Pactul Kellogg-Briand

Pactul Kellog-Briand sau Pactul de la Paris este o înțelegere internațională în urma căreia statele semnatare promit să nu folosească războiul drept o rezolvare "disputes or conflicts of whatever nature or of whatever origin they may be, which may arise among them" . Nu au existat mecanisme de contrângere a părților, nerespectarea lui ducând la excluderea semnatarului "should be denied of the benefits furnished by [the] treaty" . Astfel, pe 27 august 1928, Statele Unite ale Americi, Germania, Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia, India, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia, Africa de Sud, Marea Britanie, Statul Liber Irlandez și Franța semnează tratatul, USA și Franța fiind statele ce au inițiat pactul ce poartă numele ministrului de externe din acea perioadă, Aristide Briand, și al secretarului de stat al Statelor Unite, Frank B. Kellog.

Aristide Briand, putem spune, că a fost o personalitate importantă în Franța, cât și în Europa, fiind un militand al unității Europei, un inițiator al Uniunii Europene . Carierea și-a îndreptata-o la început spre stânga, fiind prim-ministru de mai multe ori în perioada 1909-1925. A primit în 1926 Premiul Nobel pentru Pace pentru Tratatul de la Locarno . Pe de altă parte, Frank B. Kellog a fost un politician și om de stat american ce în perioada 1925-1929 a ocupat funcția de Secretar de Stat al Statelor Unite al Americii. A fost decorat de irlandezi cu ordinul Freedom Of the City în 1928 și a devenit membru al Legiunii de Onoare în 1929.

În urma împlinirii 10 ani de la intrarea Americii în război, ministrul de externe francez ,,Animat de dorința de a nu se spune că nu stătea cu mâinile în sân” , Aristide Briand, vine la Washington cu o propunere pentru un tratat ce avea la bază promovarea păcii și renunțarea la folosirea războiul ca o cheie de rezolvare a problemelor internaționale. Secretarul de stat Frank B Kellog vizualizează acest proiect de tratat „efectiv nu a știut ce reacție să adopte în fața unui document prin care se renunța la ceva de care nu se temea nimeni și se oferea ceva subînțeles de toată lumea” . Cel mai probabil, Kellog a aprobat la începutul anului 1928 acest tratat pentru că știa că nu presupune nicio constrângere și că putea oricând să găsească o portiță de scăpare. Secretarul de stat a venit chiar cu o propunere și mai îndrăzneață, dorind ca tratatul să devină unul internațional pentru că un tratat bilateral între francezi și americani se putea foarte ușor transforma într-o alianță prin care America devenea obligată de a o respecta. Drept răspuns Franța vine si ea cu anumite completări asupra pactului precum excluderea războiului defensiv sau cel de autoapărare, dar aceste fapte nu trebuie să afecteze statutul de membru al Ligii Națiunilor sau acordurile de la Locarno. Franța a fost de acord cu propunerea Statelor Unite având în vedre și circumstanțele în care se afla „Briand a înțeles că, dacă Franța nu urmărea reconcilierea, aceasta tot avea să fie realizată până la urmă prin presiunile anglo-saxone și prin forța crescândă a Germaniei” .