Educația - iubire, edificare, desăvârșire de Constantin Cucos - recenzie

In momentul achizitionarii acestei carti, interesul meu s-a indreptat in mai mare masura catre autorul ei decat spre titlu. Urma sa adaug in portofoliul personal recenzia unei carti din domeniul pedagogiei si, studiind oferta din librarii, m-am oprit asupra acesteia, in mare masura, din considerente “tehnice”, strict “scolaresti”, daca se poate spune asa, si mai putin din motive profesionale, pedagogice.

Lectura lucrarii mi-a oferit una din cele mai mari si mai placute surprize profesionale avute vreodata, descoperind in paginile cartii , in mare parte, un mesaj de suflet, o dorinta calda si sincera de a impartasi cititorului pasiunea, framantarile si amaraciunile acestei profesiuni atat de dragi mie, cea de dascal, daca imi este permis a o numi asa, generic.

Am retrait citind, pe rand, multe din sentimentele incercate si de mine in anii petrecuti la catedra, cu mult devotament, aplecare si dragoste de copii si am inteles ca multe din frustrarile, nemultumirile, esecurile dar si unicele reusite si fericite clipe de implinire profesionala alaturi si impreuna cu elevii mei nu sunt straine acestei “tagme” nobile, cea a dascalilor.

Cartea este o confesiune pornita din sufletul unui dascal cu vocatie, a unui apostol al timpurilor noastre, ce se adreseaza mai ales colegilor cu indemnuri cucernice, pline de iubire si respect, dar si cu ingrijorare si teama pentru viitor.

Citind lucrarea lui Constantin Cucos mi s-a confirmat (a cata oara!!!) ca sunt unul dintre acei oameni fericiti ca si-au descoperit si realizat menirea profesionala, ca in randul celor care lumineaza mintile si spiritul copiilor ma regasesc si eu, cu demnitate, aplecare, dragoste si dorinta

Multumesc autorului pentru randurile care mi-au adus fericirea personala, impartasindu-i, la randul meu, multe din temerile, convingerile, bucuriile si sperantele asternute in cartea sa.

Iata de ce am considerat cuvenit ca recenzia acestei carti sa fie mai explicita, mai detailata si (sper eu) mai incitanta pentru dascalul ce o frunzareste, ca apoi sa o citeasca.

Este un mesaj pe care numai noi, cei daruiti a educa si modela suflete il putem intelege cu adevarat, spus atat de bine de autorul sau:

“Implinirea faptelor noastre educative se realizeaza in timp, fara constiinta sau consimtamantul evident al celui pentru care am avut (eventual) vreun rol. Aceasta este esenta educatorului: de a lucra in anonimat, obscur, departe de aclamatii, urari, amagiri. Ne implinim valoric prin altii, pe care de multe ori nu-i mai revedem, si in timpuri cand vom fi disparut, poate. Rasplata noastra nu este acum ci (mult) mai tarziu.

Cam acesta ar fi pe scurt, destinul nostru. Cred ca este unul dintre cele mai fericite!”

Aceasta carte se vrea a fi un alt mod de a vorbi educatie, mai putin doct, sistemic si metodic. Multe ganduri se pot irosi in noianul de situatii, de oameni si de lucruri, dar ele pot fi descoperite atunci cand reflectam putin la ele.De regula, ne fundamentam ideile pe ale altora. Pt a fi siguri ca nu gresim, tinem cont de verdictele altora, apelam la autoritatea citatului. E bine insa sa mergem la radacina lucrurilor, la temelia relatiilor cu semenii si cu noi insine. Sa ne privim in fata si sa avem curajul sa spunem ceea ce constatam. Poti invata astfel mult mai mult decat ceea ce se “povesteste” in carti. Sa nu mai ai nevoie de medieri, de incorsetari, de prelegeri ale altora. Astfel de “farame” de viata au de multe ori o valoare experientiala mult mai insemnata decat lucrurile mari, nodale, si atunci cand le evoci pot antrena idei mult mai profunde decat cele adapostite de marile opuri.