Suveranitatea Statului în Contextul Globalizării

Introducere

”În generațiile anterioare, politica socială se baza pe credința că națiunile, și în cadrul lor orașele, își puteau controla bogățiile; acum se deschide o prăpastie între stat și economie...”

Richart Sennett

În condițiile în care globalizare reprezintă un proces de transformare în organizarea spațială a relațiilor și tranzacțiilor sociale, generând astfel fluxuri și rețele transcontinentale sau inter-regionale de activitate, interacțiune și exercitare a puterii , statul sub impactul acestui proces complex își pierde suveranitatea, acesta nu mai deține controlul în totalitate.

Globalizarea are viteze diferite, în funcţie de specificul domeniului şi de mărimea spaţiului în care acţionează. Globalizarea are un caracter universal în sensul că a ajuns să afecteze structura tuturor componentelor sistemului social global – subsistemul politic, economic, militar, social, religios, ecologic etc. Din această perspectivă putem vorbi şi de o specializare a globalizării, adică de globalizare politică, militară, socială, financiară, tehnologică, ecologică şi, nu în ultimul rând, economică.

Deocamdată, consecinţele sunt pozitive şi negative, ceea ce obligă statele suverane şi organizaţiile internaţionale să modeleze procesul în funcţie de efectele sale asupra vieţii de zi cu zi a individului, iar caracterul conştient, organizat al globalizării, reflectat în creşterea gradului său de instituţionalizare, ar trebui să ne ofere garanţiile necesare în acest sens.

Problemele contemporane sunt deosebit de complexe, iar caracterul global al acestora devine tot mai evident. Rapiditatea transformărilor din mediul internaţional actual, multitudinea de situaţii noi apărute sau caracterul deja cronic al unora impun cu necesitate soluţionări exprese într-un timp limitat, rezolvări care adeseori se împotmolesc în mecanismul decizional greoi de la nivel naţional sau intră în impas datorită conflictelor de interese existente în mod inevitabil în cadrul unei organizaţii internaţionale.

Dacă legat de existenţa globalizării, în general şi a celei economice, în special nu există puncte de vedere semnificativ diferite, problema se radicalizează atunci când discuţia se mută asupra actorului care deţine primordialitatea în orientarea procesului, şi anume statul-naţiune.

Pornind de la această observații, ne propunem ca în acest referat, în măsura priceperii noastre, să analizăm și să prezentăm principalele efecte de natură socială și economică asupra suveranității statului.

Suveranitatea politico-economică

Ceea ce noi numim suveranitate politico-economică s-a aflat dintotdeauna în conflict cu forţa conservatoare a suveranităţii juridice. Dinamica politico-economică, centrată pe putere în sensul de influenţă şi control, atât pe plan extern cât şi intern, a tins întotdeauna spre subminarea tabuurilor juridice. Pentru a ilustra acestea să ne amintim celebra lucrare a lui Immanuel Wallerstein, Sistemul Mondial Modern, care plasează începuturile economiei mondiale moderne în momentul Păcii de la Westfalia, ocazie favorabilă, fondatoare şi, din acel moment, conservatoare, pe baza şi contra căreia s-a dezvoltat actuala economie globală . Ne referim, de asemenea, la cunoscuta sintagmă din teoria relaţiilor internaţionale a ultimilor 50 de ani, “politica de putere”, care concentrează intervenţiile externe ale marilor puteri însoţite de necesara legitimare impusă de existenţa mitului suveranităţii.

Inclinaţia firească a şcolii tradiţionaliste trans-teoretice a fost să conteste iniţial însăşi existenţa unor tendinţe spre globalizare economică. Recent, argumentarea sa merge în sensul contestării efectelor globalizării asupra rolului statului şi, implicit, asupra atributelor politico-economice ale suveranităţii. Se poate argumenta în sensul contestării globalizării numai dacă definim globalizarea în sens maximalist. Statul va dispărea, toate sectoarele economice vor fi globalizate, iar schimbările tehnologice în comunicaţii vor crea un “sat global”. În raport cu această definiţie, contestatarii au dreptate atunci când spun că statul încă mai există, că mai sunt bariere comerciale, că nu toate sectoarele sunt globalizate sau că “satul global” a rămas parţial, pentru că nu toată lumea are acces la toate tipurile de media. Dezbaterea actuală în privinţa globalizării se referă însă la alte fenomene, la o dinamică specială, şi nu la finalul procesului. De multe ori, argumentele anti-globalizare ascund probleme etice cu privire la supravieţuirea democraţiei în sensul de responsabilitate şi legitimitate guvernamentale.