Educația - domeniu de studiu al pedagogiei

“Natura și educația sunt asemănătoare. Într-adevăr,

educația îl transformă pe om și, transformându-l îi dă o

a doua natură” (Democrit)

Definiția educației

Etimologic, cuvântul provine din cuvintele latinești educo-educare = a crește, a hrăni, a forma, a instrui. Astăzi, termenul “educație” are o largă circulație mondială, fiind unanim acceptată în ceea ce este esența ei. Cu semnificație similară, dar nu identică, se folosesc în prezent sintagme precum: formarea, modelarea, cultivarea personalității.

Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”

Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, consideră că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, nu particulare”.

Johann Amos Comenius în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la nastere, natura înzestrează copilul numai cu „semintele stiinței, ale moralității si religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că înconceptia sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke, educația se prezintă sub forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție ce se stabilește între „preceptor” (educator) și copil (viitorul „gentleman”).

Filosoful german Immanuel Kant, aprecia că educația contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societății: „este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educație și că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convină cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”.

Pentru Jean-Jacques Rousseau educația este în acelasi timp intervenție și neintervenție : „Educația negativă presupune înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării firești, totul trebuind lăsat să se producă de la sine fără nici o intervenție”.

În opinia pedagogului german Johann Frederich Herbart educația este împărțită în trei subdiviziuni: guvernarea, învătământul (realizarea unor obiective specifice) si educația morală.

Sociologul francez Émile Durkheim consideră că educația este o acțiune„exercitată de generațiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viața socială.”; are ca obiect să provoace și să dezvolte în copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale și morale.

Durkheim afirma că „educația constă într-o socializare metodică a tinerei educații”.

În concluzie, educația este un fenomen socio-uman care asigură transmiterea acumulărilor teoretice (a informațiilor) și practice (abilităților) obținute de omenire de-a lungul evoluției social-istorice, tinerelor generații, formându-le personalitatea și profesionalitatea necesară desfășurării de activități utile în plan social. Educația este o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic, organizat, în vederea transformării obiectului (în același timp și subiect ) asupra căruia se exercită într-o personalitate activă și creatoare, corespunzătoare atât condițiilor istorico-sociale prezente și de perspectivă, cât și potențialului său biopsihic individual.