Pro interdisciplinaritate - De la strategie la demers didactic

Încă de la apariția sa, omul a constatat că trebuie să se descurce într-un mediu care îi oferea numeroase oportunități, dar și multă ostilitate. S-a dumirit repede că supraviețuirea, mai întâi, și evoluția, mai apoi, depindeau de capacitatea sa de adaptare, dar mai ales de cât de repede și de bine înțelegea să folosească numeroasele lecții pe care i le dădea natura. Nu-i rămânea decât să învețe, să aplice și să creeze! Nevoia de înțelegere a realității înconjurătoare a fost și este, în continuare, unul dintre motoarele evoluției. Înțelegerea realității se realizează prin educație: „acea reconstrucție sau reorganizare a experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente și care mărește capacitatea de a dirija evoluția celei care urmează” (J. Dewey). Având în vedere diversitatea situațiilor de învățare, educația poate fi:

-Formală, când influențele educative sunt intenționate, sistematice și se desfășoară în cadrul unor instituții specializate, având obiective explicite.

-Nonformală, când influențele educative au loc planificat, prin activități opționale,

facultative sau în afara clasei.

-Informală, când influențele educative sunt neintenționate, neselectate, neprelucrate pedagogic, asimilate inconștient în viața cotidiană.

Pivotul central al educației îl constituie educația intelectuală, care vizează formarea și dezvoltarea capacităților cognitive, dobândirea unor deprinderi de studiu eficiente, formarea unor interese de cunoaștere și a unei imagini despre sine și despre realitatea înconjurătoare.

Conținutul educației este un ansamblu de valori științifice, culturale și de influențe sociale, care se materializează în cunoștințe. Printre diversele teorii referitoare la cunoaștere, cea cognitivistă evidențiază trei ipostaze ale cunoștințelor:

- Declarative: ce este ceva.

- Procedurale: cum să faci ceva.

- Strategice: când și de ce să faci.

În plus, sunt necesare cunoștințe despre cum se obțin, cum se prelucrează și cum se

interpretează informații. „Cunoștințele despre modul de organizare și producere a cunoașterii poartă numele de metacunoștințe” (M. Miclea, s.n., citat în Cucoș, 2005) Deși sunt foarte importante, metacunoștințele se dobândesc cel mai adesea nesistematic și involuntar. Este necesară proiectarea și organizarea unor activități de învățare în care să fie utilizate atât strategii cognitive, cât și metacognitive, activități în care să fie promovate schimburi de opinii, să fie lămurite controverse, să fie stimulate investigații personale etc.

La nivel formal și nonformal elementele de conținut sunt structurate după anumite

principii de natură didactică. Specialiștii menționează numeroase moduri de organizare: logică, lineară, concentrică, după puterea explicativă a cunoștințelor, modulară, integrată, interdisciplinară etc. Ultimul mod de organizare, bazat pe un principiu de cercetare științifică, s-a concretizat în educație prin multiple, dar insuficient clarificate, abordări: monodisciplinare, intradisciplinare, adisciplinare, antidisciplinare, cross-disciplinare, multidisciplinare, superdisciplinare, enciclopedice. În cele ce urmează ne vom limita doar la cele patru „săgeți” menționate în Motto-ul acestei lucrări, cu accent pe interdisciplinaritate.

În cadrul instituțional, cunoașterea se realizează, de regulă, disciplinar, ceea ce presupune „acțiunea de a aborda un proiect sau de a rezolva o problemă prin limitarea la datele unei singure discipline” (Legendre, 1993). În sistemul de educație, această abordare se materializează în discipline independente, studiate conform unor programe ce prevăd dezvoltarea la elevi de competențe: ansambluri funcționale și transferabile de cunoștințe, deprinderi și atitudini, pe baza unor conținuturi specifice. În acest mod este posibilă parcurgerea unui volum mare de cunoștințe în două cicluri de învățământ preuniversitar, asigurându-se bazele formării profesionale a elevilor. Pentru aceasta este indispensabilă existența unei comunități academice specializate, care presupune resurse umane, materiale și procedurale specifice. De aici rezidă și dificultățile pe care le întâmpină elevul, novicele care încearcă să pătrundă misterele disciplinei, dar care uneori nu are nivelul de înțelegere necesar. Disciplinele studiate separat oferă însă o cunoaștere statică a realității înconjurătoare. Concepute ca entități independente, ele nu reușesc să evidențieze caracterul dinamic al fenomenelor, interacțiunile dintre acestea.