Edgar Quinet

Edgar Quinet s-a născut în Bourg-en-Bresse la 17 februarie 1803. Într-o vreme în care Napoleon, în plină ascensiune, care avea să culmineze un an mai târziu cu încoronarea sa ca împărat, căuta să salveze principiile revoluţiei prin înlăturarea anarhiei care domnea în Franţa, la începutul veacului al XIX-lea.

Dintr-o mamă calvină, Edgar Quinet a fost botezat în religia catolică, singura obişnuită în locul unde văzuse lumina zilei. Iar tatăl lui era comisar de război pentru împărat pe malurile Rinului.[1]

Mama lui îi dă o educaţie religioasă străină de orice dogmă, răspândind rugăciunile oriunde: „pe câmp, în pădure, în grădini, în livadă“, la vremea ştiută. „N-am auzit niciodată aceiaşi rugăciune zisă de două ori. În fiecare zi, în fiecare seară rugăciunea se schimba, după nevoie, după greşelile zilei, după tristeţile şi strângerile de inimă ale momentului“.[2]

În ochii mamei lui, Napoleon apărea ca un uzurpator al drepturilor poporului, prin încercuirea lor într-un regim de ordine şi disciplină, şi pe măsură ce copilul începea să înţeleagă sensul lumii din afară (la 3 ani, împreună cu mama lui, călătoreşte la Bruxelles, Cologne şi Wessel)[3], îi strecoară în suflet această convingere.

Mai târziu însă, atunci când Quinet avea 11 ani, şi când pe străzile oraşului se auzea zornăitul armelor austriecilor, care intrau în Bourg, după înfrângerea lui Napoleon, în sufletul lui se naşte dragostea pentru primul împărat al Franţei, dragoste care avea să ia forme concrete abia în 1836, când apare poemul lui intitulat „Napoleon“.[4]

Primele îndemnuri către învăţătură le capătă în Bourg. Studiile liceale le face la Colegiul din Lyon (în toamna anului 1817 intră la acest colegiu)[5]. Se pregăteşte pentru Şcoala Politehnică şi reuşeşte să fie admis, pentru ca, nu peste mult timp, să-şi dea seama că nu are înclinaţii către studiul ştiinţelor exacte şi începe să studieze la Paris, cu multă pasiune, dreptul.

Asistă la cursurile lui Guisot, Villemain şi Victor Cousin. Acesta din urmă predica de la catedră imaginea unei Germanii patriarhale, Germania muzicei, a filozofiei şi a ideilor lui Kant şi Hegel al căror admirator convins era. Lecţiile lui Victor Cousin au asupra lui Quinet o înrăurire capitală, căci tânărul student se simte atras, ca de o forţă magnetică, către studierea marilor filozofi şi istorici germani.

În 1824, cunoaşte opera lui Herder, „Idée sur la philosophie de l’histoire de l’humanité“, care îi trezeşte un interes deosebit, şi pe care o traduce din limba germană, precedând-o de o introducere omagială pentru autor. Victor Cousin îl felicită pentru această operă şi îl consideră ca pe unul dintre cei mai buni studenţi ai lui. În casa acestuia, Edgar Quinet îl cunoaşte pe Jules Michelet, cu care se împrieteneşte până la sfârşitul vieţii sale.

Interesul lui Quinet pentru Germania îl determină să plece în 1826 la Heidelberg[6], unde studiază filozofia şi face cunoştinţă cu genialii profesori, filozofi şi literaţi Niebuhr, Schlegel, Tieck, Goerres, Uhland, Daub şi marele Friderich Kreuzer, fondatorul mitologiei comparate. Contactul cu aceste remarcabile figuri ale gândirii germane, are asupra lui Quinet, în plină formaţie spirituală, o influenţă covărşitoare.

Felul de viaţă şi obiceiurile germane, pline de un tradiţionalism, necunoscut în Franţa, îl încântă pe Quinet, până în cele mai adânci cute ale sufletului. La acestă cunoaştere intimă a sufletului german, contribuie în mare parte şi Minna More, o tânără germană, de care se îndrăgosteşte şi pe care, în 1834, o ia de soţie. Sub impresia acestei iubiri, el scrie poemul „Ahasverus“ întruchipând-o pe iubita lui, îngerul Rachel.[7]

Edgar Quinet părăseşte Germania, dornic să cunoască şi altă lume, porneşte într-o călătorie care începe cu Grecia, se continuă în Italia şi se termină în Spania. Se întoarce în Germania si se căsătoreşte cu iubita lui Minna More, cu toată împotrivirea părinţilor acesteia.[8]

Întors la Paris, publică două poeme „Napoleon“ şi „Prometeu“ al căror succes îl consacră definitiv în atenţia spiritelor de elită din capitala Franţei.

După puţin timp, este numit profesor de literatură străină la Academia din Lyon.[9] Nu rămâne mult timp la Lyon, fiind chemat de fostul lui profesor, Villemain, la College de France, la o catedră de literatură franceză.

Intrat în politică, în partidul revoluţionar al lui Lamartine, Louis Blanc şi Ledru Rollin, Edgar Quinet ia parte la frământările revoluţionare ale anului 1848, în revoluţia din februarie fiind unul dintre animatorii cei mai valoroşi ai poporului care invadează Parlamentul regalist. În alegerile care se fac în acest an, îşi pune candidatura pentru un loc de deputat şi este ales în departamentul l’Ain, adică acolo unde se născuse.