor necorespunzătoare cu propuneri de îmbunătăţire a cadrului normativ.

CAPITOLUL 1 Conceptul de autonomie locală

§ 1 Autonomia locală în legislaţia românească până la Revoluţia din 1989

Deşi primele forme de organizare a comunităţilor locale şi, implicit, de finanţare a funcţiunilor realizate de acestea sunt mult mai vechi, abia prin Regulamentul Organic (1848) s-au stabilit principiile organizării finanţelor locale în Moldova şi Muntenia. Astfel, resursele financiare ale autorităţilor publice constau în perceperea de cote adiţionale la unele impozite directe şi accize asupra tutunului şi băuturilor. Conturile Trezoreriei publice a comunităţilor locale-oraşe şi sate-numită “cutia”,erau creditate din aceste cote:

- la “cutia”oraşelor se încasa o zecime din capitaţie , patentă şi accize;

- la “cutia” satelor se încasa o zecime din capitaţie şi un impozit asupra veniturilor persoanelor căsătorite;

- pentru cele două capitale - Bucureşti şi Iaşi - se percepeau supraimpozitele asupra încasǎrilor din exportul de seu, asupra importului de vinuri străine, tutun provenit din Imperiul Otoman;

- ulterior, în ambele state au fost constituite alte fonduri locale, de exemplu “fondul şcoalelor sǎteşti” şi “fondul drumurilor”, ca suport pentru învǎţǎmântul primar,devenit obligatoriu şi pentru dezvoltarea reţelei de drumuri.

În România, bazele organizării moderne au fost puse de “Legile pentru înfiinţarea consiliilor judeţene şi de organizarea comunalǎ”din 1864, promulgate de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Legea de organizare administrativǎ din anul 1864 precizeazǎ că unitǎţile administrativ-teritoriale sunt comunele şi judeţele, comunele fiind împǎrţite în comune urbane şi comune rurale.

Un moment crucial pentru evoluţia administraţiei publice locale îl constituie apariţia Legii comunale care statuează, pentru prima oarǎ în istoria Ţărilor Române, judeţul şi comuna ca persoanǎ juridicǎ, consiliul comunal îndeplinind funcţiunea de organ deliberativ, iar primarul de organ executiv.Cu toate cǎ se acordă mai multǎ autonomie oraşelor şi comunelor,atributele organelor locale se exercitau sub tutela organelor centrale. Unele dezbateri mai importante din consiliul comunal, între care se încadrau şi cele privind adoptarea bugetului erau aprobate de Ministrul de Interne.

Constituţia adoptată în anul 1866 acordă mai multă autonomie comunelor şi judeţelor, ca urmare a descentralizării administrative, dar dupǎ aceastǎ datǎ a avut loc o îngrădire a autonomiei locale.

Ion Ionescu de la Brad are meritul de a fi printre cei dintâi economişti români care au subliniat importanţa finanţelor locale pentru mobilizarea resurselor necesare unităţilor administrativ-teritoriale.