Urmările Primului Război Mondial

Teoreticienii al căror studiu este analiza cauzelor şi consecinţelor conflagraţiilor internaţionale au mai multe perspective în ceea ce priveşte definirea termenului de „război”, fiecare încercare punând accent pe diverse caracteristici ale acestuia. Războiul nu trebuie văzut doar ca un „proces compus din mai mult etape de aplicare ale violenţei sau o serie de consecinţe materiale (distrugeri, victime) şi politice (reconfigurarea distribuţiei puterii în sistemul internaţional)” , trebuie privit şi ca un eveniment ce implică cel puţin două părţi, ambele sau doar una trebuie sa fie stat, în care se urmăreşte atingerea obiectivelor. Cel puţin o parte are o atitudine ofensivă şi cel puţin una are o atitudine defensivă. Războiul are caracter organizaţional, fiind un mijloc, un instrument politic în vederea atingerii unui scop.

Secolul al XX-lea s-a remarcat prim confruntări militare între state şi mari crize, dar şi prin eforturile consacrate pentru a căuta nişte mecanisme internaţionale care să facă războiul blamabil, sau chiar să elimine această ameninţare pentru totdeauna.

Considerat o catrastofă a secolului nostru, Primul Război Mondial (1914-1918) a avut un impact foarte profund asupra politicii internaţionale. Niciun alt eveniment din istorie nu a mai transformat într-o manieră atât de evidentă şi intensă în atât de puţin ani, atât de mulţi oameni, practic întreaga umanitate.

Adversarii cei mai importanţi au fost Puterile Centrale (Germania, Turcia, Ungaria, Austria, Bulgaria, începând din 1915) şi Tripla Înţelegere, s-a constituit ca atare în urma Trataului de la Londra din 5 septembrie 1914, ca alianţă a Angliei, Franţei, Rusiei, Serbiei şi Japoniei şi a Puterilor asociate (Belgia, SUA, 1917). Dintre aliaţi vor face parte şi Italia (1915/1916) şi Romănia din 1916. Statele ce au rămas neutre până la capât au fost Elveţia, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia şi Spania. Fronturile importante au fost desfăşurate în Europa, frontul de est şi cel de vest şi mai departe în sud (Italia) şi în sud-est (Serbia, România; frontul de la Salonic). Apariţia fronturilor secundare ţine de intrarea în război a Turciei, acestea fiind: Caucazul, Irakul şi temporar Dardanelele/Gallipoli.

În 1917 Germania introduce submarinul de război cu care nu va obţine decât intrare în Primul Război Mondial a Statelor Unite ale Americii. Prin ieşierea din război a Rusiei Sovietice, Germaniei i se dă din nou şansa unei victorii militare în vest, însă eşuează, fiind nevoită să se retragă la graniţa vestică. Prăbuşirea Turciei, Burlgariei şi a Austro-Ungariei va distruge brusc flancurile Germaniei către sud, sud-est şi către est. Chiar şi Puterile Aliate învingătoare au cunoscut în perioadele de inferioritate militară crize deosebit de dure. În Anglia s-a favorizat ascensiunea Labour Partz prin divizarea liberarilor. Alte forme ale situaţiilor de criză internă au fost revolta irlandeză (1916) şi împuşcarea şefului serviciilor secrete sârbe Dimitrié-Apis, care organizase atentatul de la Sarajevo (1914). În Italia, criza de după război va aduce in peisaj fascismul, iar în Franţa, o criză de durată va polariza cea de-a Treia Republică pe toată perioada interbelică.

Primul Război Mondial a fost, din perspectivă militară, primul conflict armat european ce ulterior a devenit mondial, fiind deasemenea şi primul război industrial.

Sfârşitul războiului a fost unul brusc ce nu a adus o atmosferă pacifistă imediată. „În cadrul acestuia, fuseseră angajate în toate taberele prea multă energie şi emoţii, pierderile şi suferinţa erau prea mari; din acest motiv, imediat după sfărşitul războiului au izbucnit revoluţii şi conflicte (până în 1923)”.

Obiectul conferinţelor de pace era reinstaurarea ordinei mondiale. Negocierile s-au purtat între statele învingătoare, statele învinse fiind excluse de la tratative. Nici Rusia nu a fost prezentă, deoarece regimul bolşevic instaurat n-a fost recunoscut. Interesele statelor mici, deşi se poziţionau, cel puţin teoretic, în tabăra învingătorilor, au fost neglijate, participând doar la negocierea prevederilor ce le priveau în mod direct.