Audiția muzicală în cadrul orei de teoria muzicii și rolul acesteia în formarea deprinderilor muzicale specifice în învățamântul vocațional de artă

Audiția muzicală și implicațiile realizării ei la clasă nu reprezintă un subiect întâmplător. Preocuparea pentru acest mijloc de formare a deprinderilor muzicale nu este nouă pentru mine și o consider perfect îndreptățită în contextul formării tinerilor viitori muzicieni, ținând cont de faptul ca muzica înseamnă, înainte de toate, act-creator nu doar teoretizare aridă. Totul trebuie legat într-un context plăcut și inteligibil, capabil să aducă ceva palpabil, concret, într-o artă în care sunetele zboară imediat ce sunt cântate iar “necuprinsul„ trebuie să încercăm să-l facem accesibil pentru cei ce se pregătesc să devină muzicieni, și nu numai.

Școlile vocaționale cu profil muzical se adresează copiilor cu aptitudini muzicale deosebite care doresc să studieze muzica la un nivel performant. Astfel, disciplinele studiate în cadrul școlii de muzică trebuie să releve cât mai multe aspecte ale acestei arte, să îmbine studiul practic cu cunoștințele teoretice, să-i formeze copilului o atitudine estetică de valoare esențială în dezvoltarea sa ulterioară, să-i dezvolte calitățile muzicale native și receptivitatea față de actul muzical.

Este esențial ca muzica să fie studiată de plăcere iar dorința de cunoaștere a elevilor ce vin într-o școală de muzică să fie susținută și amplificată atât de părinți cât și de profesori. Cunoștințele teoretice trebuie permanent corelate cu studiul practic, aceasta însemnând nu doar studierea unui instrument muzical, ci și cântul vocal - în cadrul orelor de teorie-solfegiu-dicteu sau de ansamblu coral - și contactul cu Marea Muzică prin activitățile de audiere.

Faptul că istoria muzicii nu se mai studiază în școlile vocaționale reprezintă o pierdere pentru educația muzicală a elevilor ce le frecventează. Repertoriul cunoscut de aceștia riscă să rămână la nivelul câtorva compozitori studiați la orele de instrument. Contactul cu muzica universală este esențial în formarea unui tânăr muzician și are un rol deosebit în conturarea personalității, a gustului estetic și formarea unei culturi muzicale. În aceste condiții, elementele de istoria muzicii rămân a fi prezentate în cadrul orelor de instrument, teorie sau ansamblu coral.

Copiii nu înțeleg de la început faptul că, în esență, muzica este un limbaj sonor specific, ca și vorbirea, care trebuie să fie ascultat cu înțelegere, pentru a putea fi tălmăcit.

Iată de ce este necesar ca elevii, de la cea mai mică vârstă, să fie puși în situația să asculte muzica în mod activ.

Ascultarea activă este o activitate intelectuală, imaginativă, care presupune o ascultare bazată pe cauzalitate. Copiii trebuie să știe:

- de ce ascultă anumite fapte sonore?

- ce urmăresc?

- și ce trebuie să descopere în urma audierii lucrării muzicale?

Ei trebuie permanent încurajați să-și motiveze preferințele muzicale și să-și exprime trăirile și emoțiile trezite de lucrarea audiată.

Călăuzirea copiilor în parcurgerea etapelor specifice, de la ascultarea empirică, pasivă la cea conștientă și activă are un rol hotărâtor în dezvoltarea capacităților de receptare a muzicii și în dezvoltarea gustului estetic al acestora