Fundamente ale Dreptului Internațional și Moralității

Introducere

În primul capitol din prezenta lucrare am realizat o prezentare, într-un mod general a dreptului internaţional. Prima parte prezintǎ fundamentele dreptului internaţional şi moralitǎţii, urmat apoi de natura dreptului internaţional, şi m-ai exact am vorbit despre dreptul internaţional public, societate internaţionalǎ, relaţiile internaţionale şi drept internaţional privat. Tot în primul capitol am abordat dezvoltarea dreptului internaţional în diferite perioade ale istoriei, mai exact dreptul internaţional în perioada sclavagismului, perioada feudalismului ( evul mediu), perioada statului modern, şi nu în ultimul rând în epoca contemporanǎ.Ultima parte a acestui capitol o reprezintǎ raportul dreptului internaţional cu morala internaţionalǎ, unde putem spune ca spre deosebire de drept - care asigură respectarea normelor juridice, înscrise în legi, prin forţa de constrîngere - morala asigură respectarea normelor convieţuirii umane, de obicei nescrise, prin obicei, prin tradiţii seculare.

Cel de al doilea capitol este concentrat pe geometria sistemului internaţional de drept, mai exact geneza dreptului internaţional privitǎ din perspectivǎ filozoficǎ.În secţiunea 2.3. sunt prezentate Curţile internaţionale de justiţie şi anume Curtea Europeanǎ a Drepturilor Omului adesea numită informal "Curtea de la Strasbourg",Curtea interamericanǎ a drepturilor omului, şi nu în ultimul rând Curtea Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor.Tot din acest capitol face parte si sectiunea Idealism şi moralitate în relaţii internaţionale.

În ultimul capitol este prezetat statul, ca fiind principal subiect al dreptului internaţional public, aici sunt prezentate uniunine de stat(protectoratul, vasalitatea, microstatele şi vaticanul).Un alt punct forte al acestui capitol este suveranitatea fiind un principiu esenţial al dreptului internaţional. Suveranitatea este un atribut esenţial al statului şi constă în supremaţia puterii de stat pe plan intern şi independenţa acestuia pe plan extern faţă de orice altă putere. Suveranitatea se manifestă în independenţa statului în toate domeniile vieţii politice, economice, sociale, culturale, etc. şi se concretizează în stabilirea şi înfăptuirea politicii interne şi externe proprii independente.

Ultima parte din acest capitol descrie drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor, fiind reglementate prin diverse declaraţii şi convenţii.

La final sunt prezentate câteva concluzii cu privire la aceastǎ temǎ.

CAPITOLUL I

Fundamente ale dreptului internaţional şi moralităţii

În doctrinǎ s-a pus problema de a da normelor dreptului internaţional o bazǎ solidǎ, care sǎ le legitimizeze şi sǎ le impunǎ în relaţiile dintre subiectele sale.Acest lucru este cu atât mai important pentru dreptul internaţional, cǎci societatea internaţionalǎ nu dispune de o structurǎ legislativǎ superioarǎ statelor şi nici de o formǎ de constrâgere de natura, sǎ impunǎ aplicarea normelor.

Dreptul internaţional reglementeazǎ în principal raporturile dintre statele suverane, egale în drepturi; ele se aplicǎ şi organizaţiilor interguvernamentale, dacǎ acestea au capacitatea de a acţiona ca subiecte ale dreptului internaţional, potrivit acordului dintre statele membre; în anumite condiţii, se aplicǎ în mod limitat, şi popoarelor care luptǎ pentru eliberarea, mişcǎrile de eliberare naţionalǎ, beligeranţilor.

Dreptul internaţional este creat de statele suverane, în cadrul cooperǎrii şi interacţiunii lor,cu participarea organizaţiilor internaţionale, în limitele competenţelor acordate lor. Nu existǎ un organ legislativ internaţional situat deasupra statelor.

De asemenea în dreptul internaţional nu existǎ un aparat situat deasupra statelor, pentru a asigura aplicare normelor de drept.Existǎ, proceduri pentru soluţionarea diferendelor, pe cale paşnicǎ, la care statele se pot angaja prin tratatele pe care le încheie.

Existǎ şi în dreptul internaţional, sub diferite forme, rǎspunderea pentru încǎlcarea normelor de drept, chiar dacǎ aceasta se realizeazǎ fǎrǎ existenţa unui aparat de constrângere şi mai ales sub forma reducerii avantajelor cooperǎrii internaţionale sau a privǎrii de beneficiul aplicǎrii normelor dreptului internaţional.

Aceste particularitǎţi ale dreptului internaţional au determinat pe unii jurişti ( curentul nihilist) sǎ susţinǎ ca el nu ar fi un drept în adevǎrata accepţiune a cuvântului şi nu ar avea caracter obligatoriu.Alţii afirmǎ cǎ dreptul internaţional ar avea un caracter primitive şi s-ar gǎsi în stadiul dreptului intern din pedioada fǎrâmiţǎrii feudale.

Juriştii care acceptǎ cǎ dreptul internaţional are caracter obligatoriu au încercat sǎ gǎseascǎ fundamentul acestuia. Potrivit unei teorii lansatǎ în Germania, în sec IXX si XX de şcoala de la Bonn, ilustratǎ în Franţa de autori de drept internaţional şi drept constituţional( A. Decencière-Ferrandière si G. Burdeau),care pornea de la concepţiile lui Hegel despre stat şi drept, forţa obligatorie a dreptului internaţional s-ar întemeia pe voinţa fiecǎrui stat în parte de a se auto-obliga, de a se considera legat, un fel de drept de stat extern.