Aplicațiile parafinei

Generalităţi

Tratamentul cu parafină este o procedură care face parte din domeniul Hidrotermoterapiei.

Definitie! Hidrotermoterapia are scop profilactic, curativ şi recuperator prin aplicarea unor procedure care folosesc apa la diferite temperature, presiuni şi sub diverse stări de agregare (solidă, lichidă, gazoasă), aplicat direct sau prin intermediul unor material sau obiecte (comprese, împachetări, periaje). În acest cadru se includ şi tehnici care utilizează împreună cu apa, diverse ingredient ca: extracte de plante medicinale, substanţe chimice şi gaze terapeutice, precum şi aer cald, nămol, nisip cald, parafină.

Asupra organismului, procedurile de HTT acţionează prin factorii: termic, mecanic şi chimic, fie în asociaţie, fie preponderant unul din aceştia, în funcţie de procedură, reprezintă de fapt stimuli (excitanţi, semnale).

În cazul parafinei acţionează atât factorul termic cât şi cel mecanic (presiunea asupra tegumentului).

Termoterapia (terapia prin căldură) este o metodă terapeutică foarte valoroasă, cu efecte multiple asupra organismului. În general căldura blândă este sedativă, decontracturantă, relaxantă. Termoterapia se aplică prin intermediul unor medii cu termoconductibilitate mult mai mica decât a apei.

Procedurile de HTT (ex. parafina) solicit mecanisme de termoreglare, cu implicarea tuturor marilor funcţii ale organismului, realizând în final, prin aplicare metodică şi repetată (antrenament) optimizarea acestora.

Din punct de vedere al funcţiei de termoreglare a organismului au fost descoperite două zone:

• O zonă central: capul şi trunchiul ce adăposteşte organelle vitale (creierul şi cordul, ficatul, rinichiul) cu rol în producerea căldurii;

• O zonă periferică = “coaja” care are o suprafaţă foarte mare şi un rol foarte important în schimburile de căldură;

Este reprezentată de un înveliş exterior al corpului, ţesutul subcutanat şi membrele.

Schimburile de căldură între organism şi mediul se face prin patru căi:

• Conducţie;

• Convecţie;

• Iradiaţie;

• Evaporare;

Conducţia:

- Transmitera de căldură prin contact direct.

Convecţia:

- Transmitera de căldură prin fluide: apă, aer;

- Poate fi internă (reglarea schimburilor de căldură prin transportul căldurii de către sânge) sau externă;

- Încălzirea aerului din jurul corpului are loc în două etape:

- Contactul aerului cu pielea = contact direct = schimburi de căldură prin conducţie;

- Apoi îndepărtarea căldurii de la suprafaţa corpului = convecţia propriu-zisă. Se realizează astfel o circulaţie externă a aerului.

- Aproximativ 12% din căldură corporală se pierde prin convecţie;

- Pierderea căldurii prin convecţie este posibilă şi prin apă;

- Pentru a rezista acestor pierderi mari, organismal creşte capacitatea de izolare a ţesuturilor de acoperire = rezistă mai bine în apă rece cei ce au un ţesut adipos mai bogat.

Iradiaţia:

- Cea mai mare pierdere de căldură;

- La cheltuieli de energie 2600Kcal/24h se pierd prin iradiatie 1200Kcal –îmbrăcat şi 1800Kcal –dezbrăcat;

- Tegumentul emite radiaţii electromagnetice, mai ales infraroşii –sub formă de protoni;

- În conformitate cu legea Boltzman, orice corp cu temperatură mai mare de 0° emite radiaţii infraroşii egale cu puterea a 4-a a temperaturii;

- Orice corp care emite căldură poate să-şi absoarbe căldură; un corp omenesc plasat lângă o sursă de căldură poate absorbi 97% din radiaţia proiectată pe tegument de sursa de căldură;

- Corpul uman este producător de căldură.

Evaporarea cuprinde următoarele elemente:

- Perspiraţia insensibilă 18-25g apă=10-15 Kcal/h= 200Kcal/24h;

- Evaporarea la nivel respirator: 5-14g apă = 3-8 Kcal/h = 180 Kcal/24h;

- Sudoraţia: 11g apă = 180-700 Kcal.

În condiţii normale omul pierde aproximativ:

- 500 ml apă prin perspiraţie insensibilă;

- 500 ml apă prin mecanism respirator = aproximativ 600 Kcal/24h numai prin evaporarea apei;