Rolul familiei în integrarea socială a copiilor și cerințele educaționale speciale

1. Familia, structura si functiile familiei

In societatile moderne, familia reprezinta “nucleul instrumental fundamental al structurii sociale mai largi, in sensul ca toate celelalte institutii depind de influentele acesteia” (W. Good). De aici, rolul primordial universal si permanent al familiei, ca si numeroase si importante consecinte in cele mai variate domenii socio-culturale. Malinovski (1944) considera ca educatia, este una dintre nevoile fundamentale, alaturi de nevoia de subzistenta, inrudire, adapost, protectie, activitate, igiena ale fiintei umane de pretutindeni si din totdeauna; familia (nucleara) reprezentand raspunsul cultural imediat la aceste nevoi.

In primii ani de viata, in care sunt asezate bazele personalitatii umane, familia reprezinta intreaga “societate” a copilului.

Familia reprezintă „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulţi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie si/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puţin latura biologică si/sau cea

psihosocială” (I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1998, p.17)

Structura familiei

Componenţa numerică a familiei. O familie poate include între 3-4 persoane (ceea ce putem numi o familie restrânsă) şi 30-40 de persoane, uneori mai mult (familia extinsă). Numărul membrilor depinde de tipul societăţii (modernă sau tradiţională), de profilul

populaţiei (paşnică sau războinică, sedentară sau nomadă), de ocupaţiile dominante, de regimul proprietăţii etc. Un tip special, denaturat al familiei restrânse este astăzi, cu o incidenţă tot mai mare, familia monoparentală (formată din mamă cu copii sau, mai rar, din

tată şi copii); de asemenea, alte forme actuale ale familiei restrâse sunt cuplurile fără copii sau copiii instituţionalizaţi sau care trăiesc singuri, în grija bunicilor sau a altor rude.. Structura generaţională. Poate fi extinsă, incluzând mai mult de două generaţii, sau redusă la generaţia părinţilor şi copiilor.

Structura de roluri şi statusuri. Fiecare membru al familiei ocupă o anumită poziţie în raport cu celelalte care fac parte din acelaşi grup. Ierarhia familială este foarte clar şi, în acelaşi timp, solid constituită, din suprapuneri pe poziţii ce au la bază definiţii de vârstă,

sex, grad de rudenie. Aceste criterii ordonează şi structura de autoritate a familiei, care, la bază, cunoaşte două tipuri fundamentale, tradiţionale de propagare: autoritatea bărbatului asupra femeii şi autoritatea celor mai vârstnici asupra celor mai tineri, a părinţilor

asupra copiilor. Locuinţa, proiecţia spaţială a familiei. La fel cum satul, oraşul, cetatea, chiar teritoriul administrat de un stat sunt expresii ale spaţiului socializat, gospodăria şi locuinţa reprezintă expresia spaţială a familiei, neglijată de multe ori de către cercetători. Ca orice grup cu bază teritorială, a cărui stabilitate depinde de sedentarizarea, de civilizarea” unui anumit spaţiu, familia îşi construieşte, îşi proiectează prin locuinţă o bună parte din caracterele sale specifice. Locuinţa familială capătă importanţă o dată cu sedentarizarea

populaţiilor; acesta este modul de coexistenţă socială care furnizează criteriul descendenţei, al originii ca sursă a prestigiului social şi al rezidenţei ca nucleu al vieţii familiale şi referenţial al vieţii publice. Locuinţele sedentare au două dimensiuni fundamentale: casa, construcţia în care se adăpostesc membrii familiei şi o parte a bunurilor familiale şi pământul sau domeniul familial. Foarte importante sunt, în acest sistem al averii imobiliare, relaţiile de proprietate care pun în legătură familia şi locul de rezidenţă şi prin care se realizează socializarea (civilizarea) spaţiului locuit. Dacă spaţiul natural este neutru, omogen din punct de vedere al semnificaţiilor sociale, spaţiul socializat este structurat în funcţie de aceste semnificaţii, care pot fi economice (spaţiu destinat activităţilor economice, spaţiu destinat altor tipuri de activităţi), religioase (spaţiu sacru/profan), politice (spaţiu cucerit, spaţiu dobândit prin alianţe etc.), pur sociale (spaţiu rezervat femeilor, copiilor, bărbaţilor; spaţiul pentru primirea străinilor sau pentru adunarea celor ai casei etc.).