Abordarea Personalității din Perspectiva lui Freud și Gustav Jung

Nu s-a ajuns la un acord comun asupra naturii personalităţii şi nici asupra unei metode de abordare mai eficientă în studiul personalităţii. La fel nu s-a căzut de acord asupra cuvântului în sine. În studiul său clasic asupra personalităţii, „Structura şi dezvoltarea personalităţii", G.Allport a discutat despte 50 de definiţii ale personalităţii. Este un cuvânt pe care îl folosim toţi, chiar dacă într-un sens larg şi inexact sau incorect şi simţim că-i înţelegem sensul.

Când cinvea spune „eu” în fapt, însumează totul despre el - ce-ţi place şi displace, preferinţe, virtuţi şi slăbiciuni. Cuvântul „eu" este ceea ce te defineşte ca individ, ca persoană separată diferită de ceilalţi indivizi din lume.

Personalitatea se referă doar la faţada, masca, rolul pe care-1 jucăm pentru alţi oameni? Cei mai mulţi dintre noi vor să spună mai multe când folosesc acest termen. De obicei, ne referim la mai multe atribute ale individului - o constelaţie de caracteristici variate incluzând mai mult decât aparenţe, de suprafaţă. Ne referim la caracteristici interne sau trăsături pe care noi nu le putem vedea direct sau pe care persoana încearcă să le ascundă.

Presupunem existenţa unui anumit grad de stabilitate şi predictibilitate în personalitatea cuiva. După cum ştim că de cele mai multe ori o persoană este calmă, tot aşa ştim că de multe ori ea poate fi nervoasă, emoţionată iar alteori, la marginea disperării. Deci personalitatea nu este neapărat rigidă şi neschimbătoare. Variază în funcţie de situaţie. Astfel, teoreticienii personalităţii au recunoscut că trebuie să ţină cont nu numai de caracteristicile interne ale indivizilor dar şi de situaţie şi de interacţiunile dintre ei pentru a le putea explica comportamentul.

De asemenea simţim că personalitatea este unică pentru fiecare dintre noi. In timp ce recunoaştem multe similarităţi între oameni, simţim totuşi că indivizii posedă anumite proprietăţi sau combinaţii de proprietăţi care-l fac să se deosebească de ceilalţi. Astfel, în viaţa de zi cu zi tindem să gândim că personalitatea este un buchet unic de caracteristici care se pot schimba ca răspuns la diferitele situaţii.

Dar aceasta nu e o definiţie cu care toţi psihologii sunt de acord. Pentru a reuşi să defineşti cu precizie un concept trebuie să înţelegi la ce se referă fiecare teoretician prin folosirea într-un anumit sens a unui termen. Exact la acest aspect se referă acest curs: să ajungem la un anumit grad de înţelegere a diferitelor versiuni ale conceptului de personalitate şi să examinăm diferitele feluri de a defini „Eul”

Psihologii nu numai că formulează teorii în încercarea lor de a defini personalitatea ci totodată dedică timp şi efort pentru evaluarea personalităţii şi fac cercetări asupra ei.

În lucrarea de faţă voi prezenta doua concepţii total opuse, cea a lui Freud si cea a lui Gustav Jung, cu privire la abordarea personalităţii.

Abordarea psihanalitică a personalităţii

Teoria psihanalitică a lui Freud

Instinctele - forţe de dinamizare a personaltăţii.

Freud a interpretat funcţionarea psihicului uman în termeni biologici, prin analogie cu funcţionarea somatică. Cu alte cuvinte, Freud considera că la baza activităţii psihică stă aşa numita energie psihică, care diferă sub aspectul formei, dar nu şi al conţinutului de energia fizică.

Mai mult, el consideră că energia fizică poate influenţa psihicul, de unde rezultă conceptul psihanalitic de instinct. Instinctul constituie reprezentarea mentală a unor ştimuli de natură fiziologică. Instinctul devine, la Freud, baza care activează şi direcţionează personalitatea. Termenul cel mai potrivit este cel de impuls (driving force). Instinctele reprezintă o formă de energie care face legătura dintre nevoile biologice şi dorinţele de natură psihică şi are rol motivator. Se poate spune că Freud este partizanul unei teorii homeostatice asupra personalităţii. Scopul instinctului este satisfacerea nevoii şi prin aceasta, reducerea tensiunii nervoase. Freud este de părere că energia psihică poate fi însă şi deplasată iar modul în care se realizează această deplasare determină modul în care se structurează personalitatea.

Interesele, atitudinile, preferinţele adultului nu sunt altceva decăt forme de deplasare a acestor tendinţe (instincte) de natură subconştientă.