Fotocitirea ca Sistem de Citire și Învățare Accelerată

Introducere

Citirea reprezintă procesul de utilizare a ochilor şi creierului pentru descifrarea sensurilor directe şi figurate a materialului scris cu ulterioara stocare în memorie şi reactualizare liberă în momente oportune. Citirea este elementul principal al învăţării, un instrument de cunoaştere a lumii înconjurătoare.

Ridicarea complexităţii problemelor ştiinţifico-tehnice actuale, care necesită rezolvarea de către specialişti din diverse domenii, impune citirea şi analiza unui material vast. Revoluţia informaţională din ultimul secol a determinat dublarea materialului scris la momentul actual la fiece 2 ani. Însă abilităţile deprinse în şcoală nu permit citirea materialelor ce ţin de activitatea profesională, fără a lua în consideraţie delectarea cu literatură artistică.

Rolul citirii în şcoală este de necontestat. Unele studii reflectă o corelaţie strînsă între viteza de citire şi performanţa elevilor la învăţătură. Astfel printre 53 % din elevi cu rezultate excelente şi bune la învăţătură citesc rapid, şi doar 3 % dintre această categorie citesc lent [41].

Necesităţile actuale legate de ritmul tot mai accelerat al societăţii impune formarea, calificarea, reciclarea continuă a specialiştilor. Aceasta e posibilă prin formarea unor deprinderi trainice de prelucrare accelerată a informaţiei grafice. Neajunsurile citirii tradiţionale nu permit însă mărirea vitezei de percepere vizuală şi prelucrare a textelor scrise.

Cercetările din acest domeniu au relevat că creierul uman posedă rezerve mari pentru a creşte eficienţa prelucrării materialelor, iar prin tehnici specifice e posibilă antrenarea plenară a capacităţilor mentale în procesele citirii şi învăţării cu ridicarea considerabilă a randamentului [42].

Fotocitirea nu poate fi definită ca o citire în sens tradiţional al cuvîntului, procedeul fiind de altă natură. Fotocitirea este fotografierea mentală a materialului scris pentru a atinge direct, calitativ şi cantitativ scopul propus de cititor- şi anume- a obţine o înţelegere a textului la nivelul de detaliu dorit într-un timp cît mai scurt. Aceasta e posibil prin antrenarea întregului potenţial al creierului- atît a resurselor minţii conştiente cît şi cele ale minţii nonconştiente [33].

Fotocitirea permite citirea textelor la o viteză minimă de 25000 cuvinte pe minut comparativ cu citirea tradiţională (170-200 cuvinte/min). Anumite studii experimentale au relevat însă că fotocitirea poate doar crea o impresie generală, superficială asupra materialului, dar nicidecum o înţelegere şi asimilare profundă la nivel conştient. De asemenea utilizarea resurselor nonconştiente nu şi-a găsit justificarea în experienţele ce aveau ca subiecţi-fotocititori [21].

Demonstrarea veridicităţii fotocitirii ar permite schimbarea paradigmei citirii tradiţionale- cuvînt-cu-cuvînt, ridicarea calitativă a nivelului cititorilor pentru a se adapta la revoluţia informaţională şi, posibil, implementarea ulterioară a fotocitirii în sistemul educaţional.

Din aceste considerente ne-am propus drept scop- evaluarea efectelor fotocitirii asupra nivelului de înţelegere şi memorare a materialului scris în raport cu citirea tradiţională.

Pentru realizarea acestui scop am trasat următoarele obiective:

1) Învăţarea tehnicii de fotocitire de către subiecţi după protocolul de la Learning Strategies

2) Evaluarea subiecţilor oral şi prin teste scrise.

3) Determinarea nivelului de reuşită prin testul “Dicţionarul”

4) Determinarea nivelului de înţelegere şi memorare a materialului

5) Compararea rezultatelor obţinute înainte şi după aplicarea fotocitirii

Capitolul I

Aspecte ale citirii

1.1. Modelul citirii tradiţionale

Citirea este procesul complex de percepere a informaţiei grafice, prelucrarea ei, şi stocarea în memoria subiectului. Modelul citirii tradiţionale include participarea mai multor regiuni ale creierului.

Mai multe arii corticale sînt implicate în procesul de citire. Există 3 arii majore ale emisferei stîngi implicate în vorbire precum şi în citirea convenţională. Acestea includ: aria Broca, aria Wernicke şi lobulul parietal inferior stîng care constă din 2 părţi: girusul angular şi girusul supramarginal [43].