Evoluții și revoluții în știința și practica managerială

Ca sa putem sa privim in retrospectie asupra evolutiei practicii manageriale trebuie in primul rand sa stim ce inseamna notiunea de MANAGEMENT. Drept urmare definitia acestui termen asa cum apare el in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane este urmatoarea:

• “MANAGEMENT s.n. Activitatea şi arta de a conduce. 2. Ansamblul activităţilor de organizare, de conducere şi de gestiune a întreprinderilor. 3. Ştiinţa şi tehnica organizării şi conducerii unei întreprinderi. [Pr.: me-nigi-ment] - Cuv. engl. management”

De ce “arta de a conduce”, sau “ansamblul activitatilor de organizare, de conducere şi de gestiune a întreprinderilor”? Pentru ca, asa cum si etimologia cuvantului o spune: din substantivul englezesc management, care se trage din verbul “to manage”, care inseamna “ a conduce”, “a administra”, “a gestiona”, “a manui”, managementul ca teorie şi practică constituie o cale ştiinţifică de rezolvare a problemelor de decizie în condiţiile caracteristice ale lumii moderne (în condiţiile complexităţii, interdependenţelor şi schimbărilor dinamice din diferitele domenii, de la cel economic la cel militar).

Managementul asigură descoperirea problemelor puse conducerii intreprinderilor şi formularea lor corectă, eliminarea unor false probleme, stabilitatea obiectivelor sau scopurilor pe care le urmărim şi a priorităţilor, precum şi abordarea sistematică şi raţională a problemelor de decizie în vederea obţinerii de rezultate reale, optime.

Aceste rezultate nu se pot obţine fără activitatea concertată a tuturor specialiştilor (teoreticieni şi tehnologi) în domeniul managementului, specialişti care au menirea să identifice problemele de conducere, să definească obiectivele care trebuie atinse, să selecteze mijloacele, să pună ordine în evidenţa resurselor, să măsoare, să controleze şi să salarizeze eforturile personalului.

Managementul sau ştiinţa conducerii are un domeniu propriu de studiu şi aplicabilitate, legi, principii şi concepte proprii şi este o ştiinţă social-umanistă “de graniţă” deoarece asamblează într-un sistem coerent idei, teorii, concepte şi cunoştinţe multidisciplinare şi interdisciplinare (filosofie, drept, sociologie, psihologie, praxiologie, cibernetică, matematică, informatică, teoria statistică, teoria deciziei, teoria informaţiei, teoria responsabilităţii, econometria etc.).

Istoric :

S-a demonstrat ca performanta functiei manageriale este necesara pentru ca organizatiile umane sa se dezvolte , sa functioneze, ceea ce inseamna ca practica managementului este la fel de veche ca si organizatiile umane (inceputa o data cu organizarea vietii sociale a comunitatilor umane, o vechime intr-adevar deosebita: tablitele de lut datate cu mai bine de 3000 de ani i.Ch. au inregistrat tranzactii de business si legile statului antic, evidentiind tot o data cu multa claritate practicile organizationale; desigur ca existenta organizatiilor este mult mai veche decat aceste tablite, in acest sens arheologia ne aduce dovezi de netagaduit privind formele de organizare ale vietii sociale a oamenilor preistorici).

Desigur ca amandoua, atat organizatiile cat si managementul, au fost destul de diferite de ceea ce noi avem astazi in viata noastra curenta.Desi, managementul ca practica este foarte vechi, viziunea managementului ca profesie, disciplina si domeniul de instruire este relativ noua, astfel managemntul nu a devenit domeniul recunoscut decat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.

Cu trecerea anilor, managementul in unele organizatii devine tot mai distinct si sofisticat, in acelasi timp si oraganizatiile devin mult mai puternice si mai de durata. Un exemplu foarte concludent in acest sens este Imperiul Roman, care a reusit sa ramana in picioare sute de ani, impreuna cu legiunile si cu popoarele Europei si Orientului Mijlociu, mult mai slab organizate si coordonate. Noile pamanturi cunoscute erau administrate de guvernatori responsabili fata de Roma si drumurile erau construite sa strabata intregul imperiu, ca informatia si urmarirea ei sa fie usurata si astfel centrul imperiului sa poata interveni prompt si eficace in orice problema. Comunicatia reprezinta o cerinta esentiala a managemantului de succes. Drumurile asa de renumite, din care unele sunt intrebuintate si astazi, au ajutat in acelas timp la strangerea rapida a taxelor si impozitelor, dar si la elaborarea si transmiterea deciziilor in timp real in vederea rezolvarii problemelor cu care se confrunta imperiul. Desigur ca importanta acestor drumuri sa fi fost mult mai mare in a face capabile legiunile sa fie foarte mobile, sa se poata deplasa cu usurinta dintr-un colt al imperiului in altul pentru a interveni acolo unde era nevoie in caz de rascoala sau alte evenimente.

Evolutie

Am spus mai sus ca management inseamna arta de a conduce. A conduce ce?organizatii, intreprinderi…cu ce scop? Pai istoria si istoricul ne invata ca de-a lungul timpului oamenii au fost in special interesati numai de modul in care oraganizatiile pot fi intrebuintate pentru a obtine bani sau putere politica(ex: Imperiul Roman de mai sus).

Necesitatea conducerii: Unirea eforturilor pentru atingerea obiectivelor comune si individuale reprezinta unul din factorii obiectivi care explica aparitia colectivelor, al intreprinderilor (organizatiilor) si, implicit, al conducerii - ca functie speciala in mecanismul de functionare a acestora.

Conducerea a aparut odata cu munca in colectiv si este un proces ce evolueaza in paralel cu adancirea diviziunii muncii.

Specializarea, consecinta a cresterii complexitatii productiei, atrage dupa sine nevoia unui

“aparat” de conducere menit sa indeplineasca un dublu rol. Pe de o parte, trebuie sa asigure ritmicitate si uniformitate in activitatea tuturor verigilor (compartimentelor) componente ale intreprinderii si, pe de alta parte, sa ghideze (orienteze) intreaga activitate spre un tel comun.

Nu este mai putin adevarat ca interesul pentru stiinta conducerii depinde de gradul de dezvoltare al societatii. Analiza si studiul stiintei conducerii, a teoriilor elaborate, in principal, in SUA, Franta, Marea Britanie, Germania etc. ne releva o serie de concluzii utile oferindu-ne, in acelasi timp, un bogat arsenal de metode, metodologii, tehnici etc. elaborate, practicate si “testate” in tarile de origine, de catre “manageri” de mare succes. Rapiditatea schimbarilor (tehnologice, organizatorice, economice, sociale, politice etc.) este, poate una din cele mai caracteristice trasaturi ale acestui inceput de mileniu. In aceste conditii adaptarea “din mers” este vitala iar eforturile ce se fac pentru aceasta sunt cel mai adesea de ordin intelectual.