Evoluția puterii prezidențiale John F. Kennedy și Lyndon Johnson

Introducere

În lucrarea de față, subiectul abordat vizează sistemul politicii interne și externe al Statelor Unite ale Americii în timpul reputaților J. F. Kennedy și Lyndon Johnson. Tema prezentată are drept scop ilustrarea modului de acțiune folosit de președinții americani în perioada Războiului Rece și surprinderea diferențelor dintre bărbatul cu farmec, plin de iluzii și simplitatea texană alături de soliditate. De asemenea acest subiect a fost tratat de numeroși cercetători, între care G. H. Bennet, Yvan Vanden Berghe, Philip Jenkins, John Lewis Gaddis, Gala Marilena, Robert Dallek etc. În studiul de față voi folosi surse secundare, lucrări ale cercetătorilor și studii de caz.

După cel de-al Doilea Război Mondial Statele Unite ale Americii se confruntau cu socialismul profund al Uniunii Sovietice, un conflict ce avea să poarte denumirea de „Războiul Rece”. Președinția americană a fost pusă la încercare de conflicte diplomatice, crize și propagandă. Astfel că autoritatea și puterea președintelui american se va afla într-o stare de inconstanță. Pe plan intern, acesta avea să se confrunte cu faptul că psihicul american era dominat de libertate, iar autoritate lui era contestată de societate, căci nu exista un anumit grad acceptat al puterii exercitate. În aceste condiții imaginea conducătorului avea un rol extrem de important. Din punctul de vedere al politicii externe șeful de stat avea să se confrunte cu comunismul.

John F. Kennedy (1961-1963)

John Fitzgerald Kennedy a fost unul dintre membrii reputatei familii Kennedy, născut pe 29 mai 1917 în Massachussetts. Acest tânăr primește o educație desăvârșită în cadrul familial și este instruit pentru o careieră strălucită. Liderul carismatic a fost admis la Princeton, însă renunța la din cauza bolilor și va urma ulterior Universitatea Harvard. Ulterior cariera sa se va îndrepta către Marina SUA, deși starea lui de sănătate era precară. În 1952 acesta obține un loc în Senat cu ajutorul familiei sale. La 12 septembrie 1953 acesta s-a căsătorit cu frumoasa Jacqueline Bouvier, iar în urma mariajului au rezultat patru copii.

Cariera tânărului John părea înfloritoare, astfel, după ce timp de 4 ani popularitatea sa pe scena politică se aflase în ascensiune în calitate de senator de Massachussetts, decide în anul 1960 să candideze la prezidențiale. John se afla la locul potrivit în momentul potrivit; calitățile sale precum tinerețea, inteligența, optimismul, experiența în probleme interne și externe, resursele financiare ale familiei ce puteau susține campania electorală, mariajul mediatizat la cote înalte, farmecul său etc aveau să pună în contrast președinția lui Eisenhower. Dar, ca orice om, Kennedy prezenta și aspecte negative care i-au pătat imaginea. Apartenența la religia catolică îl compromitea în fața cetățenilor americani, care își vedeau amenințată libertatea de Biserica Romei. De asemenea liberali erau rezervați în privința liderului din cauza ezitărilor sale în adoptarea unor drepturi civile sau libertăți sindicale în timpul mandatului său de congresman. Însă, cu sprijinul fraților săi, Edward și Robert, reputația lui Kennedy a crescut atât de mult în interiorul Partidului Democrat, încât a fost desemnat candidat pentru alegerile prezidențiale împotriva lui Nixon, succesorul lui Eisenhower. Kennedy a obținut 806 de voturi față de 406 strânse de Lyndon Johnson, 86 de Stuart Symington și 79 de Adlai Stevenson.

În urma votului popular, Kennedy a obținut 34 226 731 de voturi, astfel Nixon va fi învins cu cele 34 108 157 de voturi ale lui, însa victoria lui Kennedy în Colegiul Electoral a fost și mai clară, acesta a dobândit 303 voturi la 219. Chiar dacă subconșient, Kennedy dorea să își întărească autoritatea și legătura cu societatea americană în urma majorității mici din cadrul votului popular. Astfel, la 20 ianuarie 1961, J. F. Kenendy devenise cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii, devenind un simbol al liberalismului, dorind să calce pe urmele lui Roosvelt și Truman, susținând lupta împotriva comunismului și cauza justiției sociale.