Extras din referat
1. Definiţie
Pleurezia tuberculoasă este definită ca acumulare de lichid în cavitatea pleurală ca rezultat al localizării de leziuni specifice tuberculoase la acest nivel, ea reprezintă cea mai frecventă determinare pe seroase a tuberculozei.
2. Etiopatogenie
Sub aspect etiopatogenetic, pleurezia tuberculoasă trebuie considerată în special, ca o manifestare a tuberculozei adultului. Este cel mai frecvent întâlnită la adultul tânăr, când poate constitui revelaţia unei primoinfectii. Frecvenţa pleureziei ca manifestare a primoinfecţiei tardive este de aproximativ 20%. Cu cât vârsta la care apare pleurezia este mai mare, cu atât etiologia tuberculoasă este mai puţin probabilă. Coexistenţa cu determinări pulmonare active sau inactive impune eticheta de pleurezii tuberculoase “de însoţire”, aparţinând stadiului secundar.
Calea de pătrundere a germenilor la nivelul pleurei este fie hematogenă, fie limfatică, fie prin contaminare sau chiar deversare de conţinut cazeos de la un focar subpleural.
Studiile anatomopatologice, precum şi tomografia computerizată au demonstrat existenţa unor focare cazeoase mici, subpleurale, în timpul dezvoltării pleureziei tuberculoase, focare neevidenţiate de către radiologia convenţională, dar care constituie foarte probabil prin ruperea lor sursa cea mai frecventă de bacili pentru cavitatea pleurală.
Leziunile miliariforme de la nivelul pleurei s-ar explica prin capacitatea structurilor pleurale de a fagocita bacilii, realizând însămânţări multiple, asemănătoare cu cele determinate de diseminarea hematogenă.
Riscul de a face o tuberculoză pulmonară după un interval de 2-5 ani în cazul în care o pleurezie nu a fost tratată corect este cuprinsă între 25% şi 50%.
Pleurezia care aparţine stadiului secundar al ftiziei recunoaşte în special un mecanism de diseminare din aproape în aproape şi eventual deversare de conţinut cazeos în cavitatea pleurală.
3.Epidemiologie
Ponderea pleureziei bacilare, ca manifestare a tuberculozei aparatului
respirator se situeaza in jur de 11%. La varste mai inaintate etiologia
tuberculoasa scade in favoarea celei neoplazice. Referitor la repartitia pe
sexe, raportul este de 2/1 in favoarea sexului masculin.
4. Anatomie patologică
Elementul morfopatologic principal este constituit de foliculul tuberculos, care este însoţit de o reacţie inflamatorie pleurală importantă. Vizualizarea cavităţii pleurale permite evidenţierea a numeroase granulaţii gri-albicioase, repartizate uniform pe toată pleura, cu localizare foarte netă în şanţul costovertebral. Frecvent apar bride şi aderente, în stadii mai avansate, modificările îşi pierd din specificitate apărând reacţii inflamatorii congestive, cu depozite fibrinoase importante, uneori hemoragice. Lichidul din cavitatea pleurală este serocitrin, mai rar hemoragic.
Microscopic, pleura apare în bună parte denudată, prin distrugerea stratului mezotelial. Stratul conjunctivo-vascular submezotelial apare hiperemiat şi acoperit cu depozite de fibrină. La nivelul plămânului, juxtapleural, se pot evidenţia leziuni active tuberculoase. Vindecarea se poate realiza prin resorbţia lichidului, cu posibilitatea de restimtio ad integrum.
Pahipleuritele constituite influenţează funcţia respiratorie prin tulburările de
distensibilitate pulmonară; ele pot fi de asemenea cauza dezvoltării
uneifibroze interstiţiale parenchimatoase pulmonare şi a bronsiectaziilor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Procesul de Ingrijire in Pleurezie.doc