Concepția despre suflet în viziunea lui Toma d’Aquino

Sfantul Toma de Aquino , nascut aprox in anul 1225 si decedat pe 7 martie 1274 la Fossanova , a fost calugar Dominican , teolog , filosof si doctor al bisericii .

Nemultumirea lui Toma fata de formele de predare universitara existente in vremea sa , care nu ofereau o perceptie sinoptica si riguroasa asupra problemelor si nu evidentiau dimensiunea organica a aparitiei si dezvoltarii lor , il fac sa creeze o expunere enciclopedica care cuprinde intrebari si raspunsuri ce putea fi luate in seama atunci . Rezultatul avea un grad mare de sinteza si mai ales un nivel de completitudine niciodata atins de la Aristotel

Summa theologiae ( Summa teologica ) reprezinta lucrarea ce incununeaza studiul lui Toma si este rodul unor preocupari constante ale lui de a da expresie unei cerinte pedagogice fundamentale : prezentarea organica si sistematica a cunostintelor .

In opinia calugarului Dominican actualizarea finite in substantele simple are loc gradual , astfel incat spiritele cu cea mai multa actualitate ( fiinta ) sunt in proximitatea lui Dumnezeu , iar spiritele cu cea mai multa potentialitate ( avand mai putina fiinta ) sunt mai indepartate de Creator . Aceasta gradare , ne spune Toma , se sfarseste cu sufletul uman , care detine ultimul loc in ierahia substantelor intelectuale .

Omului îi este specifică prezenţa materiei. El aparţine atât fiinţelor imateriale (prin suflet), cât şi celor materiale (prin trup). Sufletul depăşeşte şi domină trupul (fiind formă a lui), marcând prin această relaţie limita dintre inteligenţele pure şi regnul corporalelor. Sufletul omului nu e o inteligenţă pură ci un intelect potenţial care este asociat unui corp dar are acces la Inteligibil. Astfel sufletul uman este o substanţă (este individualizat) intelectuală, fiinţând în mod esenţial ca formă a corpului. Îndatorat lui Averroes şi, evident, lui Aristotel, Toma se situează împotriva doctrinelor dualiste (cum ar fi cea a lui Avicenna), astfel încât intelectul, în doctrina tomistă, este legat în particular de trupul material. Această unitate între suflet şi corp reprezintă unul din elementele ingenioase ale filosofiei tomiste, prin care se reuşeşte un răspuns limpede la problema raportului materie-spirit. Iată cum funcţionează el:

„Din cauza faptului că deţine, între celelalte substanţe intelectuale, mai multă potenţialitate, intelectul potenţial al omului se situează atât de aproape de lucrurile materiale, încât un lucru material este atras să participe la fiinţa sa, până într-acolo că din suflet şi din corp rezultă o singură fiinţă, într-un singur compus, deşi această fiinţă, în măsura în care aparţine sufletului, nu este dependentă de corp” .

Această „atracţie” a materialului de a participa la fiinţa sufletului se explică prin faptul că există şi alte forme, situate mai departe de Dumnezeu decât sufletul, forme care au mai multă potenţialitate decât acesta şi deci, prin statutul lor inferior, tind să participe la fiinţa sufletului. Ele sunt însă şi mai apropiate de materie, astfel încât nu pot fiinţa în afara ei. Acestea sunt forme ca ordinea şi gradarea, nişte inteligibile cu fiinţă atât de potenţială încât nici nu pot acţiona de la sine ci numai în conformitate cu determinările prin care materia se pune la dispoziţia lor. Spre deosebire de îngeri, care nu au nevoie de materie pentru a acţiona şi spre deosebire de sufletul uman care acţionează asupra materiei, pe de o parte şi este multiplicat de materia desemnată, pe de altă parte, formele inferioare sunt doar multiplicate: ele sunt efecte ale determinărilor sensibile.

Sufletul este forma corpului, fiind unit intim cu acesta şi supravieţuindu-i. Existenţa sa este cauzată, ca şi a spiritelor, dar, la acest nivel, prin intermediul lor şi de aceea nu este o existenţă pură ci una modală: este un cum. Are în acest fel o existenţă proprie, actul său, dobândită însă numai în cadrul unei materii desemnate, ceea ce-l particularizează. Astfel, sufletul este finit atât dinspre partea superioară (prin faptul că îşi dobândeşte fiinţarea de la altceva), cât şi în partea inferioară, prin faptul că este particularizat material.