Războiul sfârșitului lumii - Mario Vargas Llosa

Mario Vargas Llosa (n. 28 martie 1936, Arequipa, Peru) este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Peru și unul din cei mai importanți romancieri și eseiști născuți în America Latină. A obținut Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2010 pentru „Cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului”.

În 1955 se căsătorește cu cumnata unchiului matern, provocând mare scandal în familie și divorțează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verișoara lui, Patricia, cu care a avut trei copii: Alvaro Vargas Llosa, Gonzalo, și Morgana. Vargas Llosa a devenit membru al „Academiei Regale Spaniole” în anul 1996.

În anii 1980, Vargas Llosa a devenit un politician foarte activ și a devenit cunoscut pentru poziția pe care a luat-o în favoarea liberalismului de piață și a admirației pentru Margaret Thatcher, supranumită „Doamna de Fier”. În anul 1988 înființează formațiunea politică „Movimiento Libertad” care intră în componența Frontului Democratic. Din partea acestui front, a candidat la președinția țării în alegerile prezidențiale din Peru în 1990 dar a pierdut în al doilea tur de scrutin în fața lui Alberto Fujimori.

În timpul campaniei electorale oponenții săi au citit la radio fragmente agresive din opera sa pentru a-i șoca pe electori.

Romanul „Războiul sfârșitului lumii”, apărut în anul 1981, este , alături de „Conversație la Catedrală”, unul dintre cele mai importante romane ale scriitorului peruan. O carte în care extremele vieții predomină: adevărul și minciuna, religia și politica, pacea și războiul. Toate acestea se ascund în subconștientul fiecăruia dintre noi formând un război format din nevoia de a fi, de a ne urma cursul firesc și nevoia de revoltă împotriva legilor socio-politice. Cu o acțiune plasată în Serton, în Brazilia secolului al XIX-lea, romanul se bazează pe un eveniment real, rebeliunea Sebastianiștilor, o milenaristă condusă de Antonio Sfătuitorul în Canudos. În această rebeliune, totul se complică, viziunile se dezvoltă, concepțiile se schimbă, comportamentele evoluează, lumea aflându-se într-o continuă mișcare. Fiecare personaj pune accent pe propria trăire existențială, aspirațiile lor constituind dorința de a fi mai buni, la fel și implicarea lor față de izbăvirea Braziliei.

Romanul „Războiul sfârșitului lumii” are ca tema un conflictul dintre religie și stat, dintre Antihrist ce reprezenta Republica și Sfătuitor, considerat un nou Mesia.

Titlul operei este potrivit cu ceea ce se întâmplă: războiul sfârșitului lumii. Sfătuitorul vorbește de nenumărate ori despre o viitoare apocalipsă. Yagunzii, rebelii de la Canudos, văd în acest război o împlinire a profețiilor anunțată în Apocalipsa descrisă în Biblie. Foametea, ciuma și rivalitatea cu Republica au sporit crezul yagunzilor că Antihristul se află pe pământ sub numele de Republică.

În spatele întregii povești și a personajelor se ascunde o experiență îngrozitoare împotriva unei dictaturi, împotriva nefericirii, brutalității și nedreptății.

Cartea are un final deschis , autorul te lasă să alegi să crezi în ceea ce dorești, în ceea ce îți respectă principiile punându-te față în față cu fanatismul, religia, credința, politica și raționalul.

În această lume descrisă de Llosa, întâlnim revolta împotriva legilor de supraviețuire în lumea contemporană unde este de preferată de către fanatici , involuția către viața animală, unde femeia este subordonată, fără drepturi. Nevoia mântuirii este exagerată și devine o lege pentru cei din Canudos. Această sectă devine o barieră în calea evoluției omului, în calea libertății de alegere și în calea adevăratului viitor. O religie prost înțeleasă care duce la un război al sfârșitului celor care au creat-o. Acest Sfătuitor, un fals Mesia, creează lumea în care legile impuse de autorități erau ignorate cu desăvârșire, dar în care credința realizează umilința supremă și chiar înjosirea tuturor oamenilor ce credeau în el. Acest Mesia manipulează sufletul omului, înveninându-l cu spiritul animalic, irațional, cu o religie care duce la dezumanizare. De la primul cuvânt al capodoperei lui Llosa este în prim plan acest personaj care susține întreaga creație epică. Este unul dintre acele personaje de neuitat care legitimează umanitatea. Este descris astfel: „Omul era înalt și atât de slab încât părea mereu văzut din profil. Avea pielea smeadă, oasele proeminente, iar ochii îi ardeau cu foc nestins. Purta sandale de păstor și tunica vineție îi cădea pe trup ca veșmântul acelor misionari care, din când in când, vizitau satele din serton - numele vastelor podișuri înalte din Nord - botezând copii cu nemiluita și cununând perechi de concubini. Era cu neputință să-i afli vârsta, obârșia, istoria, dar avea ceva pe fața lui liniștită, în obiceiurile-i frugale, în neclintita lui seriozitate, ceva ce-i atrăgea pe oameni înca înainte ca el să le dea sfaturi [ ] Silueta lui lungă se decupa în lumina asfințitului sau a primilor zori, pe când străbătea unica stradă a așezării, cu pași mari, zoriți parcă. Înainta hotărât printre capre cu clopoței la gât, printre câini și copii ce îi făceau loc privindu-l curioși, nerăspunzând la salutul femeilor care îl cunoșteau deja și îi făceau mici plecăciuni, dând zor apoi să-i aducă ulcele cu lapte de capră și străchini cu păsat, farihna și fasole [ ] Uneori plângea, și plânsul îi ațâța văpăi cumplite în focul negru al ochilor. Apoi se ruga“.