Managementul Serviciului Public

INTRODUCERE. SCURTĂ PRIVIRE ISTORICĂ

În vechiul drept înlăturarea aplicării legii străine era rar întâlnită, deoarece, conflictele între cutume apăreau mai ales în relaţiile interprovinciale, iar cutumele diferitelor cetăţi cuprindeau reguli relativ asemănătoare. Pe de altă parte dreptul român era sursa comună de inspiraţie pentru sistemele juridice ale Europei continentale, ceea ce a permis menţinerea unei anumite coeziuni. După Aldricus, în secolul al XII- lea, atunci când persoane aparţinând unor cetăţi diferite, invocau cutume diferite, judecătorul trebuia să aplice cutuma pe care o considera „superioară şi totodată mai profitabilă „ (quae potior et utilior videtur ). Alegerea unei asemenea legi permitea desemnarea legii aplicabile în speţă fără a mai recurge la excepţia de ordine publică.

Pentru prima dată, o concepţie generală despre ordinea publică apare în codul civil francez, această excepţie fiind utilizată ca un mijloc de apărare împotriva legii străine atunci când conţinutul acesteia pare inadmisibil sau inoportun.

Astfel, legea străină care cârmuieşte condiţiile căsătoriei nu se va aplica în Franţa, dacă autorizează căsătoria poligamă sau dacă prevede impedimente la căsătorie pe motive rasiale sau politice.

Macini arată în mod explicit că principiul personalităţii legilor este limitat de „ordinea publică internaţională”. În virtutea acesteia, legea străină nu se aplică atunci când contravine normelor stabilite pentru un anumit teritoriu.

În aceeaşi perioadă Savigny admite că în materie contractuală operează principiul autonomiei de voinţă, dar cu condiţia conformităţii legii străine cu „ordinea publică locală ”.

Bartin în Franţa şi Cristian von Bar în Germania sunt cei care au sistematizat concepţia asupra excepţiei de ordine publică în dreptul internaţional privat, acceptată astăzi de toţi autorii şi consacrată în cvasitotalitatea codificărilor moderne de drept internaţional privat, precum şi în convenţiile internaţionale în materia conflictelor de legi.

Particularitati ale ordinii publice

Ordinea publică românească, parte componentă a securităţii naţionale şi a ordinii

publice europene este o stare de fapt din domeniul social, proiectie a ordinii de drept în

organizarea şi desfasurarea activitatii publice de stat şi reflecta modul de respectare a

normelor de conduită cuprinse în legislaţie, a regulilor, precum şi a proprietatii publice şi

private.

Din punct de vedere sistemic, ca element de sine statator, ordinea publică are trei

componente:

- ordinea socială defineşte convieţuirea paşnică şi cooperarea armonioasă între

membrii societăţii;

- ordine aconstituţională defineşte funcţionarea normală a organelor statului

create în conformitate cu prevederile Constituţiei pentru elaborarea, punerea în

aplicare şi asigurarea respectării legilor în societate;

- ordinea naturală defineşte menţinerea echilibrului între factorii naturali şi de

mediu.

Din aceste trei componente rezultă două mari principii ce se regăsesc în documente

internaţionale:

- fiecare persoană are dreptul să beneficieze pe plan social şi internaţional de

existenţa a unei ordini care să permita ca drepturile şi libertăţile sale individuale

fundamentale să-şi poată găsi o realizare deplină;

- statelor le revine responsabilitatea de a apăra şi proteja conform legilor

obligaţiile şi angajamentele internationale în materia drepturilor omului, ordinea

democratică stabilită în mod democratic şi liber prin voinţa poporului împotriva

activităţii persoanelor, grupurilor sau organzatiilor care iau parte sau refuză să

renunţe la acte de terorism sau violenţă în scopul răsturnării acestei ordini.

Ordinea publică este o stare de drept, continutul fiind legat de prevederile legale, ceea

ce permite realizarea şi mentinerea echilibrului bazat pe:

- consensul social necesar funcţionării optime a ansamblului social în condiţiile

reglementărilor juridice în vigoare;

- apărarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor;

- apărarea avutului public şi privat;

- apărarea valorilor supreme în scopul promovării şi afirmării progresului social

într-o societate democratică.

a) Capacitatea de informare care este necesară pentru elaborarea unor situaţii de

natură tehnică şi criminologică ce vor permite formularea unor previziuni reale şi

îmbunătăţirea bazei de date deţinute de către instituţii asupra contestatarilor,

mijloacelor de care dispun, modurilor de operare, precum şi a zonei în care

acţionează sau în care pot opera aceştia.

b) Viteza de reacţie atunci când acţiunile turbulenţilor depăşesc cadrul autorizat este

necesar ca dispozitivul de menţinere a ordinii publice să fie organizat şi desfasurat

pentru a interveni în cel mai scurt timp posibil.

c) Forţa de reacţie ia în considerare faptul ca forţele de destabilizare a ordinii publice

sunt din ce în ce mai violente şi că, adesea, acestea recurg la folosirea de arme şi

echipamente periculoase, iar fortele poliţieneşti trebuie să aibă capacitatea de

ripostă pentru inhibarea, descurajarea, împrăştierea sau la nevoie neutralizarea

acestora prin forţa asigurată de logistica proprie.

d) Controlul situaţiei în timp şi spatiu are în vedere ca actiunile de protest de

mare amploare pot să se manifeste pe eprioade mari de timp şi să se extindă pe

zone întinse.

e) Gestionarea activităţii de comandă impune ca operaţiunile pentru asigurarea şi

restabilirea ordinii publice să fie organizate şi executate conform planului de

intervenţie stabilit, improvizaţia, inoportunitatea şi pregatirea precară fiind sortite

esecului.

Factori de natura politică – menţinerea ordinii publice necesită conştientizarea maselor

astfel încât toate componentele societăţii să realizeze că ea reprezintă garanţia care permite

manifestarea protestelor sociale fără a se ajunge la dezorganizarea socială şi cu respectarea

drepturilor şi libertatilor omului; viaţa politică democratică implică acceptarea confruntărilor colective dar şi intervenţia pentru stoparea evoluţiilor necontrolate şi periculoase.

În România, sistemul naţional de asigurare a ordinii publice cuprinde ansamblul

format din legislaţie, autoritaţile şi organele administraţiei publice, instituţiile, forţele şi

resursele create şi pregătite special, care acţionează pentru garantarea drepturilor şi

libertăţilor cetăţeneşti, protecţia proprietăţii publice şi private, funcţionarea normală a statului de drept.