Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011

Referat
9/10 (1 vot)
Domeniu: Mass Media
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 38 în total
Cuvinte : 22336
Mărime: 89.58KB (arhivat)
Publicat de: Valeriu Molnar
Puncte necesare: 6

Extras din referat

1 martie 2011

Hotelul Scandinavia din Mamaia, care a aparţinut lui Iacobov, vândut la preţ de criză

de Victor ROTARIU

Hotelul Scandinavia, din Mamaia, clasat la categoria 5 stele şi evaluat iniţial la 8 milioane de lei s-a vândut la jumătate de preţ, după cinci licitaţii fără clienţi. Luxosul hotel a aparţinut lui Corneliu Iacobov, prin intermediul Rafo Oneşti, a ajuns acum în patrimoniul unei firme din Satu Mare. Problemele hotelului au început în 2005, după ce Corneliu Iacobov a intrat în atenţia procurorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După sechestrul pus pe o parte a bunurilor acestuia, creditorii au acţionat în instanţă firma ce a deţinut hotelul, cerând şi plata datoriilor, iar hotelul a fost închis în 2006.

SC Tour Scandinavia, proprietara hotelului, a intrat în faliment, fiind radiată în cursul anului 2009. Din noiebrie 2010, când a fost organizată prima licitaţie, lichidatorul judiciar desemnat a tot fost nevoit să scadă din preţ, astfel că la licitaţia din 24 februarie, singura firmă participantă a oferit preţul de pornire de 3.242.365 de lei, fără TVA.

2 martie 2011

Turiştii de la munte taie din bugetele destinate mâncării. Încasările hotelierilor, cu 15% mai mici

de Liviu Iancu

Hotelierii de pe Valea Prahovei au avut, în primele două luni ale acestui an, încasări mai mici cu peste 15% decât în perioada similară a anului trecut. Scăderile provin mai ales din diminuarea cheltuielilor cu mâncarea.

"Singura veste bună legată de munte este că e zăpadă. În rest, este mai rău ca anul trecut, iar încasările din primele două luni ale acestui an au scăzut cu peste 15% comparativ cu ianuarie-februarie 2010", a declarat agenţiei, Mihai Râjniţă, secretarul general al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR). El a adăugat că scăderile provin atât din diminuarea numărului de turişti, cât şi din reducerea cheltuielilor acestora cu mâncarea.

Hotelier: "Se simte sărăcia"

Şi Dan Măluşel, proprietarul hotelului Ursuleţul din Predeal şi administratorul discotecii The Office din acelaşi oraş, spune că turiştii care au venit în acest an la munte au redus drastic cheltuielile. "Este mult mai slab decât anul trecut ca încasări, deşi ca grad de ocupare se apropie de nivelul din 2010. Oamenii sunt mult mai strâmtoraţi decât anul trecut. Discotecile sunt pline, dar vânzările sunt la o treime faţă de 2010, deşi numărul de clienţi a rămas constant", a afirmat Măluşel.

Ştefan Bercea, proprietarul hotelului şi restaurantului Cabana Vânătorilor de pe Valea Prahovei, spune la rândul lui că turiştii de la munte cheltuiesc mai puţin comparativ cu anul trecut.

"În acest an, încasările sunt cu 30% mai slabe faţă de primele luni ale anului trecut", spune Damian Marina, directorul hotelului Trei Brazi din Predeal. "Vin oamenii la masă şi mănâncă mult mai puţin. Dacă anul trecut îşi luau câte două feluri de mâncare şi desert, acum a dispărut felul doi. Bărbaţii îşi iau doar o ciorbă, iar doamnele o porţie de papanaşi. Se simte sărăcia", a adăugat Damian Marina.

Cea mai severă scădere a numărului de înnoptări din UE

România a înregistrat anul trecut cea mare scădere din UE a numărului de înnoptări în unităţi turistice, potrivit datelor Eurostat. Institutul Naţional se Statistică a raportat anul trecut 15,1 milioane de înnoptări în hoteluri şi alte stabilimente cu un rol similar, în scădere cu 8,7% comparativ cu 2009. Scăderi au fost consemnate şi de Grecia (2,3%), Marea Britanie (2,1%), Slovenia (1%) şi Italia (0,8%).

3 martie 2011

Elena Udrea remediază cu 400.000 de euro cel mai mare eşec al său ca ministru al Turismului

de Ionuţ MORARIU

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va cumpăra un program electronic pentru evidenţa numărului de turişti cazaţi în România.

Pentru acest sistem "la cheie", statul român ar putea plăti plăti 400.000 de euro, fără TVA. Sistemul este compus din componente hardware şi software, iar cîştigătorul licitaţiei va trebui să presteze serviciile necesare implementării acestuia precum şi servicii de mentenanţă şi de instruire.

Anunţul vine în contextul în care, la finele anului trecut, Elena Udrea afirma că cel mai mare eşec al activităţii sale ca ministru al Turismului este combaterea evaziunii fiscale în turism. Ea identifica încă de pe atunci soluţia pentru remedierea problemelor din sistem.

"Lucrul la care am ţinut foart mult, dar pe care nu am putut să-l facem aşa cum ne-am dorit este legislaţia în turism pentru combaterea evaziunii fiscale, care, din câte am auzit zilele acestea, stând aici pe Valea Prahovei, continuă şi înfloreşte, mai ales în agroturism( ) Sper ca, începând cu 2011, odată cu introducerea acelui sistem informatic de monitorizare a numărului de turişti cazaţi, să putem să o remediem", afirma recent Udrea pentru gândul.

Cel mai mare declin european al turismului

România a înregistrat anul trecut cea mare scădere din Uniunea Europeană a numărului de înnoptări în unităţi turistice. La nivel naţional au fost raportate 15,1 milioane de înnoptări în hoteluri şi alte stabilimente cu un rol similar, în scădere cu 8,7% comparativ cu 2009, potrivit datelor Eurostat. Scăderi, mai mici, au fost consemnate şi de Grecia (2,3%), Marea Britanie (2,1%), Slovenia (1%) şi Italia (0,8%).

40% din turism se face la negru

Una din explicaţiile acestui fenomen este de natură statistică, spun oficialii români. Hotelierii nu raportează numărul real al celor care le trec pragul. "Evaziunea în turism este aproximată undeva la 40 la sută, mare parte se face în agroturism", declara, în septembrie 2010, ministrul de resort.

Reprezentanţii hotelierilor din acest domeniu au indicat însă o altă sursă a evaziunii: mânăstirile sunt cele fac concurenţă neloială pensiunilor din turism, oferind servicii de masă şi cazare contra cost, fără a plăti impozite la stat, sunt de părere oficialii Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Patriarhia: nu facem evaziune, emitem chitanţe

Răspunsul reprezentanţilor Patriarhiei Române a venit prompt: "Mânăstirile găzduiesc pelerini, nu turişti. Pelerinajul este un turism religios, pelerinii merg la mânăstiri cu ocazia sărbătorilor mari, cum a fost recent Cuvioasa Parascheva. Unele mânăstiri pot asigura contra cost cazarea şi masa. Dar nu este evaziune fiscală, se emit chitanţe. În plus, preţurile practicate sunt cele mai mici. 10 lei pe zi pentru cazare şi două mese incluse", declara pentru gândul părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Preview document

Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 1
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 2
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 3
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 4
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 5
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 6
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 7
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 8
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 9
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 10
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 11
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 12
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 13
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 14
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 15
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 16
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 17
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 18
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 19
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 20
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 21
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 22
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 23
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 24
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 25
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 26
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 27
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 28
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 29
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 30
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 31
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 32
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 33
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 34
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 35
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 36
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 37
Monitorizarea ziarului Gândul pe perioada martie - mai 2011 - Pagina 38

Conținut arhivă zip

  • Monitorizarea Ziarului Gandul pe Perioada Martie - Mai 2011.doc

Alții au mai descărcat și

Comunicarea audio vizuală

Televiziunea este mijlocul de comunicare de masa cu cel mai mare impact asupra societatii. Tehnic vorbind, este definita ca un procedeu de...

Publicistica lui Eminescu

Primele articole ale lui Eminescu sunt cele aparute în “Federatiunea”, ziar care aparea la Buda-Pesta sub conducerea lui Alexandru Roman, membru al...

Biserica și Mass Media

Traim într-o lume controversata unde valorile principale si etice ale unei societati se rasfrâng asupra populatiei. Biserica si mass-media...

Genurile Presei

3.GENURILE PRESEI DEF: Genurile presei este un proces cultural de lunga durata care acunoscut in ultima vreme o dezvoltare fara precedent datorita...

Ai nevoie de altceva?