Descompunerea Feudalismului și Dezvoltarea Germenilor Relațiilor Capitaliste

OBIECTUL ISTORIEI ROMÂNIEI

“Dacă fiecare naţie are o misie evanghelica a împlini pe pământ, să cercetăm şi să întrebăm şi pe această naţie română, atât doritoare astăzi de viaţă, ce a făcut? Ce lupte a purtat pentru realizarea legii lui Dumnezeu, atât în sânul său, cât şi în omenire? Istoria, lumea are drept a-i cere această seamă: căci nu trebuie a uita că, cu toată sfinţenia dreptului său, astăzi nu e destul ca o naţie să-şi aibă un loc pe carta lumei, sau să-şi reclameze acest loc şi libertatea sa în numele suvenirelor istorice; ca dreptul său să ajungă a fi respectat şi recunoscut de celelalte naţii, trebuie incă ca ea să poată dovedi folosul ce a adus şi poate aduce lumei, trebuie să arate formula înţelegătoare şi sociala ce ea reprezentează în marea carte a înţelegerii şi a istoriei omenirei.” (N.Bălcescu – "Românii supt Mihai – Voievod Viteazul").

După cum fiecare vrea să ştie cine au fost înaintaşii şi strămoşii lui, tot astfel şi popoarele se străduiesc să-şi cunoască trecutul. Din aceste năzuinţe s-a născut studiul istoriei, al cărei scop este de a face cunoscută şi de a explica urmaşilor originea înaintaşilor, felul lor de viaţă din trecut, faptele lor vrednice de amintire, precum şi vremurile de cumpănă ori momentele înălţătoare pe care le-a străbătut.

Istoria României ne arată cum s-a desfăşurat procesul de formare a poporului român şi a limbii române.

Pe temeiul unor mărturii de netăgăduit, istoria patriei ne arată continuitatea neîntreruptă a poporului român, statornicia lui din cele mai îndepărtate timpuri pe aceste meleaguri.

Istoria ne învaţă cum au muncit oamenii de pe teritoriul ţării noastre şi ce legături s-au stabilit între ei în procesul muncii, cum au luptat ei pentru libertate, pentru desfiinţarea exploatării şi pentru o viaţă nouă, liberă.

Munca şi lupta poporului român formează adevăratul conţinut al istoriei.

Totodată, din studiul istoriei patriei aflăm şi rolul pe care l-au avut diferiţi conducători, personalităţi de seamă ieşite din sânul poporului român.

Ca o concluzie, se poate afirma că istoria României s-a ţesut din faptele şi lupta întregului popor român îndrumat şi condus de căpeteniile care s-au ridicat din mijlocul lui.

STATUL FEUDAL ROMÂNESC

După o îndelungată perioadă de trecere ce a durat din secolul al III-lea până în secolul al IX-lea, pe teritoriul patriei noastre, a apărut orânduirea feudală care a reprezentat o treaptă mai înaltă în dezvoltarea societăţii.

În dezvoltarea ei, orânduirea feudală a parcurs trei perioade:

a) cea a feudalismului timpuriu, între secolele IX - XIV când s-au format şi cristalizat relaţiile feudale;

b) perioada feudalismului dezvoltat, care durează până la mijlocul secolului al XVIII – lea;

c) perioada descompunerii feudalismului, care începe odată cu apariţia germenilor relaţiilor noi, capitaliste, şi care, încetul cu încetul subminează relaţiile feudale. Această perioadă se întinde până la revoluţia din 1848, când relaţiile de producţie capitaliste devin dominante.

În general, înaintea secolului al optsprezecelea, în Europa şi în restul lumii a existat un sistem social «feudal» sau «absolutist» (care era de fapt un feudalism la scară mai largă). În termeni abstracţi, ordinea socială feudală se caracteriza printr-un nobil regional, ce-şi revendica proprietatea asupra unui teritoriu (incluzând aici toate resursele şi bunurile aferente acestuia), şi destul de des asupra oamenilor care-l locuiau, fără a-şi fi apropriat originar aceste lucruri prin utilizare sau prin muncă, şi fără să aibă o revendicare contractuală asupra lor. Din contră, teritoriul sau, mai bine zis, diversele sale părţi şi bunurile aferente, fuseseră înainte ocupate activ, utilizate şi produse de alţi oameni (" proprietarii naturali"). Prin urmare, revendicările privitoare la proprietate ale nobililor feudali nu se bazau pe nimic. De aceea, practica (fondată pe aceste pretinse drepturi de proprietate) de a închiria proprietarilor naturali pământul şi alţi factori de producţie în schimbul unor bunuri şi servicii unilateral fixate de stapânul feudal, trebuia să fie impusă împotriva voinţei acestor proprietari, prin forţă brută şi violenţă armată, cu ajutorul unei caste nobile de militari care erau recompensaţi de stăpânul feudal pentru serviciile aduse permiţându-li-se să participe la metodele şi procedeele sale de exploatare şi să beneficieze de pe urma lor . Pentru omul obişnuit, supus acestei ordini, viaţa însemna tiranie, exploatare, stagnare economică, sărăcie, foamete şi disperare.