Modele de analiza a administrației publice

1. Introducere

Definitia modelelor formulata de Maurice Duvenger, potrivit caruia acestea reprezinta machete destinate explicarii fenomenelor, reflecta faptul ca principala functie a modelelor este una teoretica: „un model este un obiect abstract formal, asupra carui se poate reflecta si care ii ajuta pe cercetatori in intelegerea obiectelor concrete, reale, in stabilirea si explicarea faptelor prin descoperirea raporturilor lor.”

Reducand realitatea la elementele sale esentiale, modelele tes o lume a supozitiilor reprezentate in conceptualizarea, inventarea sau cercetarea complexitatii fenomenului.

A doua functie atribuita modelelor de unii autori este functia mitica. In acest sens, Georges Sorel considera modelul ca un „sistem de imagini capabile sa evoce in bloc si chiar prin intentie, inaintea oricarei analize reflexive masa de sentimente existente intr-o colectivitate.

Modelele fara sa reuseasca sa acopere in totalitate complexitatea fenomenului, reusesc totusi sa creeze zone de atractie prin cercetare.

2. Modelul birocratic traditional

Redistribuirea resurselor publice depinde de existenta functionarilor publici, care transfera aceste resurse in conformitate cu un anumit sistem de reguli legiferat. In pofida unanimitatii existente referitoare la necesitatea serviciilor publice, literatura de specialitate ofera o larga paleta de dezacorduri privitoare la caracteristicile de baza ale comportamentului serviciilor publice sau birocratiei.

Considerate, destul de frecvent , intersanjabile, totusi cele doua notiuni nu sunt sinonime: in timp ce semnificatia serviciilor publice tinde, mai curand spre ambiguitate, birocratia este o categorie semantica bine definita. In anumite situatii, termenului de birocratie i se atribuie semnificatia de „departament al administratiei publice, serviciul pentru tranzactii in domeniul afacerilor publice; alteori, este utilizat cu referire la institutii sau pentru a evidentia anumite caracteristici ale organizatiilor. Birocratiile demonstreaza un inalt nivel de rationalitate si eficienta (Max Weber).

Prin analiza pertinenta a birocratiei sunt puse in evidenta caracteristicile serviciilor publice. Efectuarea analizei asupra birocratiei presupune doua tipuri de abordari distincte: cadrul organizational si alegerea publica. Din teoria alegerii publice deriva teoria serviciilor publice si a comportamentului birocratic caracterizate de: individualism, atomizare si principii economice, iar abordarea organizationala pune accent pe structura, intreg si putere. Modalitatea de integrare a acestor doua tipuri de abordari traditionale este o tema majora in studiul serviciilor publice.

2.1. Modelul antreprenorial

Un aspect caruia trebuie sa i se acorde atentie deosebita este cel al incapacitatii de adaptare a organizatiilor birocratice la mediul actual, aflat intr-o continua schimbare.

Modelul pe care il propune Osborne este cel al unei administratii pregatite sa depaseasca dificultatile care, in contextul actual, par insurmontabile (de tipul schimbarea unui sistem paralizat de blocaje institutionale si culturale, stapanirea unei birocratii sufocate si omnipotente).

3. Modele de proiectare

3.1. Abordarea sinoptica sau rationala

Modelul sinoptic, formulat de H. Simon (1945), presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

- Formularea problemei;

- Investigarea situatiei prezente;

- Elaborarea unei game de solutii potentiale;

- Elaborarea consecintelor pentru fiecare dintre variantele considerate;

- Alegerea solutiei optime;

- Punerea in practica a solutiei;

- Verificarea modului de implementare;

- Evaluarea rezultatelor obtinute.

Cea mai buna solutie este cea care rezolva problema în modul cel mai eficient sau care corespunde cel mai bine consecintelor stabilite la alegerea acesteia.

Aplicabilitate abordarii rationale este conditionata de urmatoarele trei premise:

- Toate informatiile necesare sunt disponibile;

- Procesul de luare a deciziei este centralizat

- Imaginea asupra tuturor posibilitatilor este complet clara.

3.2. Abordarea incrementala

Introdus in 1959 de catre Lindbom acest model se bazeaza, in principal, pe experienta cotidiana. Metoda încearca sa ofere o idee despre modalitatile practice de luare a deciziilor. Abordarea incrementala prezinta existenta mai multor abordari considerate semnificative: unicentrata, multicentrata si pluricentrata.

3.3. Modelul sistemic

Acest model se bazeaza pe interpretarea sistemica (un sistem bazat pe scopuri si mijloace) si, de aceea, presupune un grad adecvat de demonstrare si conformitate. Modelul contine cinci etape:

- Analiza teoretica;

- Deductia experimentala;

- Reiterarea generala;

- Monitorizarea estimativa;

- Formularea proiectului.