Evoluția războaielor și impactul asupra societății

Introducere

,,Războiul este arta de a face în mare şi de a face cu glorie ceea ce, făcut la scară mică (individual), duce la spânzurătoare”, zicea Jean Fabre.

Consider că de multe ori la baza unui război se află un factor important ce are ca scop anumite activități meschine pentru afirmarea puterii dintre cele două ,sau mai multe părți, componente ale conflictului central. Cele două părți însușeau anumite grupuri de oameni ce reprezentau o ideologie (rasială, etnică,politică, economică, religioasă etc) și erau axate pe un anumit scop, în cele mai multe cazuri dezvoltau pretexte create de minți bolnave. O modalitate de a defini războiul este și cea psihologică. Întemeietorul acestei orientări considera că lumea socială se reduce la trei fenomene tipice: de repetiție, de opoziție și de adaptare, iar formele principale ale opoziției ar fi concurența și războiul.

Sunt două tipuri de state : beligerante și nebeligerante. Cele beligerante sunt acele părți dintr-un conflict armat,pe când cele nebeligerante sunt acele state care nu acționează în mod direct adoptând diferite poziții.Mijlocul specific războiului este lupta armată, care are un caracter distinctiv. Declanșând un război, politica urmărește scopurile sale, dar folosește pentru aceasta mijloacele proprii de care dispune.

Cercetarea originii războiului este menită să clarifice condițiile și cauzele apariției acestui fenomen în viața societății, să dea răspuns unei întrebări fundamentale: războiul este un însoțitor permanent al societății sau un însoțitor temporar, care a apărut pe o anumită treaptă a evoluției sociale și va dispărea pe o altă treaptă?

Unul din scopurile vizate este pacea iar mijloacele de realizare sunt diverse, de la o politică ruptă de analiză la acțiunea desprinsă de ideologie.Armonia nu apare de la sine iar pentru aceasta statele trebuie să își evaluze de la început șansele, va pune preț pe scopuri și își vor implementa propriile politici astfel să fie pregătite atunci când apăr situații imprevizibile.Statul ce reprezintă? Este foarte asemănător cu ființa umană, are dorința de a supraviețui în fața asupririi ,atât interne cât și externe dar este doborât în cele mai multe cazuri de indispoziția de a-și cataloga interesele bazându-se pe rațiune, de aceea fiecare stat are nevoie de un lider care să fie capabil de a nu fi atras în sfera lăcomiei și să asigure practicarea hotărârilor. Sunt multe teorii care nu pot fi decât niște simple abstracțiuni într-o realitate politică/economică foarte complexă dar liderii de stat sunt cei care iau deciziile în realitate. În multe situații, s-a urmărit ca un stat să aibă prestigiu, ce însemna asta? Este echivalentul a funcționalității rolului autorităților în politica internă prin capacitatea de a forma puterea dominantă ce să atragă alianțe prin bunuri publice, la bază fiind puterea economică și militară. Să putem înțelege firul evenimentelor vom începe prin analizarea cauzelor ce duc la conflicte și inevitabil la război.

Chiar dacă multe dintre state își doresc pacea, nu pot trece cu vederea inevitabilul creat asupra unui război și trebuie luat în calcul momentul adecvat al atacului din partea adversarilor,timpul fiind prețios deoarece determină cine iese câștigător sau cină va suporta înfrângerea. Politicienii, istoricii și filosofii au încercat să expună cum se comportă statele pe timp de război dar și de pace. Poporul ca unitate, își dorește mai degrabă pacea însă liderii înclină tot mai mult spre război ,acesta pornind din minte și simțămintele lor. În secolul al XVIII-lea, secolul „luminilor", marii gânditori, îndeosebi Voltaire și Kant, considerau războiul o absurditate. În lucrarea să „Zumewigen Frieden" (Spre pacea eternă), Immanuel Kant propunea puternicilor lumii să semneze un tratat al păcii eterne, să creeze republica republicilor , în care să se instaureze un drept uman, garanție a păcii și libertății statelor. Neînțelegând însă esența și cauzele reale ale războiului, gândirea iluministă nu a putut depăși limitele unui ideal utopic.

Un remediu descoperit în 1920, este educația, ideea răspândindu-se rapid cu ajutorul unui pacifist pe nume Beverly Nichols. După o perioadă de timp se realizează o conferință prin care se consideră că ideea exclusiv intelectuală nu este de ajuns așa că se face apel la renunțarea egoismului și la oferirea dovezii de un spirit de sacrificu asupra popoarelor lumii dar războiul rămane inrădăcinat în firea belicoasă a omului, reprezentând rezultatul unei tradiții seculare. Vor încerca să redirecționeze impulsurile prin înrolarea tineretului la exploatarea minelor de cărbune și a construcției de nave, drumuri, zgârie-nori și întreținere prin spălarea vaselor și a hainelor.

În găsirea unor soluții pentru o lume pașnică se deosebesc: optimiștii (care cred că se poate pune capăt războaielor înainte de următoarea generație existând mari șanse de progres ) și pesimiștii (considerând că nimic nu va fi schimbat și că vor muri cu toții). Optimiștii erau convinși că realitatea este esențialmente bună.Din punct de vedere filosofic, imperfecțiunea se găsește în realitate conform credinței pesimiștilor, aceștia sunt mai încrezători în amânarea unui război imprevizibil, în comparație cu optimiștii care nu ar putea crede că se merită să întreprinzi nimic în mod practic care să nu ducă spre victorie. Faptul că oamenii sunt imperfecți devine un datum epiric ce nu mai necesită informații, omul e călăuzit de propriile pasiuni iar așa atrage conflictele, în loc să se ajute reciproc ei se distrug dorind să fie primii și să obțină ceea ce își doresc. Multe din state pentru a-și calma conflictele interne în loc să aștepte un război accidental se implică de bunăvoie pentru a aduce pacea internă