Factori de Risc în Depresie

Pe parcursul ultimilor decenii se constată o creşterea morbidităţii tulburărilor afective, în special din contul celor depresive şi anxioase. Depresia reprezintă o categorie nosologică importantă, datorită complexităţii simptomatologice şi frecvenţei impunătoare în structura morbidităţii generale şi celei psihiatrice. Provenienţa depresiei constituie subiectul a numeroase cercetări, fie în domeniul biologiei, fie în câmpul social psiho-dinamic la nivelul structurilor psiho-relaţionale.

Actualmente, depresia este sindromul psihopatologic cel mai frecvent întâlnit in practica psihiatrică. Datele de statistică subliniind că, cel puţin unul din cinci oameni pe parcursul vieţii face un episod depresiv care necesită intervenţia psihiatrului. Anual, sunt diagnosticate primar aproximativ 1% de depresii, riscul îmbolnăvirii pe parcursul vieţii alcătuind circa 20%.

Conform datelor OMS, 18–25% femei şi 7-12% bărbaţi cel puţin o dată în viaţă au suportat un episod depresiv. În 70% cazuri depresiile recidivează, iar în cca. 15% se finalizează cu suicid. Anual, la nivel mondial sunt comise cca. 1 milion de sinucideri, 70% din ele fiind secundare depresiei.

O altă problemă majoră ţine de faptul că, 35-50% dintre depresivi nu solicită asistenţă medicală. În 60-80% cazuri aceşti bolnavi nu nimeresc în vizorul psihiatrului administrând tratament indicat de medicii generalişti.

Depresia unipolară majoră ocupă astăzi unul din primele locuri printre cele mai frecvente cauze de dizabilitate, situându-se înaintea tuberculozei şi accidentelor rutiere. Azi costurile economice ale depresiei sunt similare ca magnitudine cu costurile asistenţei cancerului, SIDA şi bolilor coronariene. Multiplele studii consacrate tulburărilor de sănătate mintală [Enătescu V.R., 2005; Grecu Gh., 2005] constată prezenţa depresiei în structura diferitor maladii psihice şi somatice, influenţând evoluţia, pronosticul şi strategiile terapeutice.

Scopul prezentei lucrări constă în studierea particularităţilor clinico-evolutive ale depresiei non-psihotice la persoanele anxioase şi elaborarea stategiilor de tratament ale acesteia.

Materialul clinic a fost selectat în baza de date secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare. În studiu au fost incluşi 124 bolnavi, de sex feminin cu depresie non-psihotică. Vârsta bolnavilor a fost cuprinsă între 18 şi 46 ani, vârsta medie constituind 31,16 ± 0,74 ani.

Diagnosticul clinic a fost stabilit in baza criteriilor ICD-10. Toţi pacienţii din studiul prezent au urmat tratament antidepresiv asociat cu psihoterapie integrativă (psihodinamică, cognitiv-comportamentală, eriksoniană, desensibilizarea şi neutralizarea informaţiei psihotraumatizante prin motilitate oculară (DNIPPMO), hipnoterapie, etc.).

În unele cazuri pacienţii au beneficiat de antidepresive de ultimă generaţie (SSRI – inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină), în altele li s-au administrat antidepresive triciclice (ADT).

Examenul clinic a inclus acuzele, anamnesticul bolii şi al vieţii, datele obiective, care întruneau criteriile pentru unul dintre următoarele diagnostice psihiatrice, conform ICD-10:

- Tulburarea afectivă bipolară (F31) - 9 (7,3%) cazuri: cu episod actual depresiv uşor sau moderat (F31.3) – 4 (44,4%), Tulburare afectivă bipolară cu episod actual depresiv sever fără simptome psihotice (F31.4) – 5 (55,6%);

- Episod depresiv (F32) – 31 (25,0%): Episod depresiv uşor (F32.0) – 8 (25,8%), Episod depresiv moderat (F32.1) – 10 (32,3%), Episod depresiv sever, fără simptome psihotice (F32.2) –13 (41,9%);

- Tulburare depresivă recurentă (F33) – 30 (24,2%): Tulburare depresivă recurentă, episod actual uşor (F33.0) – 8 (26,7%), Tulburare depresivă recurentă, episod actual moderat (F33.1) – 9 (30,0%), Tulburare depresivă recurentă, episod actual sever, fără simptome psihotice (F33.2) – 13 (43,3%);

- Tulburări persistente ale dispoziţiei (afective) (F34): Ciclotimia (F34.0) – 7 (5,6%);

- Alte tulburări anxioase (F41) – 21 (17,0%): Tulburarea de panică (anxietate paroxistică episodică) (F41.0) – 6 (28,6%), Tulburare de tip anxietate generalizată (F41.1) – 7 (33,3%), Tulburare mixtă, anxioasă şi depresivă (F41.2) – 8 (38,1%);

- Reacţie la stress sever şi tulburări de adaptare (F43) – 19 (15,3%): Reacţie acută la stress (F43.0) – 6 (31,6%), Tulburare de stress post-traumatică (F43.2) – 6 (31,6%), Tulburări de adaptare, Reacţie mixtă, anxioasă şi depresivă (F43.22) – 7 (36,8%).

- Alte tulburări nevrotice specificate (F48.8) – 7 (5,6%), dintre care, mai frecvent au interferat cu problema studiată psihastenia şi nevroza psihastenică.

Examenul clinic a depistat la majoritatea pacienţilor din studiul următoarele particularităţi caracteriale: (a) Atitudini şi comportament marcat dizarmonice (dar care nu au atins nivelul de dezintegrare socială), implicând de obicei mai multe arii de funcţionare: afectivitatea, activitatea psihomotorie, controlul impulsurilor, modurile de percepere şi gândire, stilul de relaţionare cu alte persoane; (b) Prezenţa unui pattern (model) de comportament anormal durabil, constand in episoade prelungite nelimitate de suferinţă psiho-emoţională; (c) Comportamentul anormal, care s-a dovedit a fi implicat in mod clar intr-o largă gamă de situaţii personale şi sociale; (d) Manifestările menţionate mai sus au apărut în copilărie sau adolescenţă, şi continuau în viaţa adultă; (e) Particularităţile de caracter provocau disconfort subiectiv, dar acest lucru devenea evident mai târziu în cursul vieţii.

Pentru a putea studia factorii de risc în sensul declanşării/menţinerii stării depresive la persoanele cu anxietate a fost aplicat un chestionar special, care includea 46 itemi.