Studiul evoluției sistemelor de direcție ale autovehiculelor

Cap. 1Introducere

1.1.Destinația sistemului de direcție

Sistemul de direcție deservește la modificarea direcției de deplasare a automobilului, schimbarea direcției de mers se obține prin schimbarea unghiului de bracare a roților directoare în raport cu planul longitudinal al autovehicului.

Condițiile impuse sistemului de direcție sunt:

- să permită stabilizarea mișcării rectilinii a roților directpare, după ce s-a efectuatvirajul;

- să aibă tendința de a reveni în poziția mersului în linie dreaptă;

- efortul necesar pentru manevrarea direcției să fie cât mai redus;

- randamentul să fie cât mai ridicat;

- șocurile provenite din iregularitățile căii de rulare să nu fie transmise la volan;

- să permită reglarea și întreținerea ușoare;

- să nu prezinte uzuri excesivecare pot duce la jocuri mari și prin aceasta să îngreuneze condusul;

- să aibă o construcție simplă și să prezinte o durabilitate ridicată;

În figur nr. 1 este prezentată schema virajului unui automobil cu două punți.

Fig.1.1 Schema virajului automobilului.

Virajul automobilului este corect, adică roțile rulează fără alunecare, când toate descriu cercuri concentrice în centrul de viraj O. Acest centru trebuie să se găsească la intersecția dintre prelungirea axei, roțile de direcție nu sunt paralel ci bracate cu unghiuri diferite. Astfel unghiul de bracare al roții interioare este mai mare decât unghiul de bracare al roții exterioare.

1.2. Tipuri constructive de sisteme de direcție

Pentru a schimba direcția automobilului, conducătorul acționează asupra volanului 1(fig.1.2), care transmite mișcarea prin intermediului axului 2, la melcul 3, se angrenează cu sectorul dințat 4. Pe axul sectorului dințat se află levierul de direcție (comandă)5, care este în legătură cu bara longitudinală de direcție (comanda) 6. Prin rotirea sectorului dințat, deci și a levierului de direcție, bara logitudinală de direcție va a vea o mișcare axială care depinde de sensul de rotație a sectorului dințat.

Fig. 1.2 Părțile componente ale sistemului de direcție.

Prin deplasarea axială a barei longitudinale de direcție, brațul fuzetei 8va roti fuzeta 9 în jurul pivotului 10 și o dată cu ea și roata din stânga.Legătura care există între fuzeta9 și fuzeta 13, prin intermediullevierelor8 și 14 și bara transversală de direcție 7, va produce rotirea13.

Patrulaterul format din puntea propriu - zisă 12, levierele fuzetelor 8 și14 și bara transversală de direcție 7 se numește trapezul direcției.

Volanul de direcție este realizat, în general, din material plastic cu armătură metalică, având forma circulară cu 1-4 spițe. Axul volanului este format dintr-o bucată sau din două bucăți, legate între ele printr-o articulație cardanică elastică de cauciuc. Soluția din două bucăți se folosește atunci când caseta de direcție nu se află pe direcția axului volanului .

Din motive de securitate, începe să se răspândească la autoturisme soluția cu coloana volanului deformabilă, sub acțiunea unui șoc puternic. În general s-a răspândit soluția coloanei telescopice, compusă din două tuburi, care devin telescopice la o anumită forță axială.

Launele automobile poziția volanului poate fi reglată (prin deplasarea în durecție axială și înclinare cu un anumit unghi).

Elementele componente ale sistemului de direcție se împart în două grupe, în funcție de destinația lor, și anume :

- mecanismul de acționare sau comandă a direcției, ce servește la transmiterea mișcării de la volan la levierul de direcție;

- transmisia direcției, cu ajutorul căreia mișcarea este transmisă de la levierul de direcție la fuzetele roților.