Doina Ruști - Homeric

Homeric (Polirom, 2019), ultimul roman al scriitoarei Doina Ruști, pare a întregi ceea ce poate fi numit un „triptic balcanic” , început cu Manuscrisul fanariot (2015) și continuat cu Mâța Vinerii (2017). Bucureștiul fanariot este toposul acțiunii acestui triptic, pe care scriitoarea reușește să-l redea, în cuvintele lui Paul Cernat, „cu o minuție și autenticitate cuceritoare: un răsfăț al simțurilor și un desfrâu al fabulosului” . Cititorului nu-i sunt oferite date precise despre timpul desfășurării evenimentelor din roman, acestea împletindu-se în imaginea unui București de final de secol al XVIII-lea, în mahalaua Gorgani, aflată în vecinătatea pădurii Cotroceni. Goraganiul este descris cititorului începând cu al doilea capitol al cărții, ca fiind un cartier „crescut între albia râului și marea baltă a neguțătorului Dura. Într-un loc mlăștinos, întrerupt de ochiuri de apă și întărit de cele șapte movile pietroase, neatinse de târnăcop” . Numelei mahalalei îi este dat după o movilă din apropiere, „aflată acolo de dinainte de București, se putea foarte bine să fi fost o necropolă a unor monștri străvechi, iar oamenii mai bătrâni povesteau că, alături de osemintele uriașe, s-ar afla grămezi de aur, plus marea carte de piatră, în care mâna acelor strămoși ar fi cioplit misterele vieții” , înconjurată, asemenea pădurii Cotroceni, într-un aer de mister și de superstiție, care însoțește cititorul până la sfârșitul romanului.

Structurat pe patru mari capitole, Personajele, Povestea lor, Povestea din spatele poveștii, Povestea mea, romanul își țese acțiunea pe mai multe voci narative, ce aparțin personajelor cheie ale romanului. Fiecare personaj povestește și se povestește, afară de unul singur, misterios, a cărui identitate nu se lasă descoperită până la finalul romanului, în capitolul Povestea mea. Însăși structurra romanului anunță povestea tumultoasă a mahalalei Gorgani, care este locaș al unor povești de iubire și al unor dispariții misterioase. Iubirea, misterul, fantasticul și exoticul par să fie coordonatele principale ale romanul Homeric.

Paul Cernat vorbește despre „un realism balcanic, redimensionat, spectaculos, în cheie fantasy” în ultimul roman al Doinei Ruști. Pentru a putea înțelege modul în care valorifică scriitoarea conceptul de „balcanic” în Homeric, este necesară o explicitare a acestuia având în vedere studiile Mariei Todorova și ale lui Mircea Muthu.

Astfel, Maria Todorova, în Balcanii și balcanismul, analizează sensul peiorativ cu care au fost utilizați de-a lungul istoriei termenii de balcanic și balcanism, „Pe tarâmul ideilor, balcanismul a evoluat parțial ca o reacție la dezamăgirea așteptărilor „clasice” ale vest-europenilor” , pornind de la transferul ideologic dintre Orient și Balcani. Parte a Europei din punct de vedere geografic, însă plasați marginal cultural, Balcanii au servit, asemenea Orientului, drept „depozitar al caracteristicilor negative împotriva carora a fost construita o imagine pozitiva si plina de sine a „europeanului” si a „Occidentului” . În imaginarul cultural european, Balcanii au rămas în umbra Europei, o zonă întunecoasă, un „alter ego” , în termenii Mariei Teodorova.

Mirce Muthu diferențiază, în studiile sale, conceptele de balcanitate și balcanism. Astfel, balcanismul e văzut ca „o dramă cu reversul său parodic și care a primit nu o dată accentul tragic” și care se poate identifica cu balcanitatea, fără a se suprapune perfect, „prin sentimentul hipertrofiat al istoriei vitrege și a dimensiunii parodice” . Balcanismul devine, în viziunea cercetătorului român, un „concept-imagine” , ce se reflectă estetic în balcanismul literar .