Mari compozitori, pedagogi și interpreți ai secolului XX

Sfârşitul secolului al XIX-lea, aduce în prim plan o personalitate cu adevărat proeminentă, pe nume Francisco de Asis Tarrega Eixea, care formează o şcoală de virtuozi ai chitarei clasice, ca Emilio Pujol, Miguel Llobet şi alţii.

Tarrega s-a născut în Vila – Real, la data de 21 noiembrie, anul 1852, într-o casă situată în apropiere de mănăstirea San Pascual Baylon. Părinţii lui, Francisco Tarrega Tirado şi Antonia Eixea Broch erau mari iubitori de muzică, în casa lor seratele muzicale fiind foarte frencvente. Aceştia fiind ocupaţi mai toată ziua cu munca lor, micuţul Francisco a fost crescut şi îngrijit de o asistentă socială. Într-una din zile profitând de neatenţia acesteia, evadează din casă şi suferă în final un grav accident în urma căruia îi este afectată vederea, din nefericire pe tot parcursul vieţii sale.

La puţin timp după acest accident, familia Tarrega se stabileşte în Castellon, pentru ca Francisco să aibă posibilitatea de a studia muzica, implicit chitara. Primii lui profesori de la care a învăţat nu numai muzica şi arta interpretativă, ci şi arta scenică (tot felul de trucuri prin care să se facă plăcut pe scenă şi prin care să nu plictisească auditoriul) au fost Eugeni Ruiz şi Manuel Gonzalez, ultimul fiind şi primul său profesor de chitară.

În anul 1862, faimosul interpret Julian Arcas, sustinând un concert în oraşul Castellon l-a ascultat la rugămintea lui şi a rămas impresionat de abilităţile sale, sfătuindu-l să-l însoţească în Barcelona pentru a-şi continua studiile muzicale în Conservatorul oraşului.

Ajuns în Barcelona, la scurt timp tânărul Tarrega este nevoit să părăsească familia Arcas şi se alatură unui grup de tineri care cânta serile prin cafenele pentru a-şi câştiga existenţa şi banii necesari pentru cursuri. Din cauza situaţiei financiare precare, este constrâns la un moment dat să accepte un post de pianist la un casino. Aici se împrieteneşte cu Antonio Canesa, om de afaceri foarte bogat care îl ajută şi îl finanţează pentru a pleca la Madrid, în vederea continuării studiilor muzicale în Conservatorul Naţional de Muzică. Aici îşi va cumpăra prima lui chitară de calitate, aparţinând vestitului lutier Antonio Torres.

Anii de studiu la Madrid au fost foarte dificili, în timp ce pianul devenea un instrument în vogă, chitara clasică pierdea tot mai mult din popularitate, ocupându-i locul chitara de accompaniament, folosită în muzica mai puţin pretenţioasă.

În anul 1880, împreună cu prietenul său Luis de Soriam, susţine un concert în Novelda (Alicante), oraş unde a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Maria Rizo. Devenind din ce în ce mai faimos, va susţine concerte în Franţa, la Lyon şi Paris, unde va cunoaşte o mulţime de personalităţi importante ale epocii. Va fi invitat să cânte chiar pentru regina Spaniei, Isabel II.

Tarrega va pleca apoi la Novelda unde se va căsători cu Maria Rizo. Noua familie se va stabili temporar la Madrid, unde vor avea şi o fiica, Maria Josefa. Îşi incepe acum seria marilor concerte în oraşe mari ca Perpinan (Franţa), Cadiz (Spania), Niza (Franţa), Mallorca (Spania), Paris, Valencia, stabilindu-se în cele din urmă la Sant Gervasi (Barcelona), unde va compune cea mai mare parte a lucrărilor sale, precum şi cele mai faimoase: „Recuerdos de la Alhambra”, „Capricho Arabe”.

Din fericire, faima nu i-a schimbat personalitatea, Tarrega fiind un om sensibil, timid, preferând concertele în ambienţă familiară, în faţa celor de pe marile scene.

Soarta nu a fost întru totul de partea sa, însă. Tarrega va fi atacat în anul 1906 de o paralizie care i-a afectat partea stângă a corpului. Recuperarea a fost lentă şi dureroasă. Doi ani mai tarziu, în 1908, se va întoarce la Castellon, an în care va susţine ultimele sale concerte. Se stinge din viaţa în decembrie acelaşi an.

Faţă de predecesorii săi, Tarrega aduce ca noutate în tehnica instrumentală tremolo-ul, care constă în repetarea rapidă a sunetelor care formează linia melodică principală (a, m, i), iar cu p realizând acompaniamentul. Această tehnică crează senzaţia auditivă de doua instrumente: unul semănând cu mandolina, iar celălalt fiind chitara însăşi.

Dacă Sor, Carulli şi Giuliani folosesc cu precădere tonalităţile majore şi minore până la patru diezi, explicabil prin faptul că acestea conferă coarde grave libere, Tarrega începe să folosească în lucrările sale şi tonalităţi majore şi minore cu bemoli. În acelaşi timp putem observa în lucrările sale o nouă problematică tehnică, şi anume aceea a extensiilor verticale şi orizontale a flajeoletelor naturale şi artificiale, a ornamentelor.

Emilio Pujol Vilarrubi s-a născut în apropierea oraşului Lerida, Spania într-un mic sat numit Granadella. El şi-a început studiile muzicale la Conservatorul din Barcelon, în anul 1901, avându-l ca pedagog pe Francisco Tarrega.

Între anii 1914 – 1918 (Primul Război Mondial) el nu a călătorit prea mult, rămânând în regiunea Catalana. Începând cu anul 1918 a avut un turneu în America de Sud. Tot în această perioadă, după Primul Război Mondial, Pujol se căsătoreşte cu Matilda Cuervas în Paris.