Războiul de 30 de ani

Referat
9/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 4192
Mărime: 29.46KB (arhivat)
Publicat de: Andrei R.
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Ripanu Andrei
referat muncit si apreciat

Extras din referat

Războiul de 30 de ani a izbucnit datorită disputelor interne ale habsburgilor, ce erau revolte împotriva guvernării şi împotriva politicii religioase din Boemia.

Faptul că toate aceste evenimente au avut implicaţii în întreaga Europă, combinându-se şi cu alţi factori, pe termen lung, a avut drept cauză revolta şi felul în care s-a desfăşurat ea, iar nu invers.

1.Tensiuni în Europa

În secolul XVI dar şi în secolul XVII, Europa stă sub semnul războiului. Tensiuni sunt prezente peste tot în nord se remarcă conflictul danezo-suedez dar şi cel dintre Polonia şi Suedia, datorat uzurpării şi trădări în familie În 1592 pe tronul Suediei ajunge Sigismund de Vasa care era și rege al Poloniei din 1587. În anul 1600 Vasa a fost detronat de către unchiul său, care s-a încoronat, în 1604, cu numele de Carol al IX-lea.

După acest eveniment apar tensiuni între tronul catolic de la Varșovia și cel protestant de la Stockholm care contribuie la impactul războiului de 30 de ani.

Tensiuni se remarcă la începutul secolului XVII și între olandezi și spanioli. Aceste tensiuni erau amplificate și de încercările repetate ale olandezilor de a-și căpăta independența. Deși nu putem nega influența deosebită a acestui conflict în cadrul Războiului de 30 de ani, trebuie să precizăm că, în 1609, Olanda și Spania au încheiat un tratat de pace pe 12 ani , iar conducătorii celor două organizații statale încercau să-l respecte

2.Tensiuni în interiorul Imperiului

Conflictul dintre protestanți și catolici constituie în preajma secolului XVII un pericol pentru pacea din Europa. Odată cu Pacea confesională de la Augsburg (1555) se pun capăt luptelor dintre principii catolici și cei protestanți Remarcabil este și faptul că pe la 1580, aproape trei sferturi din Germania devenise protestantă. Însă ceea ce majora impactul acestor statistici era faptul că o mare parte din nobilime și din păturile orășenești se convertiseră la protestantism.

Unul dintre motivele adversității dintre cele două religii era reprezentată de proprietatea asupra domeniilor bisericii. Dacă protestanții își apărau micile progrese, catolicii doreau o restituire a proprietăților confiscate începând cu 1555.

Un eveniment cheie al acestei reveniri a fost cel de la Koln, când arhiepiscopul a anunțat că s-a convertit la protestantism. A avut loc o revoltă, arhiepiscopul a fost înlăturat și înlocuit cu un catolic.

a.Incidentul de la Donauworth, 1607.

A fost marcat de încercarea atât a catolicilor cât și a luteranilor de a-și impune confesiunea în oraș. Pentru a împiedica exprimarea cuvântului sfânt de către preoții catolici, un grup de protestanți habotnici (persoană care respectă cu scrupulozitate prescripțiile religiei) au împiedicat desfășurarea slujbelor.

În 1606, împăratul Rudolf al II-lea i-a ordonat lui Maximilian de Bavaria să acționeze, astfel trupele bavareze au intrat în oraș și au repus în funcțiune locurile de rugăciune catolice. Totodată are loc o divizarea Dietei, dar și formarea unei divizii militare protestante (Uniunea Evanghelică).

Odată ce s-au mai calmat evenimentele, Maximilian primește titlul de conducător al orașului Donauworth, numire făcută de împărat.

b.Afacerea Kleve-Julich

În 1609, ducele de Kleve-Julich și Berg dar și a altor teritorii, Johan Wilhelm a murit fără moștenitori, iar cei doi pretendenți, electorul Johann Sigismund de Brandenburg și Filip Ludwig erau amândoi protestanți.

Ca urmare a unor cereri exprimate de ducesa de Kleve-Julich și stările din Julich, împăratul l-a trimis pe vărul său arhiducele Leopold să preia conducerea orașului Julich ca reprezentant al catolicilor. Acest eveniment a dus la o răscoală, nemulțumiții atacând orașul.

Un succes pentru protestanți a venit în urma îndepărtării lui Leopold din Julich de către Uniunea Protestantă, și puși, la conducerea Kleve-Julich, Brandenburg și Neuburg.

Între cei doi au apărut certuri din cauza conducerii mixte. Șansa unui compromis a început să apară atunci cand fiul lui Neuburg a trecut la catolicism în 1613. Pentru a se evita războiul în noiembrie 1614 s-a semnat Tratatul de la Xanten, prin care se consfințeau termenii unui compromis bazat pe împărțirea teritoriilor.

Crizele Donauworth și Kleve-Julich au demonstrat că deși erau tensiuni semnificative în imperiu, compromisul și dorința de pace puteau ține la distanță războiul.

3.Tensiuni în Erblander

În secolul XVII se considera, de către protestanți, că expansiunea catolică era o manifestare a triumfului despotismului imperial asupra separatismului prinților electori. Adevărul este, că în această perioadă, habsburgii austrieci erau de fapt foarte slabi.

Bibliografie

1.Carpetier Jean, Istoria Europei, Editura Humanitas, București.

2.Darby Graham, Războiul de 30 de ani, Editura Bic All, București, 2004.

3.Grămadă Ion, Franța și Germania în secolele XVI-XVII. Războiului de 30 de ani , Editura Universitatea Al. Ioan Cuza, Iași, 1973.

Preview document

Războiul de 30 de ani - Pagina 1
Războiul de 30 de ani - Pagina 2
Războiul de 30 de ani - Pagina 3
Războiul de 30 de ani - Pagina 4
Războiul de 30 de ani - Pagina 5
Războiul de 30 de ani - Pagina 6
Războiul de 30 de ani - Pagina 7
Războiul de 30 de ani - Pagina 8
Războiul de 30 de ani - Pagina 9
Războiul de 30 de ani - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Razboiul de 30 de ani.docx

Alții au mai descărcat și

Revoluția Americană și Revoluția Franceză

Sfârsitul secolului al XVIII-lea s-a impus în istoria universala drept o perioada revolutionara în care asistam la profunde transformari politice...

Războiul de 30 de ani

Efectele economice şi sociale ale secolului XVII-lea, au generat multe controverse între istorici legate de războiul de treizeci de ani care s-a...

Revoluția franceză

Situatia Frantei din secolul XVII se poate caracteriza raportandu-ne la 4 aspecte: cresterea numarului de locuitori de la 23 la 28...

Reforma luterană

Reforma luterana este un subiect extrem de controversat si de fascinant.Putine sunt aspectele asupra carora exista o intelegere unanima.Reforma...

Dinastia Tudorilor

In secolul XVI un rege sarac ar fi însemnat un rege slab, un rege fara putere asupra parlamentului si nobilimii. Henric al -VII-lea este primul...

Despre Democrațiile Particulare

Are o însemnatate simbolica faptul ca Journal of Democracy – forul numarul unu al teoriei tranzitiei democratice – publica în primul sau numar pe...

Istoria Europei - Carpentier, Lebrun

Reluarea războiului dintre Franţa şi Casa de Austria Cauzele şi începutul războiului de 30 de ani (1618-1648) - lupta catolici-protestanţi (1555,...

Caracterizare generală a epocii elenistice

Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica...

Te-ar putea interesa și

Studiu de caz - literatură aservită ideologiei comuniste

I. Definirea conceptului de comunism 1.Comunismul in general Dupa consumarea parteneriatului strategic necesar invingerii Germaniei si trecerea...

Libera circulație

INTRODUCERE UNIUNEA EUROPEANĂ: UN ALT PAS ÎNAINTE Uniunea Europeană a atins un punct critic în procesul dezvoltării ei. Să înghiţi dintr-o dată...

Țările de Jos

Introducere Lucrarea de față cuprinde evenimentele ce au avut loc în Țările de Jos în perioada 1568 - 1648. Țările de Jos au fost cuprinse de o...

Mobilitatea - factor amplificator al puterii de luptă în secolul XXI

INTRODUCERE Lucrarea de licență cu tema “Mobilitatea - factor amplificator al puterii de luptă în secolul XXI” abordează metodele prin care se...

Războiul Rece în Analiza Autorilor Români

INTRODUCERE Perioada de timp cuprinsă între sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi începutul aniilor ’90, cunoscută sub termenul de...

Fascismul Italian

CAPITOLUL 1 Introducere Secolul XX a fost unul al marelor dezastre. Conflicte militare dar si ideologice, masacre, genociduri, toate au facut...

Marea Britanie și Franța 1936-1939

Al Doliea Război Mondial reprezintă cea mai mare conflagraţie ce a atins nivelul mondial ca şi conflict în timp scurt, ducând la o uriaşă implicare...

Marea Britanie

Localizare Marea Britanie este situata in vestul Europei. Fiind o insulă, este înconjurată de ape . La vest se află Oceanul Atlantic, la nord-est...

Ai nevoie de altceva?