Politica neoliberală - prin noi înșine

Neoliberalismul -- A avut ca teoreticieni pe Stefan Zeletin, Vintila Bratianu, Mihail Manoilescu.

Principiile de baza ale acestui curent erau:

- dezvoltarea industriei, proces de care depindeau modernizarea societatii si consolidarea independentei nationale.

- sustinerea intereselor burgheziei nationale.

- libertatea patrunderi capitalului strain prin promovarea politicii "prin noi insine".

- regim parlamentar intemeiat pe votul universal.

Mesaje din doctrina „PRIN NOI ÎNŞINE”

„Unei naţiuni cucerite cu tăişul îi rămâne dreptul de revendicare şi mijloace de descotorosire, pe când, din contră, o naţiune cucerită prin mijloace economice este nimicită pentru totdeauna în drept şi în fapt.”

„Existenţa noastră, fiinţa noastră trebuie s-o căutăm în bărbăţia noastră.”

„Totdeauna am zis ţărei comteze mumai pe ea însăşi, căci numai popoarele care au conştiinţă de ele pot să propăşească.”

„Naţiunile au nevoie să se afirme dacă voiesc să figureze în concertul european.”

Politica de modernizare a ţării pe care şi-a asumat-o Al. I. Cuza „ca domn al unirii” a devenit treptat, de-a lungul celor şapte ani de exercitare a funcţiei de şef al statului, şi „domn al reformelor”.

Obstacolele ce le avea de întâmpinat nu numai el dar şi succesorul lui Carol I, de care s-au şi lovit, era însăşi condiţia ţării în planul relaţiilor internaţionale, aceea de obiect al suveranităţii Porţii Otomane şi al garanţiei colective exercitate de marile puteri Europene după Congrasul de pace de la Paris (1856).

Epoca de după Unire se caracterizează prin prezenţa unor grupări politice în cadrul celor două mari curente ale vremii, liberal şi conservator. În Muntenia în cadrul curentului liberal, radicali, principalii reprezentanţi ai burgheziei constituiau gruparea politică cea mai avansată şi cea mai închegată din punct de vedere organizatoric. Aflaţi sub conducerea lui I. C Brătianu, C A. Rosetti, fraţii Goleşti şi având ca organ de presă ziarul „Românul” ei se considerau deja un partid. Radicalii munteni erau partizani convinşi ai instituţiilor parlamentare şi liberale. Obiectivul principal pe plan instituţional, politic, era instaurarea unui sistem reprezentativ asemănător celui belgian, capabil să asigure maximul de ordine şi libertate şi în cadrul căruia fiecare factor să se menţină într-un strict echilibru în limitele prerogativelor stabilite. Contactul cu masele populare făceau din ei o importantă forţă politică. Tot în cadrul curentului liberal exista în Muntenia şi o formaţiune de orientare moderată reprezentată de I. Ghica, C. Tell, G. Costaforu, V. Boerescu.

În Moldova curentul liberal îşi recruta aderenţii în deosebi din rândurile moşierimii mici şi mijlocii. Printre fruntaşii liberalismului moldovean se numărau M. Kogălniceanu, M.C. Epureanu, L.Steege, V. Mălinescu, A. Panu.

În aprilie 1864, guvernul Kogălniceanu a depus pe biroul adunării generale proiectul de lege rurală, care prevedea împroprietărirea ţăranilor, dar a fost respins de majoritatea reacţionară. Al. I. Cuza a recurs la lovitura de stat din 2 mai 1864, fiind hotărât să dea cele două legi fundamentale: legea electorală şi legea agrară. Cu sprijinul lui Kogălniceanu a dizolvat Adunarea şi a supus ratificării poporului un statut al Convenţiei, acceptat de puterile garante. Noua lege reprezenta un mare progres faţă de trecut, când mii de alegători dispuneau de viaţa politică a ţării.

Pe temeiul noii Constituţii din 14 august 1864 a fost decretată de către domnitor legea agrară. Cu toate scăderile şi limitele ei, reforma agrară din 1864 reprezintă unul din evenimentele cele mai importante ala istoriei moderne a României. Această reformă agrară a avut ca urmări principale sporirea producţiei agricole, o accentuare a evoluţiei capitaliste la sate şi o creştere a conştiinţei ţărănimii.

CONSTITUŢIA DIN 1866

Noua Constituţie, inspirată după cea belgiană (din 1831), care a fost promulgată în 1866 şi s-a aflat în uz până în 1923, proclamă România ca o monarhie constituţională. În următorii 10 ani, lupta românilor de a-şi dobândi independenţa totală de stat a fost parte integrantă din mişcările ce au avut loc, împreună cu alte popoare din sud-estul Europei - sârbii, ungurii, muntenegrenii, bulgarii, albanezii - şi aveau ca scop să taie ultimele lor legături cu Imperiul Otoman.

Sistemul vietii politice a avut la baza un regim democratic, instaurat prin legea fundamentala din 1866. Democratizarea societatii romanesti a avut loc insa lent , caci limitele reformei agrare din 1864 au dat nastere unor probleme sociale grave. Mentinerea votului cenzitar a fost o piedica de seama pe drumul catre o evolutie democratica, in limitele inerente epocii, acceptata ca masura de prevedere a unei posibile manipulari a votului omului neinstruit politic.

Puterea politica era gestionata de marii proprietari industriali (liberali) si funciari (conservatori). Deoarece influenta celor din urma era precumpanitoare, intre cele doua tabere s-a desfasurat o lupta acerba pentru controlul puterii politice. Orientarea liberala a criticat vechiul regim politic, dar a fost prudenta fata de tendinta de radicalizare a cadrului politic-democratic. Principalele institutii ale statului modern Roman au capatat forma definitiva pentru sfarsitul secolului al XIX-lea. S-au pus bazele principalelor partide politice (Partidul National Liberal si Partidul Conservator), nelipsita insa de constituirea unor disidente si fluctuatii ale oamenilor politici. In 1895 s-a inaugurat rotativa guvernamentala, ea fiind o modalitate specifica de a mentine echilibrul politic in baza regimului intemeiat pe Constitutia din 1866, modalitate care s-a impus in peisajul guvernarii din Romania, din perspactiva evolutiei ulterioare. Prin alternanta la putere a Partidului National Liberal si a celui Conservator, regele si-a pastrat rolul de arbitru in viata politica si nu a permis vreunei formatiuni politice sa-si sporeasca in mod nemasurat puterea. Nu a lipsit insa nici instabilitatea guvernamentala.