Securitatea Internațională și Folosirea Forței după Încetarea Războiului Rece

REZUMAT ŞI CUVINTE CHEIE

Lucrarea intitulată „Securitatea internaţională şi folosirea forţei după încetarea războiului rece” este structuraă în două capitole, mai multe subcapitole, concluzii şi bibliografie.

Primul capitol abordează dihotomia securitate naţională - securitate internaţională, considerând că între cele două nu există o demarcaţie clară ci, dimpotrivă, o tendinţă de întrepătrundere.

In acest sens, am considerat util de redat viziunea exprimată de autorităţile române competente, pe baza unor analize solide, în Stategia de securitate naţională a României (1999).

Partea a doua a lucrării analizează cea de a doua problemă - aceea că unele state nu au acceptat să devină părţi la tratatele şi convenţiile internaţionale care instituie aceste regimuri de control. Fără a minimaliza gravitatea primei probleme, cea de-a doua constituie per se o ameninţare la adresa securităţii internaţionale şi demonstrează, încă o dată, caracterul consensual al dreptului internaţional, în sensul că aceste state care refuză ralierea la regimurile de neproliferare nu pot fi constrânse să le accepte.

După cum putem observa unele dintre ameninţările la adresa securităţii din timpul războiului rece au dispărut, dar au fost înlocuite de altele la fel de grave. Deşi posibilitatea Armaghedonului nuclear s-a diminuat, potenţialul actual de proliferare a armelor nucleare a condus la o situaţie în care posibilitatea utilizării armelor nucleare - fie într-un conflict regional fie de către grupuri teroriste - este probabil mai mare acum decât în era bipolară.

Cuvinte cheie: forţă, ameninţare, principiu, încălcare, normă jus cogens, gravitate, securitate, context internaţional.

CAPITOLUL 1

ABORDĂRI TEORETICE ŞI REALITĂŢI.

1.1. Problema securităţii în lumea contemporană: evoluţia unui concept

Deşi conceptul de securitate este utilizat pe scară largă atât de către oamenii politici cât şi de către analişti sau comentatori, o definiţie structurată şi cuprinzătoare este foarte dificil de elaborat.

Din perspectivă etimologică, termenul securitate provine din latinescul „securitas-securitatis" şi înseamnă „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol".

Încercările mai multor autori în sensul definirii conceptului, au condus la concluzia că noţiunea este una extrem de complexă, care implică o multitudine de dimensiuni şi pentru care este foarte dificil de elaborat o definiţie general acceptată: "Multiplele accepţii şi definiţii existente cu privire la termenul de securitate ne conduc la concluzia că această noţiune nu este absolută, ci relativă, proiectarea ei în plan naţional sau internaţional relevă o anumită gradualitate a abordării lor. Din termenul „securitate" au derivat în teoria şi practica relaţiilor internaţionale o serie de noţiuni şi concepte: - securitate internaţională/mondială; - securitate continentală/regională; - securitate multiregională; - securitate colectivă; -securitate prin cooperare. Securitatea internaţională - reprezintă un mod de organizare a relaţiilor internaţionale, caracterizat prin aceea că toate statele lumii sunt la adăpost de orice agresiune, act de forţă, de ameninţare cu folosirea forţei, de orice atentat la adresa independenţei şi suveranităţii naţionale sau a integrităţii lor teritoriale. Conceptul are însă o accepţie mult mai extinsă, care exprimă interdependenţa tot mai accentuată a factorilor militari, politici, economici, sociali, tehnologici, geografici. Subliniem faptul că securitatea este un parametru de proces şi nu de stare, deoarece încercările unui actor al sistemului internaţional de obţinere a securităţii absolute pot produce efectul contrar, inducerea unei stări de insecuritate/ ameninţare altor actori, care vor întreprinde sau cel puţin sunt tentaţi să întreprindă măsuri de contracarare ce vor conduce, în final la diminuarea nivelului de securitate al iniţiatorului, dar nu numai.