Persoanele cu Dizabilități și Sistemul de Educație

Interesul fata de persoanele cu handicap, ca unul din grupurile tinta ale protectiei sociale, rezulta din afirmarea principiilor “echitatii si solidaritatii” care tind a fundamenta aproape toate politicile sociale, reglementând reactiile colectivitatii în raport cu fiintele umane aflate în dificultate. Din perspectiva “individuala”, cauzele si efectele sunt tratate preponderent la nivelul persoanei afectate, adoptându-se o teorie a “tragediei personale”, iar solutiile societatii vizeaza în primul rând ajustarea fizica si psihica a individului la conditia invalidanta. Perspectiva “sociala” asupra invaliditatii propune o teorie a “opresiunii sociale”, considerând ca diferitele aranjamente ale mediului sunt cele care impun limitari acestei categorii de persoane considerate victime colective ale unei societati ignorante. Prin urmare, interventiile trebuie sa vizeze societatea si nu individul. Adevarul se afla, probabil, undeva la mijloc. B. Nirje spunea ca integrarea însemna sa ti se permita sa fii capabil, sa fii tu însuti printre ceilalti . Integrarea se refera la relatia care se instaureaza între individ si societate. Ea se realizeaza pe mai multe niveluri, de la simplu la compus. Aceste niveluri sunt urmatoarele:

- integrare fizica,

- integrare functionala,

- integrare sociala,

- integrare personala,

- integrare în societate,

- integrare organizationala.

Integrarea fizica permite persoanelor cu un anumit handicap satisfacerea nevoilor de baza ale existentei si realizarea ritmurilor existentei. Prin integrare fizica se asigura construirea locuintelor în zone rezidentiale, organizarea claselor si grupurilor în scoli obisnuite, profesionalizarea în domenii diverse, unele mici locuri de munca (rezervate persoanelor cu handicap) si petrecerea timpului liber în conditii obisnuite. Integrarea functionala se afla în prelungirea celei fizice. Ea se refera la asigurarea functionarii persoanei în mediul înconjurator prin folosirea tuturor facilitatilor si serviciilor, pe care acestea le ofera (de exemplu: folosirea mijloacelor de transport în comun, restaurante, cantine, etc.). Integrarea sociala se refera la ansamblu relatiilor sociale dintre persoanele cu handicap, atît fizic cît si mintal, si a persoanelor normale, indivizi sau grupuri sociale cu care acestea se intersecteaza (vecini, colegi de serviciu, membri ai comunitatii). Aceste relatii sunt influentate de atitudinile de respect si stima, pe care trebuie sa se bazeze si de ansamblul manierelor de interactiune între persoanele normale si persoanele cu handicap . Integrarea personala este legata de dezvoltarea relatiilor de interactiune cu persoane semnificative în diverse perioade ale vietii. Aici sunt incluse categorii de relatii diverse, în functie de vîrsta subiectului. De exemplu, pentru un copil relatiile cu parinti, rude, prieteni; pentru un adult relatiile cu rude, prieteni, sot/sotie si copii. Un copil mutat din familie de aparenta este traumatizat prin segregare si pierde elementele esentiale ale integrarii personale. Un adult care nu se poate muta din casa parintilor si nu poate duce o existenta independenta conform vîrstei, pierde aspecte esentiale legate de integrarea personala. Pentru o integrare eficienta se impun anumite conditii: pentru un copil - existenta unor relatii cît mai apropiate cu familia, iar pentru un adult - asigurarea unei existente demne, cu relatii diverse în cadrul grupurilor sociale în comunitate. Integrarea în societate se refera la asigurarea de drepturi egale si respectarea autodeterminarii individului cu handicap. Adesea, grupurile de persoane cu handicap sunt tratate diferit fata de ceilalti cetateni, integrarea lor nefiind respectata. Programele si deciziile persoanelor cu handicap trebuie sa le apartina în totalitate. Posibilitatile de exprimare la nivel de grup trebuie respectate, la fel cu cele ale celorlalte grupuri sociale.