Disgrafia - dislexia - discalculia

Disgrafia este o tulburare a limbajului scris, descoperită relativ recent, odată cu generalizarea scrisului ca mijloc de învățare și comunicare. Ea se referă la actul scrierii , atat în ceea ce privește latura motricității, cat și în ceea ce privește aspectele gramaticale și semantice. Disgrafia are o bază neurologică, dar încă neclarificată. Este posibil să fie adăugate și alte tulburări, dar, de obicei copiii nu mai au alte probleme speciale, de natură intelectuală.

Ca și dislexia, discalculia sau dispraxia, această tulburare însoțește persoana pe tot parcursul vieții sale. Așadar, este foarte important ca identificarea disgrafiei să fie făcută de timpuriu, încă din perioada preșcolară, să fie înțeleasă de cei din jur, mai ales de cadrele didactice, și nu în ultimul rand, copilul să beneficieze de terapie cat mai de timpuriu, pentru a ameliora, pe cat posibil, dificultățile cu care se confruntă acesta în fiecare moment.

Mult timp, disgrafia a fost considerată ca semn de lene, neglijență, eventual lipsă de aptitudine grafică. La fel ca alte probleme ale preșcolarului și școlarului mic, cum ar fi , de exemplu utilizarea mainii stangi în loc de cea dreaptă, și disgrafia a fost tratată mai degrabă cu asprime și constrangere. Acest “tratament” a dus la agravarea tulburărilor specifice, la demotivarea pentru învățare și , în unele cazuri, chiar la tulburări clare de personalitate.

Aceste probleme apar mult mai des decat se consideră, dar fiind vorba de un fenomen procesual, disgrafiile ușoare, chiar medii, pot fi remediate mai mult sau mai puțin integral. Pe de altă parte, trebuie precizat faptul că nu orice scris foarte urat înseamnă disgrafie.

Ceea ce trebuie să ne dea de gandit atat ca părinți, cat și ca educatori sunt următoarele semne:

- Copilul apucă creionul într-un fel stangaci, neconfortabil, îl strange tare, ținandu-l foarte aproape de bază, într-un mod nenatural, folosind creionul prin mișcarea încheieturii mainii și nu a degetelor.

- Poziția foii, respectiv a caietului este neuzuală, poziția corpului fiind , de asemena una incomodă.

- Nu poate organiza spațiul hartiei, nu respectă liniile, marginile, apar distanțe diferite între litere și cuvinte.

- Are o scriere indescifrabilă, deși copilul a făcut eforturi și a practicat exercițiile cerute.

- In scrisul său apar amestecate litere mici și mari, care au mărimi și forme neregulate, ori a căror formă nu este terminată.

- Copilul evită sarcinile de scriere și de desen

- Obosește foarte repede atunci cand scrie

- Cand scrie, independent sau copiind, se observă o scădere a vitezei de scriere, scrie foarte încet, laborios

- În timp ce scrie, pronunță cuvintele cu voce tare ori își urmărește mișcările mainii

- În propozițiile pe care le scrie apar cuvinte neterminate sau chiar total absente

- Îi este foarte greu să scrie un text liber, chiar mic, nu își poate organiza gandurile

- Are dificultăți în ceea ce privește regulile gramaticale și structura sintactică

- Apare o diferență mare între performanța scrisă, slabă și foarte slabă pe de o parte și faptul că elevul dovedește că a înțeles materialul și poate discuta foarte bine despre acesta ( de pildă, compunerea despre un anume subiect este săracă atat ideatic cat și stilistic față de relatarea orală a aceluiași subiect, care poate fi foarte performantă).

Disgrafia poate fi de trei feluri:disgrafie însoțită de dislexie , disgrafie motrică și disgrafie spațială.

Disgrafia însoțită de dislexie este atunci cand copilul scrie în mod independent, liber, spontan, scrisul lui fiind nedescifrabil. Dacă însă copiază textul, performanța copilului poate fi destul de bună. Cu cititul întampină dificultăți. Testele arată că nu există tulburări motorii, copilul coordonandu-și mușchii degetelor fără probleme.

În ceea ce privește strategiile de remediere, acestea se referă la un timp în plus pe care cadrul didactic îl petrece numai cu elevul prezentand disgrafie. Dacă deficiența este severă, copilul va trebui să beneficieze și de o terapie specializată.

Un rol foarte important îl are reconsiderarea atitudinii adultului( cadru didactic și familie) în ceea ce privește disgrafia. Sub nici o formă nu trebuie să se utilizeze forme rigide de “ reeeducare”. Se face greșeala de multe ori ca, să se încerce remedierea “scrisului urat” prin reîntoarcerea la exercițiile pregrafice. Deși experimentele au dovedit de mult că ele mai mult dăunează decat ajută, învățămantul nostru se încăpățanează să ignore copilul și să proslăvească metoda. Sub nici o formă nu trebuie reinstaurate aceste exerciții. Nu trebuie nici să se dea elevului mai multe teme de copiere; este ca și cum ar condamna la scriere o persoană cu semipareză. Mai degrabă , să motiveze elevul prin aprecierea performanțelor sale de citit, de comunicare orală, de rezolvare de probleme, etc. Pe de altă parte, este bine ca elevul respectiv să fie stimulat în a scrie ceva cu sens: felicitări, cărți poștale, scrisori scurte, adresate unor persoane importante pentru copii, ori să copieze un text scurt sau o poezie, care să fie afișate și care să constituie un prilej de discuție într-un anumit moment al zilei ori al săptămanii.