Geopolitica gazului și influența Rusiei

1. Introducere

Printre principalele probleme ale noului mileniu, problema resurselor energetice se detaseaza tocmai datorita specificului lumii contemporane, in care disparitia amenintarilor militare globale a impus ca etalon al puterii statelor sau gruparilor de state forta lor economica si tehnologica. Iar o economie performanta, care implicit este si in crestere, devine strans dependenta de resursele energetice pe care le are la dispozitie. Din aceasta cauza controlul si asigurarea necesarului constant de energie a devenit una din marile mize geopolitice ale secolului al XXI-lea. Tot acest lant cauzal este intarit si pus in miscare de o axioma ce are la baza caracterul strict limitat al resurselor si care spune ca structura si calitatea acestora, mai ales a celor energetice, se modifica mai incet decat volumul, structura si intensitatea nevoilor umane. Astfel ca statele care detin controlul acestor resurse au o pozitie privilegiata pe scena internationala, beneficiind automat de un atu foarte important in relatiile cu celelalte state.

Consumul mondial din ce în ce mai mare de resurse primare de energie (dublarea acestuia în urmatorii 50 ani), distributia geografica inegalã a acestora, epuizarea treptata a rezervelor geologice de combustibili fosili, presiunile (politice, militare, economice, culturale etc.) exercitate de marile puteri pentru a-si asigura necesarul de hidrocarburi pe termen lung, toate acestea dau continut manifestarilor geopolitice actuale. In spatial economic European, în anul 2020, tarile membre ale Uniunii Europene vor consuma 900 mild.mc.gaze naturale sau dublu fata de consumul din anul 2000

Rezervele de petrol şi gaze naturale sunt distribuite neuniform pe glob, aşa că nevoia de a le controla a generat periodic tensiuni regionale sau chiar mondiale. Nu întâmplător, cele mai importante rezerve de aur negru sau... albastru se află în regiuni nesigure din punct de vedere economic sau politic, de genul Orientului Mijlociu sau Rusiei.

Cu toate rezervele de petrol şi gaze din Marea Nordului, bătrânul continent este dependent de importuri. În prezent, 45% din importul de petrol al UE provine din Orientul Mijlociu, până în 2030, 90% din consum urmând să fie acoperit din importuri. 40% din importurile de gaze ale UE provin din Rusia, 30% din Algeria, până în 2030, între 60% şi 80% din importuri urmand sa fie furnizate de Rusia.

Ţările de la Marea Caspică depind de sistemul de conducte al Rusiei şi din acest motiv ele nu obţin preţul pieţei pentru exporturile lor de ţiţei sau gaze. De exemplu, Turkmenistanul are rezerve foarte mari de gaze naturale, dar singura modalitate de export este prin conductele Gazprom care traversează Uzbekistanul, Kazahstanul, Rusia şi Ucraina.

Din resurse proprii, UE îsi asigura sub 50% din necesarul de energie. La orizontul anului 2030, importurile se vor situa la 84% din totalul cererii de gaze naturale, 88% la pacura, 66% la carbune sau un total de 67% raportat la energie. State ca Suedia, Polonia, Republica Ceha, Statele Baltice îsi pot acoperi peste 50% din necesar din resurse interne. Marea Britanie si Olanda nu depend însa de importul de resurse .

Cand vorbim de reserve naturale, se poate observa clar distributia geografica inegala a rezervelor geologice de combustibili fosili. De pilda, din totalul mondial, UE poseda numai 75 mild.tec sau mai putin de 5% din rezervele cunoscute, iar din acestea 70 mild.tec sunt carbuni (localizati în special în Germania – 80% din lignit si 92% din

huila). Rezervele de gaze naturale (4 mild mc sau 1,8% din rezervele la nivel mondial) sunt concentrate în Olanda si Marea Nordului. Petrolul este prezent în apele Marii Britanii si ale Marii Nordului, totalizând 1,3 mild.tec.

De asemenea exista unele diferentieri între tarile membre ale UE dupa puterea economica, numarul populatiei, influenta politica, capacitatea de a fi jucatori geostrategici sau pivoti geopolitici. Accesul la resursele din import, conditionat de relatiile politice si economice directe cu tarile furnizoare de resurse de energie, de existenta infrastructurii de transport si depozitare, de apropierea de furnizori etc. Politicile sau strategiile comune UE au ca obiective gestiunea manifestarilor geopolitice într-o abordare unitara. Unele tari europene sau membre ale UE aplica o practica protectionista nedeschizandu-si piata energiei”. Argumentul invocat este acela ca energia reprezinta un bun strategic, iar politica hidrocarburilor este o componenta a politicii externe de securitate nationala.

Spatiul geopolitic european este marcat si de fenomene ce se manifesta global sau sunt tipice crizei energiei. De exemplu, declinul rezervelor geologice de petrol si gaze naturale argumentat astfel : a)rezervele certe cunoscute de petrol pot sustine un nivel actual de consum doar pâna în anul 2040, iar cele de gaze naturale pâna în anul 2070;

b) vârful exploatarii petrolului va fi atins în perioada 2008-2010, iar epuizarea va deveni reala în anul 2050. Consumul din ce în ce mai mare de energie reprezinta de altfel o problema grava. Cererea totala de energie a Terrei va fi cu cca.50% mai mare în anul 2050 decât în anul 2003. Emergenta unor tari cum ar fi China, India etc. va marca fluxurile de resurse de energie.