Analiza Procesului Inflaționist în România în Perioada 1993-2007

INTRODUCERE

Teoria economică pune în evidenţă multiplele dependenţe care se realizează în activitatea economică. Inflaţia se află în centrul unor dependenţe din economie. Fundamentarea deciziilor de politică economică şi socială trebuie să ţină seama de astfel de dependenţe. De aceea, selectarea dependenţelor care au caracter de stabilitate şi măsurarea acestora a constituit o preocupare prioritară a teoriei şi cercetării economice. O metodologie larg utilizată pentru măsurarea unor astfel de dependenţe o reprezintă modelele econometrice.

Inflaţia a fost, în ultimul deceniu, unul dintre principalii factori de instabilitate a mediului economic românesc, atât prin nivel, cât si prin volatilitate, previzionarea evoluţiei sale şi acoperirea costurilor asociate fiind dificile de realizat. De aceea, în proiectul de faţă, se va analiza relaţia inflaţiei cu factorii care o influenţează, începând cu anul 1993 până în 2007.

SCURT ISTORIC AL PERIOADEI ANALIZATE

În lucrarea “Teorii ale inflaţiei”, pag. 119-134, de Frisch Helmut, editura Sedona, publicată la Timişoara, în anul 2000, se menţionează că, în România, inflaţia a fost recunoscută ca problemă începând din noiembrie 1993 (momentul declanşării reformei economice). Fenomenul a existat însă şi înainte de această dată (decalaje între cerere şi ofertă pe piaţa internă au fost sesizate încă de la începutul anilor ’80, pe fondul rambursării accelerate şi înainte de termen a datoriei externe), dar tensiunile acumulate au fost reprimate şi mascate prin intermediul pârghiilor specifice economiei planificate.

De asemenea, în această lucrare, se mai menţionează că, începând din 1993, timp de trei ani, pe parcursul cărora s-au consumat principalele etape de liberalizare a preţurilor, inflaţia s-a aflat pe o pantă ascendentă, nivelul maxim fiind înregistrat în 1994, când preţurile de consum au avut o variaţie medie anuală de peste 256 procente. Creşterile ample de preţuri, înregistrate în aceasta perioadă, s-au datorat liberalizarii lor graduale, dar şi altor măsuri, cum au fost cele de reformă fiscală şi cele privind cursul de schimb al monedei naţionale.

În cartea “Inflaţia din economia românească în tranziţie”, pag. 52-67, editura Ager, Târgu-Jiu, 2001, Dorel Dumintru Chiriţescu afirmă că, în 1995, pe fondul reluării creşterii economice şi al temporizării reformei preţurilor, inflaţia s-a calmat. Formarea creşterii economice, practic, pe vechile structuri şi operaţiunile cvasifiscale, la care au recurs autorităţile pentru a menţine în funcţiune un aparat productiv inadecvat, au fost principalele cauze pentru care nici expansiunea economiei şi nici procesul de dezinflaţie nu au fost durabile; în 1997, inflaţia a reizbucnit, ultima etapă majoră de liberalizare (care a însemnat ridicarea oricăror restricţii privind preţurile alimentelor şi renunţarea la politica de subevaluare a energiei electrice, termice şi gazelor naturale) producându-se pe fondul unui declin al produsului intern brut de peste 6 procente. Inflaţia a continuat să fie ridicată şi în următorii ani: în 1998 şi în 1999, pe fondul continuării declinului economic de ansamblu, majorarea TVA-ului, evoluţiile preţurilor şi tarifelor practicate la utilităţile publice (mai ales, scumpirea energiei electrice prin eliminarea subvenţiilor încrucişate) şi deprecierea cursului de schimb au creat presiuni continue asupra preţurilor; abia în anul 2002, o dată cu reluarea creşterii economice, a început un nou proces de dezinflaţie, rata anuală de creştere a preţurilor de consum reducându-se cu peste 14 puncte procentuale.

DEFINIREA MODELULUI

Modelele de regresie, construite pentru modelarea inflaţiei în concepţia circuitului inflaţionist, au următorul obiectiv: identificarea cauzelor procesului inflaţionist ca rezultat a combinării unor politici salariale, monetare şi de credit specifice. Modelul construit cuprinde variabile fundamentale, capabile să explice fenomenul inflaţionist, într-o anumită perioadă de timp, pentru o anumită structură şi funcţionare a economiei. Modelul circuitului inflaţionist al salariilor consideră dependenţele dintre inflaţie şi venit, productivitatea muncii şi rata de schimb. Modelul a fost construit pentru perioada 1993 – 2007 şi s-au folosit date anuale. Sursa datelor o constituie publicaţiile Institutului Naţional de Statistică, cât şi “Economia României în faţa integrării europene – Evoluţii şi tendinţe”, de Ioan Talpeş. Variabilele modelului sunt variabile endogene (rezultative) şi variabile exogene (factoriale). Variabila endogenă a modelului este rata inflaţiei. În varianta de bază a modelului, variabilele exogene sunt: indicele ratei de schimb, indicele masei monetare, indicele productivităţii muncii, indicele venitului nominal net, indicele investiţiilor străine, indicele preţurilor de consum. Datele se regăsesc în tabelul de la ANEXA A.