Fibră musculară striată scheletică

Nevoia de mişcare a organismelor, legată de specificul lor funcţional a dus la dezvoltarea în cursul filogeniei a unor ţesuturi cu structură adecvată funcţiei de transformare a energiei chimice în energie sau lucru mecanic. Deşi organismul uman se află în vârful piramidei evoluţiei, nu toate părţile lui componente ating maximul evoluţiei structural-funcţionale. Astfel ţesutul muscular al omului se află sub nivelul evoluţiei aceluiaşi ţesut prezent la grupe inferioare la care mişcarea prin muşchi reprezintă o condiţie esenţială a vieţii.

In cadrul aparatului locomotor se studiază numai muschii scheletici (muschii

striati care se fixează pe schelet).

Muschii sunt formati din corpul muscular (venter sau gaster) care reprezintă

portiunea principală, contractilă si două extremităti (caput si cauda). Prin

intermediul tendoanelor forta muschiului se transmite oaselor. La acestea se

adaugă anexele muschilor care sunt formaŃiuni auxiliare ce ajută la activitatea musculara.

Dupa forma,dispunere,mod de contractie,muschii se clasifica in:muschi striati sau scheletici si muschi netezi sau viscerali.

Muşchiul cardiac –miocardul– are o structură apropiată de cea a muşchilor striaţi, scheletici dar contracţiile sale sunt autonome şi involuntare.

Muşchii netezi – denumiţi şi muşchi albi (înceţi) sunt prezenţi în pereţii multor organe: uter, intestin, bronhii, vezicali (vezica biliară, urinară) sau în vase. Contracţia lor e involuntară, autonomă sau asigurată prin sistemul nervos vegetativ. Unii muşchi netezi pot fi atinşi de spasme – contracţii involuntare, determinând colici (dureri intense, în crize colicative uneori atroce).

Muşchii striaţi denumiţi şi muşchi roşii sau muşchi scheletici (repezi) sau ai scheletului, unesc oasele între ele şi permit mobilitatea corpului. Contracţia lor este voluntară, supusă unui control cerebral. Fiecare fibră musculară e conectată la o terminaţie nervoasă ce primeşte impulsuri de la creier. Impulsul nervos stimulează muşchiul eliberând un neurotransmiţător chimic, substanţă secretată de neuroni pentru a facilita transmisia comenzii la nivelul plăcii neuromusculare; acetilcolina este acest intermediar neurotransmiţător. Patologic, se poate vorbi de clacaj în rupturi parţiale sau totale sau de întindere.

Muşchii scheletici se inseră pe oase, pe care le pun în acţiune. Un muşchi are două sau mai multe puncte de inserţie, dintre care unul este de origine, iar celălalt (celelalte) sunt de inserţie, reprezentat, de cele mai multe ori printr-un tendon. Între ele se găseşte masa (corpul) muşchiului.

După dispoziţia fibrelor masei musculare în raport cu tendonul, muşchii scheletici se împart în:

- Muşchi fusiformi, cu fibre lungi, paralele pe lungime, permiţând mişcări diverse, dar cu forţă scăzută (sternocleidomastoidian, croitor etc.);

- Muşchi penaţi, cu tendonul în centru sau lateral şi fibrele musculare dispuse oblic pe acesta şi pe lungime, executând mişcări cu forţă crescută (brahial etc.);

- Muşchi cu mai multe origini şi un singur tendon terminal (biceps, triceps, cvadriceps, sternocleidomastoidian). Sunt muşchi mari, puternici;

- Muşchi cu intersecţii tendinoase (drepţii abdominali).

În raport cu modul de funcţionare, muşchii pot fi:

- agonişti, care realizează aceeaşi mişcare (apropie două oase),

- antagonişti, care participă la mişcări pe aceeaşi direcţie, dar în sensuri opuse (unul apropie două oase, celălalt le depărtează; de exemplu, bicepsul şi tricepsul).

Tipuri de muşchi

- Cardiac - Scheletic

- Striat -Striat

- Conţine sarcomere -Contine sarcomere

- Impuls nervos intrinsec -Necesita impuls nervos pentru

- Contraţie spontană contractie unitară

-Forta contractiei depinde de recrutarea

fibrelor motorii

- Neted

- Fără sarcomere

- Prezintă actină si miozină

Muschii scheletici (muschii striati) se gasesc in intreg corpul uman din crestet pana in picioare, constituind o parte considerabila a masei acestuia. Masa lor totala poate atinge 25%, chiar si la nou nascuti. Acesti muschi realizeaza miscarea diferitelor parti ale scheletului: de la musculus stapedius, de marimea capatului unui ac de gamalie, care se afla in urechea interna, pana la muschiul gluteu mare, care se afla in fese, si care controleaza incheietura soldurilor.

Muschii se fixeaza pe oase cu ajutorul unui tendon. Din cele doua capete de fixare ale muschiului, unul este numit origine, celalalt insertie terminala. Originea este asezata proximal, iar insertia terminala, distal. Muşchiul poate fi sediul miozitei (inflamaţie) sau miasteniei (oboseala intensă şi rapidă a muşchilor prin blocarea transmiterii influxului nervos către muşchi, în boli congenitale cu alterarea metabolică a fibrei musculare).

Fibra musculară este unitatea structural-funcţională a ţesutului muscular. După natura funcţiei, fibra musculară poate fi unicelulară (la muşchiul neted); o grupare unitară de celule (miocardul) sau o formaţie multicelulară (sinciţiu) realizează muşchiul striat. Contractilitatea ca însuşire funcţională a fibrei musculare generează o bază structurală comună celor trei variante.

La exteriorul corpului muscular se află o membrană conjunctivă numită fascia muşchiului sub care există un spaţiu subfascial virtual, plin cu ţesut conjunctiv lax ce are rolul de a permite alunecarea muşchiului în timpul contracţiilor musculare.

Urmează o lamă de ţesut conjunctiv denumită epimisium din care pornesc în interior septuri denumite perimisium care compartimeantează muşchiul în fascicole de fibre musculare; teci fine de ţesut conjunctiv – endomisium se află în contact direct cu fibrele care formează muşchiul.