Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market și Google

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 2638
Mărime: 44.18KB (arhivat)
Publicat de: Oliviu Vereș
Puncte necesare: 5

Extras din referat

Fiecare firmă, în momentul înființării își stabilește un model de management al afacerii, pe care urmează să îl aplice de-a lungul timpului în scopul atingerii obiectivelor propuse.

De altfel,și definiția managementului ca activitate umană relevă faptul că acesta „a apărut din momentul în care un grup de oameni și-a propus să atingă, să îndeplinească un obiectiv stabilit precis, stabilit anterior, prin acțiune organizată special în acest sens.”

Ca proces, „managementul se referă la un set de sarcini şi de activități în curs de desfaşurare şi în corelațiie una cu alta” . Însă se practică și ca activitate sistematică, de introducere a ordinii în conducerea și desfășurarea activităților, astfel încât acestea să fie recunoscute și consistente cu setul de obiective și cu așteptările covenite de membrii organizației.

Mai departe, vor fi analizate două noi tipuri de management ale unor organizații foarte cunoscute.

În cadrul studiilor celor două sisteme de management ale firmelor Whole Foods și Google, companii ce au obiecte de activitate din domenii total diferite, s-au observat moduri de administrare neconvenționale și care nu s-au bazat pe principiile vechi din acest domeniu.

De asemenea, în ceea ce-i privește pe fondatorii acestor importante companii, trebuie menționat că atât John Mackey (fondatorul Whole Foods Market) cât și Sergey Brin și Larry Page (fondatorii Google) nu au avut cunoștințe în domeniul administrării afacerilor, fapt ce ar putea fi considerat nociv pentru o afacere, însă aici s-a demonstrat că tocmai acest considerent a făcut ca managementul acestor companii să fie nemaiîntâlnit și totodată de succes. Așa cum au afirmat specialiștii în domeniu, studierea acestei sfere putea fi atât un avantaj cât și un dezavantaj : avantaj în sensul că puteau acumula cunoștințe esențiale și extrem de multe informații prețioase iar ca dezavantaj se poate preciza îndoctrinarea ca urmare a însușirii ideilor tradiționale cu privire la management.

Prima companie luată spre analiză se remarcă prin exploatarea căii celei mai puțin umblate, devotamentul celor de la Whole Foods pentru produse organice și agricultură sustenabilă fiind de neegalat.

Cu toate că produsele acestora aveau prețuri mai mari decât cele ale concurenților, calitatea și prospețimea lor au făcut ca magazinele lui Mackey să fie alese în defavoarea altor magazine cu același profil devenind cel mai profitabil lanț alimentar din punctul de vedere al profitului pe metru pătrat.

Ceea ce individualizează managementul afacerii Whole Foods de alte tipuri de management este accentul care se pune pe cuplarea democrației cu disciplina, a încrederii cu responsabilitatea și a competiției interne cu spiritul comunității.

Poate părea ciudat că se poate vorbi despre o cuplare a celor enumerate mai sus, dar John Mackey le-a dozat atât de bine pe fiecare dintre ele, încât acestea au ajuns să funcționeze ireproșabil iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Ca și în cazul Google, la Whole Foods unitatea cea mai importantă din firmă este reprezentată de echipă. În ambele companii sunt organizate grupuri mici cărora li se dau atât drepturi cât și responsabilități și carora li s-a acordat o anumită autonomie, mai mare în cazul celor de la Whole Foods și ceva mai mică celor de la Google.

Deciziile majore, în cadrul magazinelor alimentare, se iau luând în considerare și părerile echipelor; astfel, atunci când se decide angajarea de personal,membrii echipei votează care dintre persoanele supuse perioadei de probe vor fi angajate și care nu, fiind necesară o majoritate de două treimi din voturi pentru a obține postul. Consider potrivit acest sistem, deoarece o activitate se derulează cel mai bine atunci când membrii echipei însărcinați cu efectuarea acesteia sunt competenți și comunică optim între ei. Să ne gândim că dintr-o echipă ar face parte persoane care nu ar avea aceleași principii, care ar avea scopuri diferite și care nu comunică eficient.În acest caz este clar că întreaga echipa va avea de suferit nefiind eficientă din cauza disparităților dintre membrii săi. Drept urmare, logica pe care Whole Foods se bazează, mai exact aceea că deciziile majore, cum sunt cele privind angajările oamenilor, trebuie luate de către cei care vor fi cei mai afectați de urmările respectivelor decizii este corectă și demnă de urmat.

Un important rol într-o organizație îl are motivația, pentru că niște membri motivați dau tot ce-i mai bun din ei pentru a realiza scopurile gândite.

Motivația în muncă poate fi definită ca fiind „disponibilitatea unui individ de a depune un efort intens si sustinut pentru a realiza obiectivele organizationale, cu speranta caefortul depus va conduce la realizarea unor obiective individuale”.

Preview document

Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market și Google - Pagina 1
Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market și Google - Pagina 2
Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market și Google - Pagina 3
Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market și Google - Pagina 4
Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market și Google - Pagina 5
Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market și Google - Pagina 6
Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market și Google - Pagina 7
Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market și Google - Pagina 8
Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market și Google - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Analiza asupra Sistemului de Management dintre Firmele Whole Foods Market si Google.docx

Ai nevoie de altceva?