Omul - Lucian Blaga

“Omul spre deosebire de animal, nu existã numai întru imediat si pentru securitate, ci si în alt orizont: întru mister si revelare . Omul <<creeazã>> pentru a revela un mister …Cu aceasta am intrat însã iarãsi în zone liminare si chiar în cetoase regiuni de dincolo,adicã în tinuturile de mare densitate ale misterului”.

În aceasã directie, existã douã coordonate esentiale care vor sustine conceptia filosoficã blagianã: expresionismul si fondul folcloric autohton, din care el va explora mai ales adâncimile nebãnuite, învãluite în ceturile misterelor , ale bocetelor , ale descântecelor, ale eresurilor care l-au atras atât de mult si pe Eminescu. Intrate succesiv în intimitatea gândirii blagiene, a gândirii poetice si a sensibilitãtii lirice, ele se vor contopi si suda într-un univers armonios, unitar si coerent.

Prima coordonatã: autohtonismul- element esential în cultura majorã este explicat de Lucian Blaga ca specific national si poate mai mult decât atât, pentru cã “creatorul de artã este iremediabil legat de etnie prin matricea stilisticã, sau mai precis, prin unele categorii abisale modelatoare , care intrã constitutiv si în opera de artã. Artistul care va crea din profunzimile matricei stilistice ce-l leagã nu voit, ci fatalmente, de etnie are libertatea de a-si alege orice subiect.”

Pentru Lucian Blaga, etnicul depãseste sensul de specific national al sãmãnãtoristilor si poporanistilor, el are o valoare trascendentã, e o metaforã. Uneori poetul îsi clãdeste pur si simplu un univers legendar din materiale traditionale: legende, mituri, magie popularã ca în poeziile: Biblicã, Ioan se sfâsie în pustie, În munti.

Rãdãcinile poeziei filosofice, profund metafizice blagiene sunt acestea, usor de recunoscut autohtone, dar ele vor accede spre subtilele experiente expresioniste, pentru a primi apoi extensie universalã.

A doua coordonatã, expresionismul, reprezintã regãsirea de sine a lui Lucian Blaga în ideologia artisticã generalã a miscãrii . Expresionismul sãu nu se dezvoltã sub influenta expresionismului german, ci este confluentã, întâlnire a sa cu experienta teoreticã a acestei miscãri .

Prin caracteristicile originale ale conceptiei sale filosofice, Lucian Blaga se disociazã de expresionismul german , de Georg Trakl si Georg Heyn, dar are confinii cu austriacul Rainer Maria Rilke, pe care l-a admirat, l-a tradus si cãruia i-a dedicat poemul Poetul .

Melania Livadã în studiul Initiere în poezia lui Lucian Blaga considerã cã poetul” ar fi fost expresionist si fãrã expresionismul german, prin propriul lui fond spiritual si prin puternica lui înclinatie pentru absolutul expresiv . Sã considerãm cele douã izvoare ale sale mitul si misterul, substantiale, în genere, si poeziei ezpresioniste germane. Acestora le-a consacrat nu numai metafore si interpretãri poetice, dar un întreg sistem filosofic, o constructie ideologicã organicã si omogenã, asa cum nu gãsesti la nici unul din reprezentantii expresionismului.”

Blaga este expresionist în întreaga lui creatie, dar notele caracteristice se intensificã mai ales începând cu al treilea volum În marea trecere , apoi Laudã somnului si mai ales La cumpãna apelor unde, cu poezia Boalã, îsi face intrarea în universul poetic un principiu expresinist al refuzului citadismului , al apocalipsei lui . Prin poeziile din acest volum Stã în codru fãrã slavã , Din adânc , Rune e.t.c. Lucian Blaga se desprinde de confratii sãi – poetii expresionisti germani- fiind un expresionist sui - generis, atingând culmea unui expresionism metafizic pe care ceilalti nici nu-l întrezãreau.

Poezia Stã în codru fãrã slavã este exact punctul de întâlnire a explorãrii autohtonului cu ideea expresionismului metafizic si reprezintã rezultatul sensibil si concentrat ca expresia stilisticã al unei jelanii individuale, ale cãrei trãiri sunt proiectate însã într-o perspectivã cosmicã. Lamentatia, învãluitã metaforic, se desfãsoarã pe fundalul vast al lumii , al universului .

“ Stã în codru fãrã slavã

mare pasãre bolnavã

Naltã stã sub cerul mic

Si n-o vindecã nimic,

Numai rouã dac-ar bea

Cu cenusã , scrum de stea.

Se tot uitã-s sus bolnavã

La cea stea peste dumbravã.”

Sentimentul înstrãinãrii de absolut, de cosmic, este exprimat în material mitologic, împrumutat din mitologia biblicã, tocmai din nevoia de discretie a poetului.

Poezia aduce în discutie si o obsesie a simbolisticii lui Blaga: pasãrea, asa cum fusese prezentatã în Pasãrea sfântã (“ Întruchipatã în aur de sculptorul Brîncusi”) sau în Pasãrea, fãpturã înzestratã cu secrete misiuni si mesaje, dar fiind mai ales simbolul elanului omenesc spre infinit, al nãzuintei si aspiratiei spre libertate absolutã .

Octet sau poezie alcãtuitã din patru distihuri, poezia -o elegie subtilã- e o sintezã foarte interesantã a trei elemente fundamentale pentru arta poeticã blagianã : simbolul,metafora si revelatia miticã. În cadrul poemului pot fi identificate trei unitãti poetice.