Calculatorul cea Mai Eficientă Mașină de Instruire

Calculatorul cea mai eficientă

,,mașină de instruire”

Tehnologiile moderne oferă câteva oportunităţi pentru evaluarea performanţei în învăţare. Există nenumărate proiecte la nivel european care vizează utilizarea noilor tehnologii în învăţământul superior, iar câteva dintre acestea vizează şi îmbunătăţirea sau eficientizarea practicilor de evaluare a studenţilor. Întotdeauna trebuie pus în balanţă ceea ce este posibil şi este facilitat prin tehnologie, pe de o parte, şi ceea ce este făcut mai dificil sau înhibat de către mediul nou folosit, pe de altă parte.

Cel mai vechi mecanism cunoscut care se pare că putea funcționa ca o mașină de calculat se consideră a fi mecanismul din Antikythira, datând din anul 87 î.e.n. și folosit aparent pentru calcularea mișcărilor planetelor. Tehnologia care a stat la baza acestui mecanism nu este cunoscută.

O dată cu revigorarea matematicii și a științelor în timpul Renașterii europene au apărut o succesiune de dispozitive mecanice de calculat, bazate pe principiul ceasornicului, de exemplu mașina inventată de Blaise Pascal. Tehnica de stocare și citire a datelor pe cartele perforate a apărut în secolul al XIX-lea. În același secol, Charles Babbage este cel dintâi care proiectează o mașină de calcul complet programabilă (1837), însă din păcate proiectul său nu va prinde roade, în parte din cauza limitărilor tehnologice ale vremii.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, nevoile de calcul ale comunității științifice erau satisfăcute de calculatoare analoage, foarte specializate și din ce în ce mai sofisticate. Perfecționarea electronicii digitale (datorată lui Claude Shannon în anii 1930) a condus la abandonarea calculatoarelor analogice în favoarea celor digitale (numerice), care modelează problemele în numere (biți) în loc de semnale electrice sau mecanice. Este greu de precizat care a fost primul calculator digital; realizări notabile au fost: calculatorul Atanasoff-Berry, mașinile Z ale germanlui Konrad Zuse - de exemplu calculatorul electromecanic Z3, care, deși foarte nepractic, a fost probabil cel dintîi calculator universal, apoi calculatorul ENIAC cu o arhitectură relativ inflexibilă care cerea modificări ale cablajelor la fiecare reprogramare, precum și calculatorul secret britanic Colossus, construit pe bază de lămpi și programabil electronic.

Echipa de proiectare a ENIAC-ului, recunoscând neajunsurile acestuia, a elaborat o altă arhitectură, mult mai flexibilă, care a ajuns cunoscută sub numele de arhitectura von Neumann sau „arhitectură cu program memorat“. Aceasta stă la baza aproape tuturor mașinilor de calcul actuale. Primul sistem construit pe arhitectura von Neumann a fost EDSAC.

În anii 1960 lămpile (tuburile electronice) au fost înlocuite de tranzistori, mult mai eficienți, mai mici, mai ieftini și mai fiabili, ceea ce a dus la miniaturizarea și ieftinirea calculatoarelor. Din anii 1970, adoptarea circuitelor integrate a coborât și mai mult prețul și dimensiunea calculatoarelor, permițând printre altele și apariția calculatoarelor personale de acum

În școala contemporană, utilizarea unor sintagme ca mijloace de învățământ, instruire și autoinstruire asistate de calculator, individualizarea instructiei etc., a devenit o necesitate, ele reprezentând, practic, direcții pentru reforma învățământului.

Determinând mutații substanțiale în tehnologia didactică, mijloacele de învățământ și, respectiv mijloacele tehnice de instruire au fost și sunt în ultimul timp prilej de dezbateri între specialiștii în științele educației, între cadrele didactice și între toti cei interesați de educație. Opiniile sunt împărțite, unii sunt convinși că mijloacele tehnice de instruire vor scoate educatia din impas, ca vor permite sfârșitul corvoadelor în școală, alții că ele vor înlocui profesorii și vor transforma elevii în roboți, altii că niciodată nimic nu va putea înlocui cartea ca instrument fundamental în educație etc.

Calculatorul poate fi utilizat în procesul de predare –învăţare de către profesor şi elev în scopul intermedierii activităţii de predare interumană ce are loc între cei doi poli educaţionali : profesor şi elevi.