Relevanța paradigmei centrate pe elev în contextul educației contemporane

Pornind de la ideea general acceptată că experiențele de învățare de la vârstele fragede sunt cel mai bine ghidate de curiozitatea naturală a copiilor și de dorința lor de a înțelege lumea, teoreticienii vârstelor preșcolare au dezvoltat modele de învățare în care copilul reprezintă subiectul principal. Asumpția de bază este aceea că cei mici știu ce nevoi au și își comunică aceste nevoi prin interacțiunea cu cei din jur. Deși încă nu s-a ajuns la un consens cu privire la rolul specific pe care un profesor sau alt adult ar trebui să îl aibă în procesul de învățare (de ghidare activă sau pur și simplu de observare și așteptare), este comun acceptată ideea de a li se permite copiilor să își controleze singuri multe dintre propriile experiențe de învățare, inclusiv ritmul în care achizițiile se produc și se sedimentează.

În contextul actual, centrarea pe elev oferă soluția pentru mai multe probleme, oferind și garanția de calitate și eficiență a procesului formativ. Dificultățile care pot fi rezolvate astfel sunt lipsa motivației elevilor, lipsa coeziunii de grup, minima implicare în activitățile de învățare, prețuirea exagerată a memoriei și gândirii în defavoarea afectivității, imaginației, creativității, alegerea abordărilor mecanice în defavoarea celor euristice, abordarea pasivă de către unii profesori a actului didactic, rutina zilnică a tuturor participanților la actul educațional și chiar și scăderea performanțelor școlare. Schimbarea caracteristicilor mediului social, a dinamismului vieții cotidiene conduc la formularea unor noi orizonturi de așteptare ale elevilor față de realitatea școlară. Standardele profesorilor foarte rar coincid cu expectanțele elevilor, primii fiind uneori puși în situația de a nu-și înțelege elevii, de a nu cunoaște aspirațiile, interesele, preocupările acestora.

În aceste condiții predarea - învățarea centrată pe elev vine ca o soluție salvatoare, care să regândească întreaga activitate de la clasă și să oferă un suflu nou învățământului românesc.

Învățarea centrată pe elev presupune mutarea accentului pe învățarea activă, pe integrarea situațiilor de învățarea în ritm propriu fiecărui elev sau grup de lucru, oferindu-i elevului responsabilitatea propriului progres. Profesorul nu mai este un furnizor de cunoștințe sau instrucție iar elevul devine protagonistul principal în actul propriei formări. Învățarea centrată pe elev are ca punct de plecare satisfacerea nevoilor de cunoaștere ale elevilor, restructurarea gândirii despre predare și învățare precum și abordare extinsă a predării.