Caracteristică limbii și a limbajului

Introducere

Cuvântul este sunet şi culoare, e mesagerul gândului uman.’’Tudor Vianu

“Cuvântul are un caracter esenţial practic.” Pierre Legendre

Limbajul reprezintă funcţia utilizată cel mai frecvent de către oameni în activitatea de comunicare, activitate prin intermediul căreia ei schimbă în mod continuu informaţii cu privire la mediul extern.

Limbajul este o formă specială de comunicare între oameni. Comunicând prin limbaj, oamenii îşi transmit unul altuia ideile, se influenţează reciproc. Comunicarea prin limbaj se realizează cu ajutorul limbii. Limba este un mijloc de comunicare între oameni.

"Limba nu este doar un mijloc de generalizare, sustine Alexander Luria , este in acelasi timp o sursa a gandirii. Cand un copil stapîneste limba, el castiga posibilitatea de a-si reorganiza perceptia si memoria; el castiga capacitatea de a extrage concluzii din propriile observatii, de a face deductii, posibilitatea de a gandi."

J. Healy subliniaza, de asemenea: "Limba organizeaza cultura, limba organizeaza gandirea, limba structureaza creierul. Atmosfera verbala in care este scufundat copilul organizeaza retelele neuronale si intelectul, il ajuta sa invete, sa rationeze, sa reflecteze si sa raspunda la provocarile lumiiLimba este mijlocul prin care omul trece dincolo de granitele expe¬rientei senzoriale, stabileste simbolurile, formuleaza anumite categorii si generalizari.

Limba este poate mediul sau mijlocul cel mai important de dezvoltare a creierului, a conexiunilor din interiorul lui si intre diverse arii corticale. Experientele arata ca, cu cat aceste conexiuni neuronale sunt mai puternice si mai raspandite, proportional, mintea respectiva este mai buna pentru invatat, pentru a rezolva in modul cel mai rapid si eficient problemele intalnite.

"O astfel de minte este capabila sa converseze cu ea insasi trimitand mesaje instantanee intre diferite arii neuronale."

Puterea si raspandirea acestor conexiuni se dezvolta numai printr un exercitiu activ de gandire si invatare, de buna stapanire si dezvoltare a limbii. Este o taina de netalmacit puterea si eficacitatea pe care limba le poate avea in dezvoltarea creierului uman, a puterilor cognitive, a constiintei, a modului in care omul intelege, rezolva si se adapteaza la problemele pe care le ridica existent.

1. Conceptul de limbaj si limbă

Pentru a ne transmite intentiile sau gandurile, pentru a comunica intre noi, folosim limbajul. El poate fi vizual: prin semne scrise, prin imagine sau prin gesturi; auditiv: atunci cand vorbim, ascultam muzica sau pur si simplu fosnetul padurii, olfactiv, tactil, si desigur putem continua. Felul in care ne exprimam prin orice fel de limbaj are o stransa legatura cu felul nostru de a fi si cu modul nostru de a gandi. Un bun orator are o minte agera si ordonata, un pictor este tacut fiindca ne vorbeste intr-un alt fel, un muzician renumit poate compune chiar daca e surd iar un balbait este dezordonat si nu se poate concentra la nimic.

Limba - vorbită de un popor, de o comunitate de oameni - se defineşte ca totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale si gramaticale) ce dispune de o organizare ierarhica potrivit unor reguli de ordonare. Ea este un sistem inchegat de semne (cuvinte) si de reguli gramaticale stabilite social-istoric. in raport cu individul, ea este un dat obiectiv. Ea depinde nu de existenta in sine a individului, ci de existenta colectivitatii umane, a poporului, a natiunii. Din acest punct de vedere, ea este extraindividuala.

Limba literară este "aspectul cel mai îngrijit al unei limbi, care se conformează în cel mai înalt grad tuturor normelor gramaticale fixate, folosit în scris şi în mare măsură în vorbirea oamenilor instruiţi" (Mic dicţionar enciclopedic).

Limbajul = “limba interiorizata” – fiecare individ preia din primii ani de viata limba pe care o aude, cu toate componentele ei; dar fiecare individ o stapaneste si utilizeaza diferit, functie de

educatie, profesie si expertiza – putem spune ca reflecta personalitatea individului.

Limbajul este un fenomen deosebit de complex care a preocupat de multă vreme pe oamenii de ştiinţă din cele mai variate domenii. Fiind prin natura sa un proces prin excelenţă psihologic, limbajul este în primul rând obiectul de cercetare al psihologiei.

Semiotica oferă definiţia cea mai generală a limbajului. Din punctul ei de vedere, limbajul este un “sistem de semne mânuite după anumite reguli în vederea fixării, prelucrării şi transmiterii de informaţii”. Semn este tot ceea ce – pe baza unor reguli – este substituit pentru altceva. Regulile care guvernează sistemul de semne sunt de 3 tipuri:

a) reguli sintactice, care vizează relaţiile dintre semne (de exemplu, regulile relaţiilor dintre diversele părţi de propoziţie);

b) reguli semantice, care vizează relaţia dintre semne şi semnificaţiile lor (de exemplu, regulile de traducere);

c) reguli pragmatice, care stabilesc regulile de utilizare a semnelor de către agenţi în comportamentul lingvistic (de exemplu, regulile de folosire a pronumelui personal “eu”). Această definiţie a limbajului este valabilă atât pentru limbajele naturale, adică limbile formate în procesul comunicării sociale, cât şi pentru limbajele artificiale, construite de om în procesul cunoaşterii ştiinţifice Unii autori fac distincţie între limbă – fenomen social de comunicare prin mijloace lingvistice (fonetice, lexicale şi gramaticale) şi limbaj – mecanismul psihic individual, constituit ontogenetic, de utilizare a limbii. Noi folosim termenul de limbaj în ambele sensuri, în funcţie de context. Deşi limbajele artificiale (formale) se bucură de o atenţie sporită în ultimii ani şi din partea psihologiei, mult mai imense au fost eforturile pentru analiza psihologică a limbajului natural.

Limbajul este:

• activitatea psihica de comunicare intre oameni prin intermediul limbii

• activitatea verbala, de comunicare prin intermediul limbii: una dintre formele activitatii comunicative ale omului.

Specificul psihologic al limbajului. Limbajul reprezinta modul in care se asimileaza, se integreaza si functioneaza limba la nivel individual. El se subordoneaza activitatii de comunicare, comportamentului semiotic.

Din punct de vedere psihologic, functia semiotica exprima capacitatea partial innascuta, partial dobandita a omului de a folosi semen ca ‘inlocuitori” ai obiectelor.

Ca modalitate de realizare a comunicarii, limbajul verbal nu poseda un continut reflectoriu propriu fiecare cuvant sau propozitie obiectiveaza si exprima continuturi senzorial –perceptive, notionale, emotionale, motivationale, motorii. Din punct de vedere psihologic, limbajul verbal devine mediator al diferitelor functii si procese constiente si subconstiente, el facand posibila structurarea comportamentului verbal.