Cuprins
- I. Permaneţa educaţiei. Educaţia permanentă. Autoeducaţia
- II. Bazele psihologice ale educaţiei permanente. Învăţarea. Învăţarea şcolară.
- II.1. Autoeducaţia
- II.2 Autoevaluarea
- III. Caracteristicile învăţării la adulţi
- IV. Autoeducaţie. Învăţare autodirijată
Extras din referat
Autoeducaţia şi educaţia de-a lungul vieţii
În schimbarea tendinţelor în educaţie de la „a avea” la „a fi”, educaţia şi referentul ei în personalitatea umană- educabilitatea şi-au schimbat sensul, educaţia nu mai este o posesiune (a elitelor), iar datul ereditar nu mai reprezintă în sine condiţia esenţială a formării ci mai degrabă accentul s-a deplasat pe capacitatea sistemului, a ingineriei formării, a specialistului de a lucra cu orice potenţial uman, de a da competenţele necesare adaptării fiinţei umane la o lume în schimbare.
Astăzi, mai mult ca oricând educaţia este mai democratică, urmărind să dea participanţilor nu numai egalitatea şanselor includerii într-o formă sau alta de învăţământ ci mai mult, cum arăta Suchodolski B., egaliatea reală, aceea „a rezultatelor”, (Dave, R.H. coord, p46, 2000) sau cel puţin spre aceasta se tinde.
Cum orice concepţie asupra învăţământului este specifică epocii ei, în societatea contemporană, una „a educaţiei”, subiectul uman va putea să îşi găsească ieşirea din cercul producţie- consum, printr-o instruire care îi oferă posibilitatea de a deveni prin sine, prin competenţele şi valorile formate, care va ţine cont de valorizările sale şi îl va face capabil să se autoformeze pe tot parcursul existenţei sale. Educaţia are acum mai multă putere în a conferi individului libertatea de „a fi”.
I. Permaneţa educaţiei. Educaţia permanentă. Autoeducaţia
Permaneţa educaţiei exprimă existenţa acesteia la nivel diacronic, filogenetic, dând caracteristica fiinţei umane de a fi educabilă, de a deveni prin educaţie.
Pe de altă parte, conceptul de educaţie permanentă exprimă totalitatea acesteia la nivel ontogenetic, definind devenirea subiectului uman în toate etapele de vârstă, deci pe tot parcursul existenţei sale.
Definiiţiile educaţiei permanente în literatura de specialitate sunt multiple, în demersul conceptualizării urmărindu-se evidenţierea holismului abordării acesteia, vizându-se astfel educaţia în totalitatea ei, atât ca formare iniţială cât şi ca formarea adulţilor, incluzând toate formele educaţiei - formală, informală, nonformală, atât pe verticală – în toate etapele de vârstă căt şi pe orizontală, urmărindu-se aici toate toate dimensiunile ei – fizică, intelectuală, morală, estetică, tehnologică cât şi totalitatea factorilor implicaţi – şcoala, familia, mass-media, comunitatea, societatea în general, factori a căror importanţă a crescut (mass-media de exemplu) odată cu diversificarea şi înmulţirea posibilităţilor de informare.
Iată câteva definiţii:
„Factor complex de influenţă formativă asupra construcţiei personalităţii umane care se manifestă în direcţii şi în contexte variate (formal, informal, nonformal)” (Niculescu, R., p 30, 2000). – accentuarea rolului de formare a personaliţăţii umane pe tot parcursul existenţei sale, prin toate formele educaţiei
„O dimensiune a vieţii. E o anumită atitudine de inserţie în real şi nu pur şi simpu o pregătire pentru existenţa activă şi responsabilă (Jinga. I, ap Maheu, R. p13, 1979) – educaţia devine o categorie a lui „a fi”, pe toate planurile sale, nu ai lui „a avea” (Suchodolski, B.)
„Integrare a actelor educaţionale într-un veritabil continuum în spaţiu şi timp, prin jocul unui ansamblu de mijloace (instituţionale, materiale, umane) care fac posibilă această integrare.” – educaţia produsă atât pe vertical cât şi pe orizontal, integarea întregii dezvoltări în sistemul educaţional. (Jinga. I, ap Schvartz. B, p13, 1979).
„Un mijloc de dezvoltare a nevoilor şi interesului pentru valorile culturale, pentru că ea corespunde orientării preferinţelor şi înclinaţiilor umane şi pentru că ea face viaţa noastră mai colorată şi mai valoroasă” (Jinga. I, ap Suchodolski, B. . p16, 1979) – se adreasează ansamblului fiinţei în devenire, - deci „reprezintă unitatea dintre procesele educative şi viaţă” (Jinga. I, ap Rahnema. M, p25, 1979)
Cum am arătat educaţia permanentă este atât un principiu pedagogic – organizator al întregii educaţiei, cât şi „catalizatorul”, factorul esenţial al devenirii umane la nivel ontogenetic, căreia i se integrează prin toate formele de educaţie şi în toate dimensiunile ei, atât vertical cât şi orizontal.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Autoeducatia si Educatia de-a Lungul Vietii.doc