Politici Publice - Procesul Bologna

1. Noţiuni introductive

Pană nu demult, ştiinţa politică s-a ocupat în mod constant de contexte în care puterea este cucerită, împărţită şi aplicată de regimurile nedemocratice (autoritare, totalitare, post-totalitare, sutanice) şi de cele democratice, în care apare şi se dezvoltă competiţia pentru putere. Ştiinţa politică s-a ocupat de modalităţile prin care cetăţenii, grupurile şi mişcările pot participa la putere şi îi pot influenţa exerciţiul. Pe lângă acestea s-a ocupat de modalităţile de obţinere a puterii prin competiţia între partide, de traducerea puterii partidelor şi a voturilor alegătorilor în reprezentarea parlamentară, organizarea puterii şi funcţionarea guvernelor.

Toate aceste tematici au o importanţă specifică în cadrul ştiinţei politice, alcătuind, în limbajul sistematizat al acestor ştiinţe cadrul general al input-urilor (cereri, necesitaţi,susţineri).

Criticile aduse de către proprii exponenţi al acestor ştiinţe, de către unii economişti şi sociologi cu privire la insuficienţa proceselor de traducere a cererilor şi susţinerilor în decizii (output-uri) au dus la cercetarea politicilor publice care intenţionează să acopere golurile analitice ale ştiinţei politice tradiţionale, concentrându-şi atenţia asupra output-urilor.

Unii susţinători ai analizei politicilor publice susţin că ştiinţa politică tradiţională a concentrat întrega sa atenţie asupra oamenilor de stat, asupra guvernanţilor, a parlamentarilor, asupra şefilor de partid. Mai mult, începând cu Arthur Bentely o atenţie deosebită este acordată grupurilor de presiune şi reprezentanţilor lor.

Studiul politicilor publice a condus şi a încurajat pe cercetătorii care au analizat unele agregări heterogene de actori publici, care intervin cu metode mai mult sau mai puţin consolidate în procesele de realizare a politicilor publice.

Întotdeauna o politică publică este răspunsul la o cerere socială dat de autorităţile care deţin puterea publică şi legitimitatea institiţională guvernanţii răspunzând cererilor alegătorilor în condiţiile existenţei resurselor sau fie pentru că vin din partea unor grupuri înzestrate cu putere asupra guvernelor şi guvernanţilor, fie pentru că sunt adecvate programului politic prezentat alegătorilor. Caracterul necesar al unei politici publice depinde, aproape în excusivitate, de evaluarea făcută de autorităţile politico-instituţionale.

O politică publică poate însemna o încercare anticipată de a dezamorsa eventuale cereri sociale ce ar putea deveni periculoase într-un viitor apropiat încercând să le preîntâmpine. Tot ea este consecinţa interacţiunilor între diferiţi actori care iau parte la schimburi instituţionalizate în mod diferit.

Termenul de politică a avut de-a lungul timpului mai multe înţelesuri în funcţie de ţările în care a fost folosit. De exemplu, în ţările latine, termenul „policy” din limba engleză se identifică adeseori cu decizia. Concret, prin politică se înţelege o decizie formală (lege, act administrativ, circulară) a unei autorităţi legitim alese care se adoptă într-un cadru formal, conform unor proceduri dinainte stabilite. Din punct de vedere analitic însă, politica se poate defini şi din alte perspective, aceasta presupunând încorporarea şi altor elemente în această definiţie. Din punct de vedere comportamental, de exemplu, „o politică este o decizie care se caracterizează prin acţiuni şi conduite ale acelor care le îndeplinesc” .

În general, analiza politicilor reprezintă o orientare pragmatică care identifică politica cu un program de acţiune al autorităţilor publice într-un domeniu determinat de activitate. Am definit anterior politica drept un program de acţiune care presupune alegerea unor mijloace pentru a atinge anumite obiective. Din această perspectivă analitică, diferiţii autori au folosit termenul de politică în funcţie de aspectele sau elementele pe care doreau să le pună în evidenţă. Astfel, termenul a fost utilizat pentru a se face referire la:

• un domeniu al activităţilor publice (politica economică, educaţională, sanitară etc.);

• o grupare de obiective şi programe derulate de guvern într-un anumit moment (politica de alfabetizare, de luptă împotriva fumatului etc.);

• legislaţie sau un pachet de norme aprobate în legătură cu o anumită problematică (legislaţie fiscală, ecologică, urbană, energetică etc.);

• produsul sau output-ul activităţii guvernamentale (construirea unui număr de locuinţe ca produs al politicii de bunăstare socială etc.);

• impactul activităţii guvernamentale asupra societăţii prin politica de reducere a mortalităţii pe autostrăzi, reabilitarea socială a taxicomanilor, prevenirea incendiilor.

Sintetizând, putem susţine că politicile publice răspund problemelor., cererilor şi exigenţelor; uneori chiar ele ridică probleme, formulează cereri, impun exigenţe.