Neuropsihologia conștienței

Invatarea reprezinta dobandirea de cunostinte si deprinderi, rezultate din experiente individuale si prin interactiunea cu alti indivizi. Se relizeaza pe baza stimulilor externi ce actioneaza pe un fond intern reprezentat de atentie, memorie, motivatie, in cadrul unor sinteze de tipul perceptiei, reprezentarii si imaginatiei.

Invatarea implica receptionarea si prelucrarea adecvata a stimulului din mediu, ceea ce se realizeaza prin:

- habituare (obisnuinta la stimuli repetitivi fara semnificatie)

- facilitare (cresterea capacitatii de raspuns in urma unui stimul sesibilizant)

- imprimarea (receptivitatea maxima intr-un moment onto-genetic optim)

- intarirea ( cresterea capacitatii de raspuns adecvat prin repetarea semnalelor declansatoare

Pentru a se produce invatarea, trebuie sa se treaca prin urmatoarele etape:

a) perceptie (gruparea mesajelor informationale in modele, “pattern”);

b) stocarea de scurta durata a modelului;

c) intarirea modelelor stocate si compararea lor cu modelele anterioare;

d) engramarea

Modalitatile de invatare sunt:

a) prin imitarea unui model. Are loc in etapele timpurii ale ontogenezei, stimulul inducand un model de raspuns comportamental.

b) prin imprimare. Are loc in etapele timpurii ale ontogenezei, stimulul imprimand un raspuns comportamental de durata.

c) prin conditionare operanta (Skinner), cand o actiune initiata intamplator genereaza “recompensa” sau “pedeapsa”. Are la baza principiul incercare-eroare.

d) prin conditionare responsive (Pavlov). Are loc cand un stimul (conditionat) precede si coexista de repetate ori cu un continut absolut (neconditionat) .

e) invatarea exploratoare sau latenta , prin stocarea memoriala cu valorizarea reusitei. Are la baza principiul incercare-eroare, dar fara recompense sau pedeapsa.

f) invatare printr-o singura incercare. Se realizeaza mai ales legat de un efect nociv cu mare componenta afectiva.

g) invatarea perceptuala, prin optimizare. Are loc pe baza relatilor dintre stimuli si obiecte, cu alegerea actiunilor care duc la gasirea obiectului sau fenomenului generator de stimuli evocatori si apoi la selectarea comportamentului care implica un minimum de efort. Pe aceeasi baza, se realizeaza si generarea de placere sau evitarea neplacerii.

h) invatarea prin stocarea de informatie

i) invatarea prin instructare

j) invatarea pe baza intelegerii (priceperii) informatiei transmise etc.

De fapt la om, invatarea se bazeaza pe actiunea conjugala a mai multor modalitati, imbinandu-se forme elementare (biologice), cu forme superioare psihosocial umane bazate pe limbaj.

Una dintre formele cele mai comune ale invatarii este conditionarea. Aceasta are la baza crearea unor legaturi temporare care se initiaza in urma unor reactii de orientare ce antreneaza largi arii corticale , ca apoi, prin repetare, sa se reduca la o zona restransa ( prin inhibitie active se elimina componentele generalizate ale raspunsului si se releva raspunsul limitat si specific).

Deosebim o conditionare pozitiva – de actiune si conditionare negative – de evitare. Arcurile reflexe conditionate, spre deosebire de cele elementare, sunt variabile, formandu-se si disparand in functie de solicitare. Sunt doua tipri de baza ale conditionarii si anume: conditionare responsiva si conditionare operanta.

Exista o influenta reciproca si continua intre perceptie, invatare si memorie, fapt care complica mult studiul invatarii. Trebuie mentionat de asemenea ca memoria este procesul care participa la orice invatare, dar ca memoria poate exista si in afara invatarii. Procesul de invatare recunoaste o dezvoltare etapizata: perceptia relatiei de invatare, urmata apoi de stocare de scurta durata, apoi intarirea si compararea cu experienta anterioara si, in fine, stocajul de lunga durata si crearea unor engrame.

Intre memorie si invatare este greu de stabilit o separatie neta, fiind actualmente unanim acceptata ca memoria este o trasatura esentiala a oricarui proces de invatare. Invatarea ca si memoria sunt intodeauna bazate pe un aflux de informatii, pe o serie de stimuli externi sau un set de stimuli care prezinta o semnificatie deosebita pentru organism si care vin in contact cu mecanismele de invatare si memorizare.Intre cele doua procese nu se poate pune egalitate, deoarece invatarea este o activitate complexa, in care sunt implicate in afara memoriei, si alte procese cerebrale, invatarea fiind un proces formative, si exercitand efecte “modelatoare” asupra memoriei si asupra altor procese corticale, constituind una dintre formele fundamentale de activitate umana, in timp ce memoria este un proces prin excelenta de cunoastere. Memoria se dezvolta rapid in primul an de viata, apoi dezvoltarea ei este mult incetinita, diminunad continuu, pentru ca in final chiar sa se dezintegreze sub influenta diferitilor factori care influenteaza creierul sau imbaranirea acestuia.